11 Octombrie, 2025, 05:28:10 a.m.
Totul despre Iubire

Autor Subiect: Mă-ndrept spre Éden... draga mea, nu plânge...(sonet -replică) de Rudy Valentino  (Citit de 2144 ori)

0 Membri și 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

17 Decembrie, 2007, 10:23:01 p.m.
Citit de 2144 ori
Offline

saab


Mă-ndrept spre Éden... draga mea, nu plânge....(sonet -replică la 'dreptul de a regreta... ' de Rudolph Kuttesch)  

Text semnat de Rudy Valentino

 

 Sabinutzei

În labirintul crucilor de fum
N-aud foşnind mătăsuri... nici dantele
Nu-ntrezăresc...străin mă simt de ele.
Prin crăpături de gând, mai cade scrum.

Schimonosite răgete, prin piele,
Ţâşnesc şi lasă urme de dum dum.
Ajută-mă!Iubirea mi-e olum,
Iar zeul de seviciu,-n caravele,

Îşi poartă plictiselile, stingher.
Genunchii-ţi desfrunziţi, cu dalţi de sânge,
Cândva, ciopleam prin ochii lui Homer.

Atâta am... o dragoste... mi-ajunge.
Şi cu speranţa prinsă la rever
Mă-ndrept spre Éden... draga mea, nu plânge...



Poezia de la care s-a pornit:

-aud în labirintul viu al crucilor de fum, foşnind mătăsuri,
dantele albe, cuvinte parfumate,
prin crăpături de gând, prelinse răgete schimonosite,
lacrimi,
dureri abandonate,
sus – jos,
noroaie,
fapte,
fapte…
……………………………………………………

cică uliului i s-ar preda lecţia faptică despre zbor…
melcului i s-ar cânta cu voci sopran, de împrumut:
„melc, melc,
codobelc…”

arcuitului curcubeu i s-ar preda lecţia despre dispersia luminii…
luminii…lecţia despre clipirea zgomotoasă a întunericului…

doar cubului i se predă, la nesfârşit, lecţia despre cub:
„ se ia o bucată de piatră,
se ciopleşte cu daltă de sânge,
se lustruieşte cu ochiul lui Homer,
se răzuieşte cu …”

…omului mereu şi mereu, peste capetele înnegrite ale îngerilor,
despre…omenie?
………………………………………………………………….

- ajută-mă, Te rog, să inspir prin toţi porii trupului meu uimit,
sfârşitul acestei lecţii scrijelite nevăzut, hârş, hârş…
pe tabla neagră, agăţată strâmb
de genunchii desfrunziţi
ai zeului de serviciu…

de Rudolph Kuttesch
 

18 Decembrie, 2007, 09:45:14 a.m.
Răspuns #1
Offline

Lady Allia



în drumul meu închis spre Eden draga mea
te duc cu mine-n mâini,
în degete,
la sân
pe buze te-aş lua şi-aş săruta toţi sfinţii,
dar drumul este unul
şi este calea mea

oricât de minunată e-aleea pentru mine
mi-s paşii dălţi de sânge
strigându-te pe tine
Ajută-mă!
dar glasul e mut aici în cer
e pus în rugi pe cruci
apucă-mi gândul trist
spre seară când te culci
sărută-mi amintirea - speranţă la rever
şi poate-mi dă concediu
măcar o clipă-n cer
să te sărut napoi...

mă-ndrept spre Eden...draga mea nu plânge
căci dragostea ce-o am
e una şi-mi ajunge!

..................

mă iertaţi, dar nu m-am putut abţine...de la replica replicii  :).
frumos spus Rudy..., dar de ce atât de trist? - sonetul...