Sfaturi pentru tinerele mame! - Povestea a doua vieti I

[Lady Allia]

 Am vorbit pe acest site despre iubire, despre viata, despre lupta, despre bucatarie, despre credinta, despre copii, despre aproape tot! Este un loc unde venim cu intrebari si plecam cu multe raspunsuri...sau ramanem ca sa gasim si mai multe!
 Deoarece sunt o mamica aflata in a 6-a luna de sarcina si am intampinat foarte multe greutati in ceea ce priveste informarea, sau mai bine zis informatia...m-am gandit ca nu ar fi rau sa deschid un topic care sa vina in ajutorul altor tinere cupluri sau tinere mame care se confrunta cu diverse probleme legate de aceasta perioada!
 Am stat mult sa ma gandesc cum sa incep aceasta tema.
 Am incercat sa ma documentez, sa adun informatii, sa o fac sa fie perfecta, dar am uitat un detaliu...ea este perfecta de la inceput!
Este perfecta pentru ca aici vom discuta despre copii si parinti!
Este perfecta pentru ca vom discuta despre o perioada in care femeia este...invincibila! Este deosebita! Este...minunata! Iar barbatul este deosebit pentru ca devine cel mai apropiat prieten, cel mai grijuliu partener...pentru ca ne sprijina si ne ajuta sa trecem impreuna prin aceasta frumoasa calatorie si incercare!
 Copilul...inca inainte de a se naste ne da lectii despre fericire, responsabilitate si viata! Ne invata sa ne tinem mainile stranse, sufletele aproape si sa fim o familie pentru totdeauna!
 Toti vrem sa avem o perioada linistita, fara griji, fara probleme..., toti vrem ca "bebeul" nostru sa se dezvolte frumos, sanatos si fara probleme si..., desi am vrea sa ne informam asupra acestui fapt, uneori ne ciocnim de tot felul de probleme, de usi inchise si chiar de birocratie! Ca sa vezi unde se poate ajunge!
 Ca si parinte tanar, aflat la prima experienta de acest gen...totul, poate sa fie extrem de greu si dintr-o perioada care ar trebui sa fie cea mai fericita ajungi sa te necajesti si sa te deprimi pentru ca pur si simplu habar nu ai ce sa faci!
Vreau sa discutam, sa deschidem teme care pot da o mana de ajutor, sa incercam sa vorbim despre noi...din prisma acestui subiect!

[Miss M.]

Ca orice tanara mamica sunt deschisa la subiect  ... buna ideea topicului . Revin cu amanunte .

[Lady Allia]

  ...chiar te rog! eu sunt doar un fel de cocon, dar tu deja ai invatat sa fi fluture! ai dat deja viata unei vieti!

[Escu]

sunt super curios la acest topic...nu stiu de ce...dar abia astept sa citesc niste "trick-uri" pt bebei !

[Lady Allia]

 primul trick pe care va trebui sa il invete..., sa il simta este:

...ca i-au fost croite aripi din dragoste, din experienta, din responsabilitate, din grija,...

 iar apoi un trick foarte important este sa:

 ...sa fie ajutat sa isi vada singur aripile!

[Lady Allia]

 Pasul I: -  Sa fim pregatite clipei de a concepe un copil!

 Nu vom fi niciodata! Dar, macar vom sti ca sufletul nostru este deschis si pregatit, iar momentul desi va fi invaluit in miresme de emotie-teama...va fi totusi unul binevenit!

 Pasul II: - Cum aflam ca suntem insarcinate? Semnele sarcinii:

 Una sau mai multe dintre urmatoarele modificari pot sa semnaleze prezenta sarcinii. S-ar putea sa nu identificati nici una dintre ele la inceput, dar instinctul va va spune ca sunteti gravide deoarece "va simtiti" altfel.

    - Lipsa menstruatiei - Exceptie insa pentru unele femei care au o menstruatie neregulata, deci, pentru ele acesta nu poate fi un semn sigur.
    - Greata, varsaturi.
    - Repulsie fata de unele mirosuri sau mancaruri.
    - Marirea si sensibilizarea sanilor + o senzatie ciudata de mancarime si oarecare durere.
    - Oboseala - aproape constanta toata ziua si seara.
    - Slabiciune fizica , ameteli, stari de depresie si sensibilitate (modificarea comportamentului aproape imediat de la unele stari de buna dispozitie la tristete sau plans.)
    - Cresterea scurgerilor vaginale.
    - Pofte diverse.
 
