Nu mă mai întreb demult de ce oamenii pleacă din viaţa mea. Încerc doar să mă bucur pentru că vin. Plecarea ţine de ei, şi poate că nici nu e plecare, e doar o trecere. Iar eu, doar un alt clopot zăngănitor. Poate prea zgomotos, uneori, poate prea adormit, alteori... Sunt doar un alt clopot călător. Cu amintiri. Cu aripi. Şi m-am oprit acum, aici, pentru că mi se făcuse dor. De cei cei ce au plecat când eronat am clopoţit cu încruntare. De cei ce m-au uitat. De cei ce mi-au promis că vor rămâne oameni... şi iarăşi au uitat. De ei mi-e dor, de voi, de toţi. Şi totuşi, parcă... mi-e bine-aşa, de una singură... Îmi strig gândurile fără frică. Căci nu există aşteptări. Doar vise. Doar aburi. Doar scântei de stele...
Vă îmbrăţişez!