Critica...pur si simplu

[diana_nistor]

"Lorelei"
Ma folosesc de ghilimele intrucat stiu ca nimeni nu descopera pe nimeni. Mi se acorda acum privilegiul de a vedea prima imaginea unui poet, inca incetosata in nisip selenic. In ea am crezut din prima clipa si imi spuneam ca daca nu se lanseaza risca totul (ce-si face omul cu mana lui...). Are o frumoasa agresivitate si o patima nebuneasca pentru vers. Cand scrie, parca se gandeste la gestul cu care Esenin s-a scos din viata in camera de la hotelul "Angleterre" in care se iubise cu Isadora.
Gandeste cu fantasta rapiditate a lui Nichita, are un umor mucalit. Poezia ei descinde din mit ca un ultim bard al serbarilor populare incepute, poate, sub Zamolxis. E un mare noroc al unei perioade bogate in poeti si sarace in poezie. Delimitarea legenda - real nu se poate inca incerca. Lorelei e prea aproape de noi.
Sunt impotriva fetisizarii versurilor ei dar nu dispretuiesc legenda, aburul care se incheaga in jurul literelor ce compun, cum ceara cade pe tipare de peceti.
Elegiile frunzelor e viata traita sub stele nesigure. Existenta poeziei profund terestra nu e a unui sfant valah ori moldav ci a unui profund modern.
Va rasturna toate "clasamentele" care se intocmesc azi. Va izbandi exact in zone pe care personaje obscure si obtuze i le refuza. Se va nega fertil, acolo unde alti asa-zisi "zei atletici" isi scot burtierele inainte de culcare.

Lorelei, iarta-mi strigatul patetic al unui om aflat in razboi cu infatuarea, cu lauzia ideilor, cu scleroza ce se stinge in lut! Cu cat mai putred lemnul din piedestalul acestor cruci, cu atat mai condamnabila lipsa noastra de a recunoaste valoarea.

[Lorelei]

Diana, "critica" ta nu poate decat sa ma flateze, dar adevarul este ca probabil scrisul meu doar a atins ceva inalt si frumos in tine, atata tot. Poate ca am inclinatie pentru scris, dar imi lipseste talentul autentic, si nu o spun din modestie, nu ma caracterizeaza modestia nicicum. Poetii in toata puterea cuvantului sunt rari, pentru ca talentul este mult mai mult decat jocul de-a cuvintelor. Probabil e ceva de undeva de Sus, nu stiu. In orice caz, ai spus un lucru foarte real, traim o epoca cu muuulta poezie si cu putini poeti. Eu sunt printre cei care scriu poezie, asa, ca forma de evadare din sine, poetii insa sunt mult mai mult decat atat.
Cuvintele tale au o dimensiune encomiastica pe care nu o merit si afirm asta cu toata luciditatea, si nu din vreo falsa modestie. Ma bucur ca te-au atins cuvintele mele, ma bucur ca ai gasit in ele o forma frumoasa de a reconstrui lumea. Probabil e mai mult decat as fi putut spera.
Iar despre poeti... numai de bine! 

[diana_nistor]

A darui o floare, uneori, inseamna mai mult decat a inventa o metafora.

Ceva ma face sa incerc sondarea punctelor de vedere proprii ale unor poezii scrise pe forum. Deunazi incercam sa definesc poezia ca "un munte sacru" (vis a vis de ciclul lui jorjh) si asta doar pentru si numai pentru limpezirea mediilor care se intereseaza de noi, a mediilor ce ne citesc.
Exista intr-unul din basmele lui Andersen o proba peremptorie: acela de a simti bobul de mazare ascuns sub sapte perini. Daca am socoti ca bobul de mazare e poezia, sunt convinsa ca nenumarati "poeti" de-ai nostri ar trece cu bine prin proba de mai sus.
Din pacate, dragii nostri privitori, noua ne place mai mult Fetita cu chibrituri, care nici el nu e un basm urat, dar e mai trist.
Avand in vedere foarte larga activitate poetica inevitabila, (sau nu?), masa de mediocritate explodeaza prin acumulari. Veti gasi multa superficialitate, preluarea servila a unor mode, obscuritatea, (adica neputinta de a forumula), extravagantele fara acoperire. Acestea nu apartin, desigur, decat poetilor sau poeteselor mediocri.
Am scris si eu poezie. Judecata asupra mea insami o fac mai impartial si mai in cunostinta de cauza decat orice critic. Daca o sa mai scriu poezie, aceasta ma va face sa ma gandesc la sinucidere sau la... pensie. 
Turistii obisnuiau mai demult sa extrapoleze versuri din corpul unor poezii. As putea renunta la acest obicei alexandrin.
Intre tehnica prelucrarii fierului si tehnica prelucrarii uraniului este o epoca. Noi, cu doua exceptii (dupa umila mea parere) inca luptam cu sarea din lacrimi si cu mania taisului spadei noastre. Stim tot atat de bine, ca si voi: cantitatea nu poate fi acceptata decat ca fiind a calitatii.

PS: Cititi-o pe Lorelei si poate pe Katya1886 (care sunt sigura ca in ultimul timp scriu in singuratate si pentru singuratate). La ele gestul a inceput sa prevaleze ideea, asa cum ocuparea Lunii de catre oameni este mai mult un gest decat o idee.

Cu recunostinta,
Diana