 Toate aceste semne sunt sageata clara care ne da unda verde asupra certitudinii ca suntem insarcinate! Asa ca, urmatorul pas va fi cumpararea unui test de sarcina (eu il recomand pe cel care se poate face in orice moment al zilei). Daca pe banda de test va aparea doua linii rosii...putem sa fim siguri ca suntem 90% viitoare mamici.

 Pasul III: - Medicul ginecolog!

 Pentru ca sa fim sigure cu adevarat va trebui sa ne consultam medicul ginecolog, iar daca nu avem unul sa incercam sa ne gasim  pe cineva cu care sa ne simtim bine in relatia pacient-medic, cu care sa putem discuta orice teama de-a noastra, orice nelamurire sau bucurie. Nu este obligatoriu ca primul medic la care ati fost pentru a stabili daca sunteti sau nu insarcinate, sa si ramana medicul vostru ginecolog definitiv.
 Cautati pana gasiti pe cineva care sa se potriveasca asteptarilor voastre!
 Dupa constatarea sarcinii veti primi un "Carnet al Gravidei" si o lista cu analizele pe care va trebui sa le faceti in cel mai scurt timp.

 Pasul IV: - Medicul de familie!

 Dupa ce medicul ginecolog ne-a asigurat despre faptul ca suntem insarcinate, va trebui sa mergem la medicul de familie pentru ca sa fie inregistrat copilul si sa va dea trimitere pentru testele obligatorii unei gravide.
 ATENTIE!!! Testele se pot face GRATUIT chiar daca nu lucrati nicaieri! Intrebati despre asta medicul de familie. S-ar putea ca el sa uite sa va informeze asupra acestui fapt!

 Pasul V: - Testele, medicul ginecolog si iarasi medicul de familie!

 Dupa ce ati fost la un laborator clinic si ati facut testele necesare va trebui sa reluati drumul catre medicul ginecolog pentru un nou consult, pentru trecerea acestor teste in "Carnetul Gravidei" si apoi veti merge cu ele la medicul de familie. Va fi stabilita data aproximativa a conceperii copilului, data nasterii acestuia si atat mama cat si bebelu vor fi luati in evidenta medicala!

 Cam acestia ar fi primii pasi importanti asupra carora NIMENI nu va va informa!!!


 
 
 
 

[burn_2_hell]

 Tin minte ca mama nu a avut greturi...pur si simplu se trezea dimineata si manca..foarte mult...ar fi mancat intruna...

[Luke]

sfat : Nu faceti copii pana la 25-27 ani !        

[burn_2_hell]

ce sfat zuzu... ...eu nu vreau ca,copii mei sa aiba o bunica in loc de mama ...kiddin'
astazi am vazut pe protv o emisiune...despre femeile insarcinate
-vara trebuie sa manance cat mai multe legume
-sa consume cat mai multe lichide..apa,sucuri naturale
-sa evite sa iasa afara intre orele 11-17 pentru ca,caldura poate provoca un avort spontan

[Luke]

deci nu faceti copii !

[Lady Allia]

DUMNEZEU ne-a mai dat o sansa!
Sansa de a ne cunoaste una pe cealalata si sansa de a trai si a ne putea bucura de ceea ce va fi!
Am sa va povestesc (asa cum am promis) cum am nascut si am sa incerc sa sustrag si cateva aspecte importante care sa ajute pe viitor unele femei.

Am revenit la acest subiect deoarece consider ca intamplarea (aproape nefericita) prin care am trecut va putea fi un exemplu de luat aminte si pentru alte femei care vor stii astfel ce au de facut - lucru pe care eu NU L-AM STIUT  nu aveam de unde si nici nu mi l-a spus nimeni - sau vor stii de unde sa inceapa!

IGNORANTA de multe ori ne poate costa VIATA!

