Replica la"Elegie ultimului Crăciun aievea (prin ochi de copil)" de Adelina Ionescu
Locuiesc, de-o vreme-ncoace, cu genunchii strânşi la piept,
Într-o casa naşparlie, fără colţuri, ce e drept,
Cu ferestre moi în care vise reci se răzvrătesc,
Uşa se deschide (logic) înspre iarnă (când bocesc),
Iarna-nchisă-i în colinde rebegite cam de mult,
Iar pereţii nu păstrează decât spiritu-mi ocult,
Scrinul negru de la nunta bunicuţei fără dinţi
Azi îşi doarme Moş Crăciunii geriatrici şi cuminţi
(Sunt atât de mulţi la număr încât, Doamne, nici chiar eu
Nu le fac recensământul, deşi-s fată cu liceu!)
Şi-ngeraşii cu-aripioare. Toata lumea lor rotundă
Îmi provoacă, volens nolens, o tristeţe cogibundă...
Se aprind în brad luceferi iar în mine plâng gutui
Căci Fănel mi-a zis aseară: "Pune-ţi, Neto, pofta-n cui!"
Cine dracu-a stins lumina, cine îmi trânteşte uşa
Cine-alungă îngeraşii şi îmi gâtuie păpuşa?
A sosit Fanel. "Colinde" curg şuvoi, ca la Gestapo
Şi mă ninge cu lumina din lanterna lui de kapo,
Steaua Nordului…Steluţa…(Ori e ciob şi nu văz bine?)
EL mi-a prins-o-n păr, romantic, când a dat cu sticla-n mine,
Dar a ricoşat aiurea, chiar pe linia din palmă...
Nu-i nimic, că mi-o va scoate mâine-n zori, cu o sudalmă!
De ce troieniţii sorţii au mereu lăbuţe reci?
Fi’ndcă poartă în gulie numai gânduri mici şi seci!
Textul de la care s-a pornit:
Elegie ultimului Crăciun aievea (prin ochi de copil)
de Adelina Ionescu
locuiesc, cu genunchii la piept,
întro casă albă, fără colţuri,
cu ferestre în care se răzvrătesc visele,
uşa se deschide înspre iarnă,
iarna închisă de mult în colinde…
pereţii nu păstrează nicio urmă,
scrinul negru, de la nunta bunicii,
îşi doarme moş Crăciunii
(Doamne… sunt atât de mulţi!
nici măcar eu nu pot să-i mai număr)
şi îngerii şi lumea lor rotundă.
se-aprind în brad luceferi,
în mine plâng gutuile…
întrun colţ, fetiţa îşi aşează rochiţa
(prea scurtă pentru a-i acoperii genunchii însângeraţi)
şi plânge…
cine-mi închide uşa şi-mi stinge luminile?
bunico, cine-mi alungă îngerul
şi-mi smulge din braţe păpuşa?
colinda curge…
e-aşa adânc în mine când ninge cu lumină
dinspre vremuri!
steaua nordului… steluţa aceea, tată,
chiar tu, în păr, mi-ai prins-o în ajun
uite-o! e aici! pe linia din palmă…
de ce-mi taci tată?
bunico de ce pleci?
de ce troieniţii au mâinile reci?
tu mamă ştii? de ce mi-au rămas mici gândurile?
trebuie să ştii! doar noi două ne-am rămas,
noi şi ultimul Crăciun… aievea!
(fiul meu e prea mic pentru amintiri)
Subiect: Distrofia ultimului Craciun fictiv (Prin ochi de fosil) (Citit de 3123 ori)