ploaia

[amelie]

daca as ploua, m-ar durea ca picatura sa cad pe jos? sau m-as intinde tolanita, sa ud cat mai mare suprafata? apoi sa vina alti prieteni picaturi si sa stam la taifasuit, sa ne bem unii cu altii si sa divulgam scurt drum nori-pamant.
"stii, m-am intalnit cu picaturescu si mi-a dat oleaca de azot"
"da, ai azot?"
"poc!"
si treburi simple, apoi, dezmatz pe pamant colo jos, unde firele de iarba sunt sezlonguri si florile adevarate sufragerii...
dar si daca in invelirea asta de apa a pamantului, exista mici ochisori care ne privesc venind de sus, apoi de jos, intr-o stare de pasha pe divan? ca tribut le platim sa vina, paparudindu-ne. dar sa le tinem aproape, ce facem? dam"el zorabi" pentru o stare de ploaie?
dar ca sa plece, ce facem? cu foehnul la infinit nu poti sa dai afara. uscat e doar sufletul. uda e simtirea. ploaia adica.

[Semiramis]

frumos, îmi place cum ai scris. 

[Lady Allia]

 ploaia...mă pierde în mine. simt că mă amestec în picături asemeni unui firişor de praf. trec toate sau unele se contopesc în uitare. ploaia mă scufundă în adâncul din mine...neexplorat încă de teama de a nu mă regăsi. un firicel de lumină trece prin ploaia mea şi se transformă în culori. am devenit curcubeu şi picur cu ploi albastre. jos am născut un râuleţ verde, iar păsările mă sorb alb. câteodată ploaia se pierde şi ea în mine. o simt cum curge prin fiecare por al fiinţei mele. uneori cântă, iar gândurile îmi dansează desculţe. şi...mai plouă încă!