Undeva,candva...

[catty]

"Undeva, cîndva, parca într-o alta viata, în care chipul meu stia sa zîmbeasca fara de riduri, am tînjit nebuneste dupa sansa de-a munci mai mult. Ma simteam strivita, încorsetata într-un program nepermis de îngust. În strîmtoarea orelor de munca, onesta si nepalpitanta, dintre opt si patru, nu reuseam, cu nici un chip, sa-mi înghesui visele de marire. Nu izbuteam sa-mi îndes planurile de îmbogatire. Nu stiam sa-mi tin în frîu gargaunii hamesiti dupa glorie.

Si-atunci, am dat de pamînt cu amiezile pufoase. Am facut tandari planurile de vacanta lunga, încropita din saracia portofelului de vinilin. Am mototolit matasea noptilor cu vise line. Am ucis freamatul gîndului ca o iubire are nevoie de îmbratisari fara graba, am azvîrlit la cosul cu întîmplari netraite nalucirea ca as putea sa-mi tin la sîn, mai mult de cîteva zile, copiii abia nascuti. Si, fara ezitari, m-am avîntat pe drumul izbînzilor fara odihna si al carierei fara nesat.

În ani lungi de truda si neastîmpar, mi-am stivuit în viata ambitii, cearcane, mobila noua, sedinte de psihoterapie, haine scumpe, insomnii, bijuterii, divorturi, case, hohote de plîns, premii, scandaluri, aplauze, prabusiri, firme, carti, trufii, iubiri disperate, tradari, intrigi, iertari, înstrainari. Le asez unele sub altele. Sute sub sute. De euro. Zeci sub zeci de renuntari. Unitati sub unitati, care mai de care mai însingurate. Adunarile se-ncurca, rezultatele zvîcnesc a paguba. Viata-mi iese cu minus, dragostea - din doi în doi, fericirea - cu zecimale.

Ce schema de calcul sa caut, ce logica nebuna sa revendic, ce matematici stranii sa implor sa-mi dea înapoi anii risipiti în fuioare?

Undeva, cîndva, parca într-o alta viata, în care chipul meu stia sa zîmbeasca fara riduri, am tînjit prosteste dupa sansa de-a munci cît mai mult. Si-abia cînd s-a facut prea tîrziu, am priceput ca un singur suspin de iubire-mplinita valoreaza mai mult decît nesfîrsirile de cuvinte pe care le-am scris cu mîndrie. Ca o singura clipa în care mi-am îmbratisat pruncul cîntareste mai mult decît o mie de zile în care-a adormit singur, în odaia întesata de jucarii scumpe.

Ce mult as vrea sa pot sa schimb un trecut obosit de izbînzi, pe clipa aceea splendida, ravasitoare, în care-am crezut ca dragostea noastra n-o sa moara nicicînd! Dar nu exista case de schimb pentru munca si nici pentru viata. Anii pierduti pentru suflet ratacesc, nemilos, prin istorii abstracte. Pactul diabolic cu munca, o data facut, devasteaza destine si vieti si iubiri."


Tatal meu mi-a trimis aceste randuri pe care din cate am inteles le-a gasit scrise undeva, pe o pagina de internet.
M-au pus pe ganduri...
Cu toti cred ca ne dorim o cariera stralucita si cat mai multi bani dar...cum imbinam astea cu o viata implinita???

[Iosif]

Alice Nastase, Pactul cu munca.. Interesant.
Foarte multi din noi tindem sa dam o valoare mai mare materialului decat spiritualului desi, (pana la urma) de cele mai multe ori, este in detrimentul nostru. Valorile spirituale sunt cele care ne inalta cu adevarat, materialul aduce fericire limitata si fara de spirit este in zadar de cele mai multe ori. Trebuie ca inainte de grija materiala sa avem grija de sufletul nostru.

Platon spunea foarte interesant: Corpul reprezinta o piedica serioasa pentru divinitatea sufletului deoarece el se lasa mereu in mrejele micimilor vietii a poftelor si pasiunilor ceea ce face ca si sufletul sa-si intunece reamintirea Existentei vesnice si ademenit de mii de placeri mediocre si inferioare, sa-si uite mereu originea lui inalta si menirea lui adevarata.