Poate... (Dar - de fapt - de ce nu?)
Poate că este prea simplu ca să înteleg.
Poate că paradoxurile îmi sunt familiare.
Poate că stările negative îmi dau o senzaţie de siguranţă, o senzaţie de ritm monoton, la care pot să mă adaptez.
Poate că nu supravieţuiesc ritmului haotic al fericirii şi cunoaşterii.
Poate că nu mi-am dat seama că fericirea este mai simplă şi mai accesibilă decât nefericirea.
Poate că nu mi-am dat seama că pentru fiecare minciună trebuie să-mi găsesc zece adevăruri sigure (te rog, Doamne, fă-le sigure) de care să mă agăţ ca să nu mă scufund.
Poate că nu supravieţuiesc decât dacă mă obsedează ideea sinuciderii.
Poate că m-am dezobişnuit să mă uit în ochi lipsiţi de ură, invidie sau laşitate.
Poate atunci când voi vedea lumina, am să regret întunericul.
Poate că nu o să mai ştiu din câte măşti combinate mi-am fabricat zâmbetul acesta inocent.
Poate iubirea există.
Poate pot să privesc termenii şi conceptele din afara lor, nu din închisoarea definiţiilor lor.
Poate evoluez.
Poate reuşesc să zbor.
Poate reuşesc să-mi zbor creierii.
Poate zbor pur şi simplu.
Poate că voi fi ajutată.
Poate că nu îmi place să fiu ajutată - nu ca principiu.
Poate că voi trece de starea aceasta.
Poate.
Dar - de fapt - de ce nu?
Subiect: Poate... (Dar - de fapt - de ce nu?) (Citit de 3146 ori)