Mourir c'est partir un peu...

[Lorelei]

Moartea e numai un joc pentru cei obosiţi
Impresia de alb nesfârşit
ca atunci când pleci un răstimp
şi ai mereu senzaţia că ai uitat ceva
Treci in revistă tot ce trebuia să fi luat
periuţa de dinţi
prosop
acte
cartea de la capul patului şi-un rebus
un creion, ceva portocale...
Sunt toate în bagaj
aliniate cuminţi
aranjate cu grijă
şi totuşi rămâne senzaţia acută că ai uitat ceva.
... sau pe cineva?
A muri e doar a pleca puţin
o vreme...
poate totuşi  ai uitat ceva... ceva...
scormoneşti în memorie
şi sunt toate în regulă.
E numai chemarea lucrurilor
legând fiecare gând neterminat de un altul
lucrurile – hidre cu mii de cu guri nesătule –
te cheamă înapoi ca ondine, ca ştime rele;
dar tu pleci puţin.
Dar tu pleci.
Te urmăreşte senzaţia de alb
mâinile ca de hârtie creponată ale mamei
prima ninsoare timidă de noiembrie
hârtia pe care gândurile se încăpăţânează să nu se aştearnă
sau pe care începeai să-nveţi să desenezi bastonaşe
bluza Ei albă
gândul tău alb
uitarea.
A muri e a pleca puţin
o vreme...
un răstimp alb pentru uitare.