Am realizat intr-un sfarsit cat de saraca sunt...cat de sarac e sufletul lipsit de iubire...m-ai invatat, nu cu o soapta,nu c-o greseala, ci doar cu inima...si cu iubire...am tot sperat sa vina ziua in care vei aparea in viata mea...si nu ai aparut,desi erai prezent in mintea mea mai mult ca oricand...nu aveai chip, nu aveai nume...dar iti vorbeam, iti marturiseam dragostea... te alintam iubite...si imi spuneai ca-ti place...apoi...apoi a venit si ziua cand ai primit un chip, si un nume..dar ce pacat ca nu il pot rosti in gura mare, si ce pacat ca nu pot striga iubirea...si ce pacat ca nu iti simt caldura,si vocea,sarutul tau, mirosul pielii...si ce pacat ca nu`mi pot inchina viata in altarul iubirii tale...Iubite,intinde-mi o mana, sau deschide-mi poarta spre speranta, doar asa voi putea trai in amintirea amintirilor mele...