"Tu esti cel care da si niciodata nu vei fi cersetor."

[viulian]

Salut!

Ce parere aveti de citatul de mai jos, il suportati ?

"Tu esti cel care da si niciodata nu vei fi cersetor. Iar celalalt este tot unul care da. Si cand se intalnesc doi imparati, stapani ai propriilor inimi, apare o imensa bucurie. Nici unul nu e dependent de celalalt, amandoi sunt independenti si bine centrati pe propria indivitualitate, inradacinati in sine, fixati in propria fiinta, de unde seva iubirii urga la suprafata si infloreste in mii de trandafiri".

Iubirea matura mie imi suna a pierdere CU celalalt, iar nu IN celalalt.
Simtiti diferenta ?

[Iosif]

De ce ar fi iubirea pierdere? Poti pierde iubitul/iubita, dar iubirea in sine nu este o pierdere, cel putin nu din punctul meu de vedere, nu cred ca te pierzi in partener, te contopesti in el/ea, asta da, face parte din tine, din finta ta, de asta ne este greu fara persoana iubita, de asta ne este dor. Iubirea trebuie sa fie ceva omogen intre cei doi parteneri, trebuie sa fii independent in timp ce depinzi totusi (intr-un fel) de partener.
Cuvantul 'pierdere', prin definitie, e ceva ce nu se mai poate recupera, cred ca daca iubesti cu adevarat nu ceri ceva in schimbul iubirii, nu ai nimic de pierdut, ai doar de daruit.

[viulian]

Nu am folosit 'pierdere' (sau cel putin nu am intentionat ) cu sensul propriu. Am vrut sa-i dau o tenta metaforica..

pierdere CU celalalt => in sensul de "ratacire prin existenta cu celalat", de "avanturare in necunoscut cu celalalt", "cutrerierat spiritual cu celalalt".

pierderea asta de care vorbesc.. eu o vad ca o componenta importanta a iubirii - implica atat incredere deplina in celalalt, dar la fel de multa si in tine. Este un abandon reciproc, unul celuilalt, fara insa a te pierde pe tine.. constientizare si contemplare.

Threadul initial l-am inceput pentru ca sunt din ce in ce mai uimit de faptul ca multe relatii care le vad in jurul meu nu au nimic de a face cu iubirea, ci pur si simplu cu satisfacerea unor depdentente..
- fetita cauta un tata rau, pe care sa-l tempereze si sa-l calmeze, isi alege un barbat care nu prea tine la ea (pentru ca premizele sa fie satisfacute - nu ar avea ce sa tempereze/calmeze la un barbat care o iubeste, nu ?) si iaca o relatie fundata pe alegeri Oedipale dependente.
- baiatul cauta iubire, afectiune, cauta o mamica pe care s-o poata indupleca sa-l iubeasca, sa-i ofere atentie, sa-l aleaga pe el si nu pe altul, si iar.. depdentente si etc..
Insa nici unul din cazurile de mai sus, precum si nici multe altele (relatii bazate fie pe egoism, fie pe dependente, fie pe alegeri reparatorii, etc..) nu sunt cu adevarat iubire, ci doar.. dorinta de posesie sau cerseala (cum zici si tu) a iubirii..

[un_suflet]

"Nu crede in miracole; bazeaza-te pe ele." Murphy

[Lady Allia]

"Când visează omul e un zeu, când gândeşte, un cerşetor. - Hölderlin"

[Lorelei]

Da, sigur, e frumos sa fie asa, e ideal poate sa fie asa. Problema reala insa este ca cei mai multi dintre noi tanjim in exterior dupa ceva care sa umple un gol interior. Un gol care poate fi acolo din cele mai diverse motive: lipsa afectiunii din cauza parintilor, abandon, tradari, violenta etc etc. Golul insa exista si se cere umplut. Si atunci, pentru ca nu-l putem umple singuri, "cersim" unui altuia sa-l umple. Chiar daca avem senzatia ca suntem liberi in iubire, de cele mai multe ori nu suntem. Ma rog, ca nu e iubire... asta e alta discutie. Dar ma refer totusi la ceea ce se intelege in mod normal (statistic normal ar spune unii ) prin iubire. De la gol pana la agatarea de celalalt nu e decat un pas. E greu sa intelegem ca frumusetea e a privitorului, dupa cum dragostea, in toate formele ei, e a celui care iubeste, nu a celui care e iubit.