Singură
în camera mea
pulsez nepermis
ca un ceas bătând inegal secundă cu secundă
rotunde secunde rostogolindu-se
imperfecte lunatice
îmi urc roşu timpul în inele
ca un copac scorburos
stau de poveşti cu ziua de ieri
de azi
de mâine uneori
m-am ascuns printre mobile
ca-ntr-un imens labirint
şi mă caut de una singură
legată la ochi
la frunte şi uneori la mâna stângă
vorbesc nepermis
trist soliloc
în camera cu vedere la buzunarul de la piept
în partea stângă.