sunt atatea lucruri care nu pot fi exprimate (sau, cel putin, nu total) in cuvinte, incat, fara sa vreau, incep sa ma gandesc la relevanta cuvantului ca atare...apoi ma speri si ripostez din instinct: cuvintele mi-au fost crez si imi vor fi si de acum inainte, pentru ca am nevoie de echilibru, pentru ca sunt singura modalitate de a-mi exprima sentimentele(fie ea si imperfecta sau haotica)