Ne imbracam in cuvinte...

[Lorelei]

"Ne imbracam in cuvinte pana nu ne mai recunoastem" (nu stiu de unde il stiu, dar il stiu  )

Cand l-am citit prima data, am realizat ca cel putin in ceea ce ma priveste mi se intampla sa ma ascund deseori dupa cuvinte. Exista, cred, in fiecare dintre noi o tentatie a histrionismului, a arata un altul, poate mai bun, poate mai rau, fiecare in functie de motivatiile sale. Cert este ca de multe ori cuvintele nu ne arata asa cum suntem cu totul. Chiar daca intentia de a juca un rol nu exista, fara indoiala cuvintele sunt neputincioase de multe ori. Noi suntem mult mai mult decat ceea ce spunem si totusi cuvintele ne caracterizeaza. Alteori ne tradeaza, alteori pur si simplu nu ne lasa sa fim noi insine, fara masti, fara "farduri".
Paradox? Adevar? Ne ascund cuvintele? Ne tradeaza?

[Lady Allia]

Mie imi place sa ma imbrac in cuvinte...mereu albe, mereu verzi, mereu albastre..., in cuvinte de triluri de pasarele, de curcubee ascunse dupa un cer plin de stralucire..., in cuvinte mereu pline de...el..., fara el nici cuvantul nu ar exista..., sau ar exista, dar ar fi gol...fara insemnatate, fara culoare, fara gust...ar fi cuprins intre granite stramte si dureroase. Imi place sa fac cuvintele lanuri de maci nesfarsite, nori in care imi scald glezna sufletului..., in care lacrima nu o las sa cada..., dar uneori cuvintele sunt prea putine atunci cand vreau sa descriu iubirea sau durerea...sunt goale de esenta..., dar ajunge cat sa poti marca.
Nu ma ascund in spatele lor decat atat cat sa fiu vazuta si iubita...atat cat sa mangai si sa fiu mangaiata...imi place sa adorm in cuvinte si sa le simt cum imi mangaie tampla....