Scriu avand responsabilitatea a ceea ce fac, fiind ca dupa parerea mea scrisul te definitiveaza, in sensul ca te arata fara posibilitatea de iesire.
Luna cea din urma a calendarului nostru adevereste conceptia potrivit careia Eclesiastul e indreptatit sa exclame: “Mai bun e finalul decat inceputul unui lucru!” (Ecl. 7-8). Oricat de bun a fost augurul sub care am pornit la drum in acest an, necunoscute erau piedicile ivite in cale iar telul nostru se afla inca departe. Acum, cand el este atins, cand putem arunca privirile inapoi spre calea parcursa, si constatam ca cele pe care ni le-am propus si-au gasit realizarea, putem fi stapaniti de sentimentul unei adevarate satisfactii. Modul in care noi intampinam si parcurgem aceasta ultima luna a anului releva ceea ce credem despre marea insemnatate a unui final.
A mai trecut un an. Am intors paginile inca unui capitol din cartea vietii noastre. Am mai strabatut o etapa din itinerarul pe care il parcurgem de la leagan la mormant. Luna decembrie pune in fata fiecaruia dintre noi intrebarea: “Cum am folosit anul care se apropie de sfarsit, ce am facut noi dintr-insul, am irosit, oare, zilele sale in zadar sau le-am pus in slujba unui tel inalt si nobil?”
Decembrie – “bilant sufletesc”.Iata marea semnificatie a acestei luni care leaga trecutul ce nu se mai intoarce de viitorul pentru care ne pregatim: inaintea celui dintre mai sever dintre judecatori – constiinta noastra proprie – se perinda in aceste zile gandurile, sentimentele si faptele noastre, sunt supuse unei minutioase analize. “Sa iti inseli aproapele, e un pacat; sa il inseli pe Dumnezeu e o naivitate; sa te inseli pe tine insuti, e o crima.” – spunea un intelept rabin. In valmasagul cotidianului, suntem adesea inclinati sa ne autoiluzionam si sa utilizam doua masuri diferite in ceea ce priveste aprecierea oamenilor; exigenti peste orice limita cu ceilalti, iertatori fara margine cu noi insine. In timp ce nu gasim nici o scuza pentru greselile aproapelui, ne acordam noua, cu darnicie, circumstante atenunante in toate imprejurarile. Luna decembrie e menita sa ne trezeasca din acest “dolce fa niente” in care ne place sa ne leganam. Ea ne introduce in cea mai dificila dintre invataturi: aceea a cunoasterii propriei noastre fiinte, cu toate umbrele, cu toate slabiciunile, cu toate pacatele ei.
Primul cuvant al fragmentului biblic ce il citim in aceasta luna e “PRIVESTE”. Invata-te, omule, sa privesti inspre propriul tau eu. Deschide ochii mari si indreapta-I spre adancul constiintei tale. Scutura de pe ea praful tuturor autoinselaciunilor si priveste astfel in oglinda sufletului tau – acesta e mesajul pe care ni-l aduce luna Decembrie. Firul vietii nu trebuie depanat la intamplare. Mereu ne incumba datoria de a veghea ca el sa nu se incalceasca. Rostul cel mai inalt al finalului de an e, poate, tocmai acela de a ne opri putin, de a scruta caierul fractiunii de viata ce s-a scurs, pentru ca astfel sa putem tese mai departe la maiastra broderie a existentei noastre: o privire retrospectiv, plina de seriozitate, menita sa indrepte toate firele ce s-au incurcat, si sa le imbine intr-un tot armonios.
Simpla si zguduitoare e, in aceasta privinta, ruga psalmistului: “Invata-ne, Doamne, sa stim numara zilele vietii noastre” (Psalmi 90-12)
Stim sa patrundem in labirintul celor mai grele socoteli, insa cea mai elementara din ele, aceea a purtarii evidentei zilelor noastre, de aceasta uitam adesea. Suprema implorare ce o adreseaza, deci, cantaretul Psalmilor este ca intotdeauna sa aiba inaintea ochilor aritmetica vietii, asa cum o spune si Luceafarul poeziei romanesti:
“Cu mane zilele-ti adaugi
Cu ieri, viata ta o scazi
Si ai cu toate astea-n fata
De-a pururi, ziua cea de azi.”
Sa stim sa adunam, sa stim sa facem si operata scaderii: iata ceea ce e necesar pentru ca fiecare din noi sa avem o justa perspectiva a vietii. Asa cum stim sa numaram, sa cantarim, sa socotim bunuri materiale, sa stim sa fim, cel putin tot atat de parcimoniosi, sa dovedim tot atata grija pentru cel mai pretios dintre capitaluri: zilele vietii noastre.
Am gresit, oare, pana acum, socoteala? Daca nu indreptam, nu pornim, oare, mai departe, spre alte erori de calcul? Decembrie ne cheama la aceste simple revizuiri si in aceasta rezida explicatia deosebitei gravitati cu care apare aceasta luna pe rabojul vremii.
Astfel, luna decembrie este nu numai un final, ci si un preludiu. Ea devine o calauza spre telurile nobile si inalte catre care se indreapta pasii vietii noastre, asa cum steaua ce a strealucit deasupra Bethleemului a fost o calauza.
Subiect: Ganduri de Decembrie (Citit de 5550 ori)