Ea este si a noastra, dar este si a cadrelor medicale care se pare ca fac din meseria lor doar o sursa de venit si nicidecum ceva ce ar trebui practicat cu multa responsabilitate si placere.
In momentul in care va ganditi la o sarcina este bine de stiut ca in afara analizelor ce vi se vor cere: HIV, SIFILIS, PH, sange, etc... TREBUIE NEAPARAT dar ABSOLUT NEAPARAT sa va faceti o radiografie la bazin si la uter!!!

DE CE???!

Pentru a scoate din calcul posibilitatea blocarii fatului intre oasele bazinului sau in uter si descoperirea acestui fapt DOAR pe masa de nasteri!

CE SE POATE INTAMPLA DACA SE DESCOPERA DOAR ATUNCI???!

Daca se descopera in timp util si medicul este unul responsabil, care inainte de toate se gandeste la binele mamei si fatului... - se poate asuma riscul (deoarece in aceasta situatie operatia ESTE UN RISC IMENS !!! ) unei cezariene - care si asa nu se stie daca va salva fatul!

DACA EXPULZIA FATULUI NU ARE LOC IN CEL MULT 1 ORA...CE E DE FACUT???!

De renuntat la vaicarelile de pe masa de nasteri, la gandul ca suferim ca si femei atunci si de spus medicului ca VREI CU ORICE RISC sa ti se faca cezariana!
Daca refuza, CERETI alt medic de urgent si nu renuntati defel la ideea cezarienei!
NUMAI ASA COPILUL VOSTRU POATE SA MAI AIBA VREO SANSA!!!

..........................................

Deoarece nu mi-am facut o astfel de radiografie nici un medic (desi eu am cerut asta) nu a fost de acord sa mi se faca cezariana, desi puteau sa ia in calcul de la inceput:

- varsta
- faptul ca muschii mei intrauterini nu mai sunt atat de puternici si eficienti precum sunt cei al mamelor tinere sau ale celor care deja au avut cel putin o nastere la activ
- faptul ca nu mi se facuse ecografie inainte cu cateva zile de a naste pentru a se stabili EXACT pozitia fatului.

apoi, lasand acest fapt deoparte, puteau sa ia in calcul efectele de dupa:

- faptul ca membranele mele se rupsesera deja demult si "apa" (lichidul amniotic) aproape nu mai era
- dilatarea avusese loc absolut normal, dar fatul si dupa 30 de minute de "impins" nu cobora mai mult decat cativa mm, iar mai apoi nici macar 1 mm (blocajul deja era existent)
- impinsul meu era eficient DOAR in pozitia pe care mi-o conferea PATUL si nicidecum pe masa de nasteri. ASTA trebuia sa le ridice de la inceput intrebari si sa le dea si raspunsul: UTER RETROVERS sau chiar mai mult: BAZIN cu probleme!!!

Cum s-a derulat nasterea:

In dimineata de 18 septembrie la ora 6:50 mi "s-a rupt apa" intorcandu-ma in pat - fara nici o durere, fara nici o contractie, fara vreun semn in prealabil care m-ar fi facut sa ma gandesc la asa ceva.

De retinut:
- INTOTDEAUNA sa retineti ora cand s-a rupt apa si felul. E foarte important! Un copil nascut pe "uscat" poate sa aiba foarte multe greutati la expulzie sau chiar poate avea foarte mari probleme dupa (sa nu mai vorbesc de inghitiul de lichid amniotic)!

M-am imbracat in timp ce sotul meu a chemat taxiul (parca el nastea  atat era de agitat), iar mama lui imi pregatea totul la indemana.
Am mers la spital si... ...a trebuit sa astept cu apa curgandu-mi siroaie sa mi se faca fisa de internare    . A fost OK! Nu s-a intamplat nimic, doar ca am lasat in urma mea un lac natural    ca si amintire!
Cand am ajuns sus... alta surpriza    ! A trebuit sa stau in camera de garda a asistentelor si sa raspund la 1000 de intrebari: cand mi s-a rupt apa, cum, ce PH am (desi scria in carentul gravidei toate), cand a avut loc ultimul ecograf, ce boli are mama, tata, eu, sotul, parintii lui...etc, etc!!!
In timpul acesta au inceput contractiile!    Spectacolul adevarat incepuse!
Am mers in sala de travaliu si am asteptat medicul, in timp ce ma uitam la ceas pentru a vedea din cat in cat timp au loc contractiile si cat tin.

