Tehnică de supravietuire (gânduri ptr. prieteni, grafica_sibiu si...)

[cv]

Ca o a doua ratiune a supravietuirii am învătat renuntarea... Mâna stă gata să acopere sunetele tari. Aparent nu am nici un gând pentru tăria ideilor. Vor trebui să ramâna voalate. Nu contin zgomot, nu fac pe nimeni să întoarcă privirea...
Mă simt încurcată când unii pretind că toate acestea sunt slăbiciuni, iar altii ca reprezintă calcule tintite stângaci. Dar, îndulcind iritarea, poate fiecare s-ar putea întreba: de ce aceleasi actiuni nu pot fi rezolvate dizolvând cât de putin pasiunea? În acelasi mod: ce s-ar face lumea numai cu eroi? Unii ramân în miezul viselor si se apară cu îndârjire, să nu fie tulburati. Îsi spun naiv ca cel mai suav elixir băut de om e armonia tonurilor adăugată viselor? Situatia trebuie privită de la tine înafară.

[cv]

Trebuie să existe Ceva care poate înlocui o idee cu o formă a ei, dar având un înveliş desăvârşit. Câte din părerile dinainte subzistă în prezent? Schimbăm cu uşurinţă opiniile între ele. Altă greşeală? Salvarea vine, uneori fără să vrem, de la acelaşi simpatic verbalism, al comunicării ce ţine loc unei păreri exacte. Cât de exacte?
Am băgat mâna adânc în buzunar, ploaia de sfaturi pe care le-am obţinut m-au udat până la piele, mi-a fost frig şi trezindu-mă, am băgat de seamă că e mai bine fără ele...

[Lady Allia]

Ideea cu o forma este ca o idee ce se naste patrata...rotunda...pfoaa...ce monotonie...de ce nu ar fi idei nenascute...simtite doar in suflete calde de copii care fac prostioare si lucruri frumoase din imbold....imboldul sufletului care stie mereu ce e bine....?!...De ce mana sa nu atinga deja coarda calda a sufletului care sub rezonanta iubirii scoate sunete nebanuite?....sau a primului zambet de copil?...de ce sa nu auzim pentru prima data culorile...cum se zbat ca niste valuri virgine de tarmul melodios al unui taram nestrabatut de tristeti sau intrebari?...Iar zgomotul albului sau al cenusiului este cel mai bland....aproape insesizabil...parca ai fi surd, dar mereu auzim suflete urland cand trecem pe langa oameni...doar ca nu le luam in seama....sufletele nu tipa...ele se vad...in gesturi..in priviri....in culori si in ritmuri de croncanituri de corbi....ciugulind din palmi de ingeri ...iar eroi sunt cei pe care ii uitam cel mai repede....pentru ca mereu cel cu care murim in suflet este ori un necunoscut pentru ca viata ne-a ciocnit doar o data ca sa ne sparga inima...ori murim amintindu-ne de cel de langa noi care a stiut sa ne iubeasca ridurile si sa ne intregeasca albia taiata a sufletului...pe unde numai el putea sa treaca....
Da...ceva exista...iubirea in toate si in toate iubire...cata goliciune fara ea si cat gol in noi...!

[cv]

  Poate pentru ca viata nu e o lume de copil inocend, Allia. Iar sufletul tipa, urla. Eu l-am auzit adesea, am recunoscut tipatul acesta in privire, in ridurile de la coltul ochiului pe unde a trecut ani de-a randul o lacrima stearsa pe furis. Sufletele tipa si viata e departe de a fi culoare calda... uneori e doar o zi, si inca o zi, si inca, si inca...
Fericiti cei care in toata agitatia asta (sa nu o numesc nebunie) raman în miezul viselor !

[Lady Allia]

..da...si cat de trist zic acest da...ahhh..cat mi-ar fi placut ca macar o data in viata sa trec pe lnga oameni sa spun...ce bine ca macar azi nu am auzit suflete tipand...., doar ca .... albia batatorita din suflet...se potriveste doar altuia...deopotriva, iar lacrima ce face deja vale in coltul ochilor...eu nu mi-o vad, dar vad tot ce urge in jur....si doamne cat doare sa nu am mereu batista potrivita....brodata cu tesatura de vorba calda si mana puternica...sa pot ridica sufletele de jos...da...am si o poezie...despre asta..., dar tot nu am sa imi bag mana in buzunar....mi-e frica draga mea...frica de rece....frica de ploaie....frica de cadere si frica de nefiinta....mi-e teama sa imi intorc buzunarele sufletului pe dos...nu ar stii sa cada din el decat....., dar....visul...visul e frumos....visul ca in coltul ochiului sclipeste o lacrima ce sta sa cada....nici nu cade....nici nu poate sa cada....visul in care lacrima se joaca si sclipeste in jocul soarelui si a zambetelor albastre de ape....de cer si senin....visul in care stelele nu cad si oamenii...zambesc....dar...totusi spun ca ideilor....nu trebuie sa le dam forme....le dam doar...teluri....simtire....le amestecam si apoi le udam cu....iubire...

[Lady Allia]

este-un circ in oras....nu veniti sa-l vedeti?
sunt si clovni si-acrobati si dresori si sirene...
este-un circ in oras....nu veniti sa-l vedeti?
e si zambet si ras sunt si lacrimi si temeri...
este-un circ in oras....nu veniti sa-l vedeti?
au murit toti la circ...si-acrobati si sirene...
este-un circ in oras....nu veniti sa-l vedeti?
este orasul tristetii inimii mele.....
un suflet bolnav inmuiat in refrene:
"Este-un circ in oras....nu veniti sa-l vedeti?
Am unul in mine...cu-acrobati si sirene...
poftiti in arene...!"., dar....NU!!!...
NU intrati, caci poate se ia...
tristetea din orasul inimii mele !!

[cv]

Dulce vorba ai domnita... Cat despre circ... cam asta este circul in perceptia mea:

Când viaţa-şi linge, chitră, laba
Iar cuiul face-amor cu scoaba
Dansează, rană şi ţepuşă
Înghesuite pe sub uşă

Nemaigâiate-n protocoale
Vreo două vise, cam banale
Zâmbesc la rima şchiopătând:
-Avem şi-o cameră curând!

Alături, zac, doar eu sfioasă
Priveam o spadă ce la masă
Sorbind otrava tremurând
Certa un cronicar plăpând

[Lady Allia]

pierduta pe strazi
incerc sa regasesc picatura
otravitoare
ce-a ucis-o pe Julieta lui Shakespeare,
dar nu gasesc decat
trecatori,
trecatori si atat!
trecatori pierduti in monotonie
si inabuseala
de ipocrizie
unde pasii lor suna ca niste
ropote de animale
serbede de viata si bucurie
unde zumzetul agitatiei pare
a fi scartaitul vechi
al unui tramvai subred si neuns...
ce fac eu aici...
unde nu gasesc decat trecatori?