Jurnalul unei amintiri....

[bluelife]

sad...

[alexia]

                Aseara am regasit printre niste hartii pregatite sa ia drumul cosului de gunoi, o poezie, o minunata poezie. Primul gand al meu a fost sa nu o recitesc dar...privirea a alunecat pe randurile scrise se mana. Scria :

              " Iubeste-mi mainile si ochii
                Si iarta-le daca-au fost clipe
                In care n-au stiut sa-ti spuna,
                In care n-au stiut sa-ti dea
                Atat cat ar fi vrut,
                Atat cat poate doru-ti le cerea,
                In dragostea,
                In indoiala,
                In deznadejdea unei clipe..."

               Aceste versuri scrise de Elene Farago mi-au adus in minte chipul tau. Am scapat un oftat... Nu stiu de ce; poate de dor? Am inchis ochii sa-ti pot pastra imaginea in minte. Ochii, ah, ochii tai mi-au mangaiat visele in atatea nopti! Acum erau la fel de calzi, la fel de adanci ca in clipa in care i-am intalnit prima oara. Daca as fi stiut sa fac din clipa vesnicie, astazi poezia asta poate nu ar mai fi insemnat nimic.
               Privirea ta, atat de vie, am pastrat-o in sufletul meu mereu. Daca mi-a fost greu, m-am lasat in valurile albastre ale ochilor tai si acolo am gasit linistea. In serile tarzii cand singuratatea ma imbraca in panze negre, lasam pleoapele sa coboare pentru ca te aduceau langa mine... In ochii tai am petrecut atata timp... Cum sa nu fi ramas intiparita in mintea ta cand am fugit atatea nopti sa ma ascund in ochii tai? 
              Intaia oara cand ti-am intalnit privirea am stiut ca albastrul lor e pentru mine. Clipa aceea a ramas vie in mintea mea. Oriunde vei fi acum, eu sunt cu tine. Sunt acolo...trebuie doar sa inchizi si tu ochii si ma vei gasi, pe tarmul sufletului tau, pe tarmul marii mele...

[Semiramis]

mi-ai  spus candva ca sunt frumoasa in lumina de lumanare. ca sunt cea mai fascinanta naluca pe care ai vazut-o vreodata, cu parul lung de rau si ochi de ceata. ochi de vant.
zambesc acum, la amintirea vorbelor tale, atat de simple si de dragi.
mi-ai spus ca-mi iubesti simtirea, atunci cand imi citesti din minulescu. si-apoi, in umbrele luminii am tacut gandindu-ma cat te iubesc!
si te-am iubit, atat de mult, incat dupa atatia ani, inca iti zambesc.
amintire...atat de plina in pasiuni, atat de saraca in atingeri. si oceane ne despart. ramane totul o dulce nostalgie, prinsa in jurnalul timpului, dovada ca am fost si noi acolo. dar nu mai suntem. pacat. fiecare despartire duce in sinea ei intensitatea unei mari tragedii. la noi ce-a fost? nu stiu. ce mai avem? doar amintirea intr-adevar.
si parcul ce mi-a ramas, cu verdele lui, cand incercai sa ma saruti si intorceam sfioasa capul...mi-a mai ramas marea, dragul meu, marea de unde m-ai sunat sa ascult valul si tarmul si apoi m-ai intrabat daca vreau sa ne vedem la o cafea...cu marea ta cu tot. asa a inceput. totul...cu marea ta.
chiar de sunt usor incoerenta...simt acum, amintindu-mi, fiecare secunda ce s-a scurs prin noi, cu nisip, dar niciodata lacrimi. n-am plans niciodata! niciodata...
albatros cu aripi inalte...suflet apropiat de mine...acum nu doresc nimic. sunt fericita ca te-am avut o parte din viata. si ca te-am iubit. te-am iubit...fii fericit!

Lui M.

[alexia]

              Nu am crezut ca soarele poate sa rasara de doua ori intr-o zi...
             