De retinut:
- Cand incep contractiile sa fiti atente (atat cat se poate in situatia aia) la intervalul in care acestea au loc si cat tin, deoarece e foarte important in aproximarea timpului in care va avea loc dilatarea completa si trecerea din sala de travaliu in sala de nasteri.
- Contractiile de obicei se simt ca si niste crampe foarte puternice, nu tin decat 1-2 minute (e drept ca atunci par a tine 1 ora  ) si nu este adevarat faptul ca sunt insuportabile. Ceea ce trebuie stiut este faptul ca nu trebuie sa te pierzi atunci, trebuie sa ai puterea sa iti reglezi respiratia (sa respiri adanc si regulat) si sa nu te abtii sa impingi daca asa simti.

Inaintea mea (alaturi in sala de nasteri) nascuse o fata de 16 ani in doar 20 de minute. A urlat, a tipat, a sarit de pe masa  ..., dar a nascut un baietel frumos de 3,500 kg - perfect sanatos (nici nu a vrut sa il vada atunci  ).

De retinut:
- Sala de travaliu este intotdeauna langa sala de nasteri. Sa nu va sperie niciodata cand auziti unele mame urland sau strigand. Unele femei nasc mai repede si mai usor daca se manifesta astfel, dar ASTA NU INSEAMNA ca si durerile sunt pe masura, plus ca, la unele persoane durerea are un punct culminat, iar la altele este cu totul si cu totul altul. Unele mame suporta mai bine durerea, iar altele o suporta foarte greu.

La ora 10:15 am intrat si eu in sala de nasteri cu dilatare absolut normala, chiar mai rapida decat se asteptau. Toate au decurs normal: dilatarea, contractiile, ritmul meu de a ajuta expulzia, DAR...
Dupa 15 minute de efort am simtit o stare de lesin si mi-am privit mainile: erau pigmentate cu bulinute multe, multe albe. Am stiut ca mi-a scazut glicemia mult, mai mult decat era normal.

De retinut:
- Daca stiti ca aveti probleme cu tensiunea - foarte mica sau foarte mare - TREBUIE NEAPARAT sa le spuneti asta medicilor sau asistentelor care va asista la nastere, pentru ca asta poate duce la foarte multe si mari probleme, chiar si moarte (infarct miocardic). Daca ei stiu situatia vor stii cu siguranta sa va perfuzeze cu solutia necesara care sa va redreseze.

Asistenta sefa si moasa au decis sa ma perfuzeze cu solutia necesara pentru a-mi stabiliza glicemia si tensiunea. M-a ajutat foarte mult. Dupa cateva minute eram mai bine.
Pe perioada in care ma aflam pe masa am discutat mereu cu ele despre toate simptomele pe care le aveam si le-am rugat sa ma tina la curent cu absolut TOT ce se intampla INDIFERENT de situatie - asta dupa ce am vazut ca dupa 40 de minute nu am nascut si in sala erau deja 2 asistente sefe si doua moase. DUpa 50 de minute de efort...contractiile mele se rarisera mult, impinsul devenise aproape ineficient si din cauza ca fatul coborase si blocase iesirea in colul uterin prin pozitia sa (o parte din capsor) mi se meteorizase abdomenul (se umflase), acest lucru impiedicandu-ma si mai mult sa ajut la expulzie.
M-au coborat de pe masa de nasteri...si cu perfuzia dupa mine am inceput sa ma plimb prin sala  . Nu cred ca va imaginati! Imi venea pe de o parte sa rad, pe de alta...imi venea sa imi plang de mila.
M-au asezat apoi din nou pe patul de travaliu si acolo...DOAR ACOLO...am reusit sa mai expulzez cativa cm (cei care cred ca i-au fost vitali) fatul.
M-au luat de acolo si iarasi am urcat pe masa de nasteri, desi eu am insistat sa nasc pe pat. Mi s-a spus ca nu se poate! Pe naiba! Se putea, dar...ma rog!
Cand au vazut ca pe masa din nou nu mai am forta si eficienta necesara, iar fatul nu cobora au sunat medicul in care ele aveau incredere si pe buna dreptate si eu - desi am fost speriata ca toata lumea zicea ca e un macelar si ca greise de cateva ori in meseria sa.
Il cunosteam pe domnul STAN deoarece cu 2 saptamani inainte am fost internata pentru tratament si analize - copila mea vroia sa se nasca inca de pe atunci - acum nu stiu daca ar fi fost mai bine sau poate mai rau daca se nastea atunci.

