“ Putrezită sperare”
Un hoit întins pe recele asfalt
Ce deja roşu pare a fi
Care încă visează la acel smarald
Ce sclipitor rămine a fi...
Fost-am în acel cadavru
Şi acum agale bintui sumbru,
Prin golul din acest eter,
Pustie societate de mister.
Dus de vînt, de gînd,
Tot caut acea divina rasuflare
Ce nu ştiu de o voi găsi curînd,
Dar, mai e şi o sperare:
Doresc sa fiu acel fior de noapte
La care inima sa-ţi tresalte,
Culegînd liniştea din a tale şoapte
Şi dulceata buzelor de care nu am parte.
Mladiosul trup, alint cuprinzîndu-l
Dezgheţa-mi-vei poate sufletul
Ce oglindeşte în ceaţa ochilor care
M-au lăsat fără suflare...
Deja, e răsărit de soare
Şi eu trebuie sa dispar în zare,
Să mă culc, să ostenesc nefiinţa-mi în sare
Sperînd că voi desluşi a ta chemare...
Încerc..., să redesenez acest tablou,
Unde soarta-i un cavou,
Şi mormîntul un cadou,
Iar eu rămîn a fi motto...
Subiect: Putrezită Sperare (Citit de 1666 ori)