11 Octombrie, 2025, 02:04:18 a.m.
Totul despre Iubire

Autor Subiect: Farmecul si culoarea limbii române  (Citit de 2470 ori)

0 Membri și 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

02 Iulie, 2007, 01:01:20 a.m.
Citit de 2470 ori

diana_nistor

Vizitator
Romanii sunt, inainte de toate - mari povestitori - . Ma gandesc la cei ce detin adevarate mitologii ale oralitatii romanesti: Anton Pann, Ion Ghica, Negruzzi din Al. Lapusneanu, Odobescu, Eminescu. O pleiada de vrajitori ai cuvantului, cum nu gasesc pereche in nici o alta istorie a literaturii vreunei tari din lume. Se trag toate acestea din farmecul si culoarea limbii române?
E greu de spus si nu sunt cea mai in drept sa raspund. Dar in diversitatea si bogatia unei rostiri in care vocabule slave, fanariote si turce se unesc, se incheaga intr-un mozaic sclipitor, pe trunchiul acelei gratii mediteraneene de esenta latina, cred ca vad integrarea celulei nervoase romanesti in universalitate.

PS: am omis pe Mateiu Caragiale. Va amintiti "Craii de Curtea - Veche"?

08 August, 2007, 08:12:31 p.m.
Răspuns #1
Offline

katya1886


Trebuie neaparat sa mentionez inca un mare scriitor roman, maestru al cuvantului, desi sunt probabil subiectiva: Mihail Sadoveanu. Demult nu am citit o carte a sa, dar inca imi amintesc "Fratii Jderi", sau mai bine "Zodia Cancerului" - sub a carui vraja am cazut fara posibilitatea unei recuperari ulterioare. Asa cum de altfel s-a intamplat si in cazul romanului "Craii de Curtea Veche" de M. Caragiale, unde m-am indragostit in primul rand de personaje, de modul in care prind viata sub penelul scriitorului.
Si da, acest dar aparte de a povesti se trage din farmecul si din culoarea limbii romane. De unde tot farmecul operelor lui Eminescu? Pe ce punea el acent?
Cuvintele pornesc din adancul fiintei, si atunci ma gandesc la Lucian Blaga, si la modul in care descrie sufletul romanesc in "Spatiul mioritic". Din acele adancuri izvorasc toate comorile limbii romanesti. Din acel spatiu interior cu care romanul se simte solidar, din modul in care priveste destinul; un suflet molcolm, plin de nostalgie, melancolic.
Cu riscul de a divaga de la subiect, nu pot sa nu-l citez pe Blaga: "Sufletul acesta se lasa in grija tutelara a unui destin cu indefinite dealuri si vai, a unui destin care, simbolic vorbind, descinde din plai, culmineaza pe plai si sfarseste pe plai."  (hmm, aici a trebuit sa ma informez  :P )
"... un suflet de nomad cu nostalgii sfasietoare, ma incindea dorul de duca, ma infrigura ispita plecarilor spre necunoscut."