De retinut:
- NICIODATA sa nu va luati dupa gura lumii in privinta unui cadru medical. Si ei sunt oameni si pot gresi pe parcusul meseriei lor, dar asta nu inseamna ca e ceva normal si ii caracterizeaza. Depinde foarte mult de situatia in fapt si de multi alti factori.

[Lady Allia]

Cand a venit medicul, acesta m-a bagat imediat la oxigen si mi-a mai pus o perfuzie in mana dreapta. I-am spus si lui ca pe pat puteam sa imping mai bine, dar si el a zis ca nu se putea sa nasc pe pat si ca mai incercam asa. Am incercat inca...1 ora si ceva. Iar m-au coborat de pe pat si iar m-am plimbat, iar asta s-a mai intamplat de cateva ori...in total am coborat si urcat de pe masa de vreo 4 ori.
In timpul acesta nu ma interesa altceva decat copilul meu!!!
Stiam deja ca se afla in pericol si ma temeam sa nu cumva sa fie traumatizat si sa moara din lipsa de oxigen si din cauza ca a inghitit prea mult lichid amniotic. I-am spus despre teama mea medicului si l-am rugat sa imi faca cezariana.
Mi-a spus ca in situatia aia operatia este absolut imposibila ca daca o face trebuie "sa intre in mine" impreuna cu un medic chirurg deoarece nu este vorba doar de probleme de nastere si ii e teama de complicatii mult mai mari.
Deja el se temea atat pentru copil cat si pentru mine. Se vedea pe ei pe toti 5. Fetele (asa le ziceam eu) deja plangeau pe ascuns si tot mergeau in sala de travaliu pe rand si se rugau pentru mine si Augusta - eu sa nasc mai usor si mai repede sa scap de chin, iar ea sa traiasca si sa poata sa se nasca.
Intre timp, o asistenta iesise afara pentru a le spune alor mei despre tot.

Atat i-a trebuit dragului meu!
A intrat peste noi in sala de nasteri si nu isi poate imagina cineva ce a insemnat pentru mine. Mi-a dat putere si speranta, iar cand mi-a zis:
"- Hai puiule...fi barbata! O sa fie bine...si sa nu uiti ca TE IUBESC!"...am stiut ca TOT VA FI BINE !!! I-am zis si eu: TE IUBESC! si...dupa ce a plecat am incercat si eu PENTRU PRIMA OARA un scancet de plans.
M-au intrebat daca ma doare tare ceva (eu nu am tipat nimic, nu am plans, nu m-am plans) sau ce este?!
Le-am spus doar atat:
"- Taiati-ma in doua, in trei, in bucati daca este cazul..., dar salvati-mi copilul va rog!!! Nu ma intereseaza eu cate cicatrici o sa am sau cu ce handicap o sa raman...doar ca imi vreau copilul!!! Mai traieste? Vreau sa fiti sinceri!"
Medicul era deja cu ochii rosii si mi-a spus sincer:
"- Inca da, dar nu stiu cat! Ori mai incerci sa impingi cu ultimele forte sa vedem daca mai coboara, ori daca nu...nu stiu!"
Am mai incercat! A fost prima data cand mi-am adunat toate puterile (eram neagra deja la maini de la perfuzii si de cum strangeam de barele alea indind branulele) si ... nimic! In afara faptului ca mi se umfla abdomenul, ochii deja de abia mai vedeam... .
"- Domnule Stan...is eu handicapata sau ce Dumnezeu se intampla??? Da chiar asa sa nu pot eu sa scot afara un copil??? Ce mai pot sa  fac? Cum? Va rog spuneti-mi!"
"- Doamne fereste copila! Cum sa fi handicapata? Ce ai facut tu aici este de domeniul fantasticului si imposibililui. Pentru mine esti o mama model, o femeie foarte curajoasa si puernica si tot ce ai facut este foarte bine. Dar...GATA!"
Vreau sa spun ca indiferent prin ce am trecut ACEASTA ECHIPA DE ADEVARATI OAMENI au luptat cu tot ce au avut ei mai bun in ei alaturi de mine si copil si el sunt recunoscatoare si indiferent de ce s-ar fi intamplat nu aveam ce sa le reprosez, deoarece s-au straduit aproape imposibil pentru TOT!