              N-am vrut sa uit nimic desi, as fi dat totul sa pastrez acele cateva clipe... A trecut timpul dar iti simt inca degetele desfacandu-mi parul prins in flori multicolore. Nu am vrut sa stiu cu adevarat ce simti, insa in clipa aceea as fi jurat ca ma iubesti...si m-ai iubit cat pentru o viata de om...
              Uneori mi-ai lipsit dar am stiut ca mi-ai lasat in par o parte din din sufletul tau. Dragostea inseamna mult, mult mai mult: zambete, sarutari, cuvinte... Tu mi-ai dat o mangaiere, una, in care ai pus tot...
              Nu cred ca iubim o viata. Cred ca iubim o clipa si purtam clipa cu noi, precum o cruce. Nu a murit... Inca iti simt mana prin par...
              Am pastrat amintirea...sau te-am pastrat pe tine?

[desdemona]

am citit acest jurnal al unei amintiri..si am ramas fara cuvinte...am ramas socata pt cateva clipe..povestea mea cu unele modificari era scrisa acolo...ceea ce simt...ceea ce gandesc este pus acolo...m-am regasit...dupa mult timp m-am regasit...

[alexia]

           E bine să ne păstrăm amintirile. Să ne reamintim nu înseamnă că trăim în trecut , ci înseamnă că nu am trăit degeaba...
               

[katya1886]

Ce pot sa fac? Ce pot sa fac daca te iubesc atat de mult? Nu am cerut ceasului sa imi spuna ca a mai trecut o zi fara ca sa te vad, nu am cerut lunilor sa dea alte si alte culori iubirii ce ti-o port sau sa ma tot uit in zare si sa stiu ca dorul meu s-ar stinge tot in bratele tale care m-ar putea strange pana mi-ar lua si ultimul suflu fara ca sa opun.
Imi tot repeti sa cobor cu picioarele pe pamant, dar cum cand aripile tu mi le-ai pus grijuliu, ca sa fii sigur ca voi putea zbura lin si sus, sus pana la stelele spre care mereu am tanjit. Imi tot sucesc capul de jur imprejur si nu inteleg unde sunt, incotro sa ma indrept sa-mi fie bine asa ca ratacesc si eu ca altii la voia intamplarii. Azi ma trezesc mai tarziu, maine mai devreme. Unele zile le las deoparte si dorm visand nimic coerent, intr-altele ma avant pana raman fara vlaga. Dar mai sunt, stii tu suflete... ca jurnalul acesta e pentru tine, sa stii - mai sunt acele zile cand imi apari in fata ochilor de nicaieri si inlemnesc... Ma indragostesc. Si cum ai sa te superi tu cand ai sa vezi cum intr-o zi am sa strig asta in gura mare...
Mint. Am sa tac. Pentru  ca tu esti tot si stiind ca deja am trecut de tine, e mai bine sa merg inainte fara sa privesc in urma, altfel poate ti-as umbri viata. Niciodata!

[Semiramis]

un deceniu mă desparte de flash-uri de amintiri. amintiri care, sub aripa timpului trecut, nu mai ridică nicio emoţie. sau poate doar, o dulce nostalgie. nici nu mai ştiu ce ar trebui să-mi amintesc. o mare, o poezie, malul unui lac în parc şi lumini tăcute de lumânare. iubire... întâmplarea...

[amelie]

Primul si ultimul vis...prima si ultima iubire...cu timpul uitam locurile pe unde am fost... lasam in urma vise si realizari, dar cumva ne ramane intiparit pe firmamentul eu-lui cum ne-am trait viata...cand si pe cine am iubit... Si daca am reusit sa savuram plimbarea, prajitura, zambetul, lacrima, daca am reusit sa traim la maxim si sa radem in hohote, daca am reusit sa ne bucuram de bucuria iubirii...atunci, indiferent cum se termina, indiferent cat de cat de curand sau tarziu, indiferent daca ne-am atins visele sau nu...atunci, este perfect... e perfect ca totul sa se termine cu o ultima si mare iubire.