Teorie
Dacă se întâmplă ca soţul să vină acasă cu o conştiinţă nu prea curată, relaţiile dintre cei doi soţi ar trebui să îngăduie ca bărbatul să dea cărţile pe faţă, sincer şi cinstit. În majoritatea cazurilor, el va putea să conteze pe înţelegere şi iertare.
Practică
Fusesem la un magazin şi, din bogata colecţie a raionului de îmbrăcăminte pentru bărbaţi, îmi cumpărasem o cravată cu dungi transversale. În drum spre ieşire, am trecut prin raionul de parfumerie, unde am dat de croitorul Mikkelsen, cu care avusesem recent un mic conflict. Ca să dispar cât mai repede posibil din câmpul său vizual, m-am strecurat într-un grup de doamne care formau un cerc în jurul unei vânzătoare. Aceasta recomanda un parfum nou-nouţ, “Hawaii Dream”, a cărui mireasmă foarte exotică avea un efect frapant.
- Nu vreţi să încercaţi domnule? M-a întrebat fata zâmbind şi mi-a tamponat cu un strop reverul hainei.
Între timp domnul Mikkelsen dispăruse. M-am retras din cercul doamnelor şi am pornit-o spre casă.
În tramvai, mai mulţi pasageri au început să adulmece vizibil, iar după ce au localizat de la cine venea parfumul “Hawaii Dream”, m-au privit cu uimire şi reproş. Ca şi când m-ar fi banuit că avusesem o mică aventură interzisa cu vreo doamnă foarte parfumată!
M-a trecut un fior. Ei, dracie! Ce-o sa spuna Marianne? În lunga şi fericita noastră căsnicie nu mi-am mai permis niciodată sa vin acasă puţind a parfum şi o voce launtrică imi spunea că ar fi nerecomandabil să cutez această încercare.. Mi-am dat seama numaidecât că povestea cu croitorul Mikkelsen şi cu ocolul meu silit avea sa pară inventată. Având în vedere o femeie atât de suspicioasă ca Marianne, am renunţat la explicaţia mea, ca inutilizabilă. M-am ridicat şi am coborât cu trei staţii înainte. Acum, aerul proaspat era exact de ceea ce avea nevoie nenorocitul meu parfum. Când am ajuns pe mica noastră stradă de vile, mi-am scos haina şi am scuturat-o puternic in vânt. Pe urmă am mirosit-o. Ei, drăcie! Duhnea şi mai înspăimântător a hula-hula şi a nopţi exotice.
M-am strecurat nevăzut prin poarta grădinii în grădina de legume. Îmi venise o idée. Nimic nu miroase mai tare decât ceapa. Aşadar, am smuls din pământ cepele cele mai mari pe care le-am gasit şi am frecat vârtos cu zeama de ceapă dosul reverului de la haină. Spre mai mare siguranţă, mi-am frecat puţin şi bărbia şi obrajii.
N-am auzit niciodată să se fi ajuns în căsnicie la scene neplăcute, fiindcă soţul, întors acasă, mirosea a ceapă. Am respirat adânc şi am constatat cu spaimă că puţeam încă pătrunzator a hula-hula. Situaţia era disperată şi nu s-a îmbunătăţit din cauză că pe obraji îmi şiroiau lacrimi. Mirosul de ceapă îmi ardea ochii atât de rău, încât aproape îmi venea să ţopăi.
Larsen, vecinul meu a apărut la gardul viu.
- Ce s-a-ntâmplat? M-a întrebat curios. Dai apă la şoareci? Doar esti om în toată firea. A murit cineva, sau ce-i cu tine?
- Nu, nu – l-am asigurat repede – nu s-a întâmplat nimic. Am lovit cu harleţul prea aproape de degetele de la picior. M-a durut al naibii, dar acum mi-a şi trecut …
- A ce miroşi? Larsen a venit curios mai aproape, adulmecând ca un caţel. Îti dai seama că puţi al dracului a parfum ieftin?
- Da – l-am aprobat dând deznădăjduit din cap şi mi-am scuturat reverele hainei prin aer cum faci uneori când ţi-e cald.
- Tu nu eşti în toate minţile, omule! Daca aş veni în starea asta acasă, nevasta-mea m-ar ucide … pe loc. Mirosul ăsta are asupra femeilor efectul pânzei roşii asupra unui taur.
La uşa dinspre grădină apăru Marianne.
- Hai la masa! Mă vesti ea.
M-am făcut ca n-o aud. Abia când m-a strigat a treia oară, i-am raspuns moale că am auzit. Larsen m-a bătut cu compătimire pe umăr.
- Bietul de tine! murmură el.
Apoi m-am apropiat de uşa verandei noastre. În timp ce Marianne îşi ţuguia buzele, ca să-mi dea obişnuitul sărut de bun-venit, m-am cocoşat repede şi mi-am scos un pantof.
- Pământul din răzorul cu ceapa – am mormăit şi am dispărut.
- Unde te duci?
- Doar să-mi pun la iuţeala altă haină. După ce-am lucrat toatăa ziua îin boarfele astea …
- Ai s-o faci pe urmă. Nu vrei să mă săruţi?
- Ba da, fireşte , dar … ei, mă gândeam că de vreme ce mazărea e pe masă şi se răceşte … Nu pot să te sărut după ce-am schimbat haina şi m-am aranjat puţin?
- Prostii!
S-a îndreptat spre mine şi m-a incolăcit cu braţele. În secunda următoare m-a sărutat. Secundele deveniseră ani. În cele din urmă mi-a dat drumul. O clipă a stat aşa şi m-a privit ciudat. I-am evitat privirea. Era vădit că vrea sa spună ceva, dar a renunţat.
Ne-am aşezat la masa şi am mâncat în tăcere. Haina mea continua să duhneasca a “Hawaii Dream”, aşa că nici nu-mi dădeam seama dacă ceea ce vâram în mine era într-adevăr mazăre uscată. În orice caz, mazărea avea un gust scârbos, exotic, de hula-hula. Trebuia să fac un efort ca s-o înghit.
- M-ai dezamăgit! strigă deodata Marianne şi lăsă lingura din mână. Să fii căsătorită cu un bărbat ca tine este şi rămâne o suferinţa!
- Eh … - am murmurat eu, simţind cum toată existenţa, toată viaţa mea se năruie.
Marianne şi-a continuat acuzaţia zguduitoare:
- Niciodată n-ai altceva în minte decât mâncarea. Mă duc şi sacrific o mică avere pentru un parfum exotic nou-nouţ şi mă învălui într-un nor scump din mireasma asta, că după aia miroase toată casa, dar nici vorba ca tu să-ţi dai seama de ceva. Nu simţi nici un parfum. Dar parfumul de mazăre uscată, da, pe ăla îl simţi!
Subiect: Dulcea viaţă a soţului în teorie şi practică - (Rosemarie) (Citit de 7174 ori)