Dupa 5 ore si 15 minute de chin medicul meu - SFANTUL MEU -  a decis:
"- Fetelor...chemati medicul de garda si orice medic chirurg prezent la chirurgie! Fac cezariana!"
"- Dar domnule Stan stiti ca riscati si nu cred ca va da voie!"
"- Stiti ce? Eu oricum sunt medic activ dupa pensie si le-am salvat fundurile la multi si INCA le salvez! Daca nu vor ei VREAU EU si tot o operez si singur! Daca intru in puscarie nu ma intereseaza STIU ca macar am incercat si la anii mei o sa fac si eu pauza de citit si dormit pe gratis acolo!"
Bietului om...ii mai ardea si de glume pe seama lui dupa toate orele alea de chin si de lupta.
Una din asistente Mirela, a plecat dupa medicul de garda si dupa chirurg.

TOTI au acceptat si vreau sa spun ca asemenea lupta si munca in ECHIPA nu am mai vazut NICIODATA !!! LE MULTUMESC TUTUROR !!!

In 10 minute am fost pe masa de operatie. Mi s-a facut rahianestezia (in maduva spinarii) pentru anestezie locala, in timp ce eram inca pusa la doua perfuzii, o sora imi lua tot timpul tensiunea, alta imi facea injectiile necesare. Tensiunea imi scazuse o data foarte mult in cateva minute (cand m-a deschis) si o data mi se ridicase ingrijorator. Pentru asta mi s-au facut injectii cu actiune imediata. La un moment dat mi se facuse rau - si pentru asta mi s-a facut injectie ca sa indeparteze starea de voma.
Am simtit de doua ori cand au incercat sa o smulga dintre oase (parca m-ar fi impartit in doua) si apoi dupa cateva minute am auzit "PRIMUL TIPAT AL COPILEI MELE" !!!

CRED CA NU ISI POATE INCHIPUI NIMENI CE A INSEMNAT ASTA PENTRU MINE!!!
ODATA CU PUICA MEA...AM PLANS SI EU !!!

"- VREAU SA O VAD! VREAU SA O VAD! VREAU SA O VAD!"   

Numai asta si atat am putut spune atunci plangand. Parca eram o banda stricata de casetofon. Nimic nu mai stiam rosti altceva pe moment.
Mi-au aratat-o. Era infasat intr-un scutecel alb (ca o sarmaluta), dar avea ochii larg deschisi si respira. ASTA ERA CEL MAI IMPORTANT!
Atunci am plans cu adevarat din adancul sufletului...mult si pentru toate orele acelea de tortura sufleteasca!!!
Stiam ca nu a trecut tot greul si pericolul, dar COPILA MEA TRAIA, iar eu nu am fost nici o clipa dispusa sa o pierd...STIAM ca de acum E IN SIGURANTA PENTRU CA EU NU AS FI LASAT SA SE INTAMPLE NIMIC !!!
Toti au inceput sa rada, sa planga de fericire...parca era nebunie in masa!
Apoi m-au intrebat de ce plang si le-am zis:

"- MI-AM AUZIT COPILA!!! NICI NU STITI CAT DE FERICITA SUNT CA TRAIESTE!!! VA MULTUMESC TUTUROR! VA MULTUMESC...NICIODATA NU O SA POT SA VA RASPLATESC PENTRU VIATA COPILULUI MEU !!!"

iar ei mi-au raspuns:

"- Ai facut-o deja puiule, ai facut-o deja si ne-ai rasplatit pe toti ramanad in viata si tu si ea cand nimeni nu va mai dadea nici o sansa! Noi iti multumim pentru cateva lectii si ne pare rau ca ai trecut prin atat durere...desi nu ai aratat nici o clipa asta!!!"
Am zambit si cu lacrimi in ochii i-am luat mana medicului...un batranel mic de statura, cu ochii adanci si plini de griji parintesti, cu maini curate si brazdate de ridurile anilor, cu voce barbateasca, dar blanda si calda... - pana atunci nici nu am avut timp sa-mi privesc INGERUL PAZITOR - si l-am intrebat:
"- Domnule Stan...pot sa va imbratisez si sa va sarut??? Va rog!"
Cu lacrimi in ochii s-a aplecat asupra mea, m-a sarutat apasat si parinteste pe frunte, mi-a mangaiat obrajii si mi-a spus:
"- Da copila! Sigur ca poti!"
Credeti-ma ca a fost ca o binecuvantare sa-l pot rasplati macar asa!!! Emotia si lacrimile lui in acele momente pot sa le trec undeva la cele mai de pret daruri pe care mi le-a facut viata!!! Iii multumesc din suflet pentru fiecare traire si emotie pe care a simtit-o alaturi de noi doua - au insemnat foarte mult pentru mine si vor insemna mereu!!!

De retinut:
Copila mea s-a nascut cu 3,000 kg, cu scor Apgar 9, cu cianoza locala (vineteala) in jurul guritei (de la cat lichid amniotic a inghitit), cu o punga de lichid amniotic la capsor in spate (de la presiunea pe care oasele mele au exercitat-o asupra capsorului ei) care s-a retras in cateva ore si nu a prezentat nici un pericol, cu o mica hemoragie interna care s-a retras si nu  a prezentat nici ea pericol asupra fetitei.
Totusi...cianoza inca persista - mai slab, dar inca persista - si asta va trebui foarte bine supravegheata atat de mine cat si medical, deoarece au fost cazuri in care aceasta a recidivat in boli de natura neurologica.
Din cauza cianozei bebica mea a facut icter mult mai rapid si nu doar cu bilirubina (substanta care duce la formarea icterului la nou-nascuti) ci din cauza lichidului amniotic. Icterul in mod normal se retrage dupa 3 saptamani, dar la ea inca persista - nu mai este la fel de puternic, dar inca este.
Totusi..., pentru mamele care au dificultati la nastere si copilul lor va avea aceleasi simptome sau chiar mai grave este IMPORTANT SA NU SE PIARDA si sa considere ca bebicul lor este bolnav sau ca este grav bolnav.
Orice astfel de simptom la copii apare din cauza socului din timpul nasterii si de obicei sunt absolut tratabile (in cazul in care s-ar agrava). Trebuie doar sa fi atent la reactiile copilului, la starile febrile ale lui, la miscari (sa nu cumva sa fie prea brutale si dese - devin convulsii) si dupa un timp trebuie facuta o electrocardiograma si o radiografie ca sa se stabileasca exact starea lui de sanatate.

Copila mea este acum bine si s-a recuperat. Are toate simturile bune, a luat in greutate, doarme, mananca, e vioaie si face cateva lucruri care a plasat-o pe foaia de iesire din spital la copii exceptionali  : tine capsorul destul de mult timp sus si il misca in dreapta si stanga (cand e pe burta), intoarce capsorul dupa sunete cand intra oameni in camera ei sau le aude prin casa mai strident si e atenta la unele culori: galben, verde, rosu.
Si...desi poate ar mai fi multe de spus sau de retinut in astfel de cazuri...eu inchei aici ca sa nu devin obositoare sau plictisitoare. In cazul in care cineva are nevoie de lamuriri sau de sfaturi...ma poate contacta pe privat. Am sa incerc sa ajut cu ceea ce stiu pe toti cei care se afla in aceeiasi situatie, pentru ca stiu cat e de greu sa nu stii nimic, sa fii la primul copil si sa trebuiasca sa iti gasesti singur toate raspunsurile.