Am călătorit toată viaţa.
Drumuri... la nesfârşit drumuri.
Drumuri spre casă, drumuri spre departe,
drumuri spre nicăieri.
Drumuri spre alte orizonturi, mereu mai departe,
mereu mai străine.
Mă opream din când în când,
la marginea câte unei secunde
ascultând pământul cum geme sub tălpile goale.
Unde mergeţi, drumurile mele pustii?
Unde? Unde? Unde?
Am pierdut uneori şirul, potecile nu se mai aflau
sub iarba necunoscândă de ascuţişul coasei.
Prinsă între două puncte cardinale
ca-ntre păsări ciudate, ca-ntre aripi de fluturi,
pândeam nesfârşirea aşteptând alte drumuri.
Ocol pământului am făcut
cu depărtarea de mână
orizontul prieten mi-a fost şi liman...
şi-apoi leagăn sub genele grele
de nelămuritele mele tristeţi.
Am bătut atâtea drumuri în lung şi-n lat
fără să ştiu niciodată unde mă poartă paşii
şi ce zări mă cheamă cu doruri încă neştiute.
Abia acum înţeleg taina
şirului nesfârşit al paşilor mei
călcând apăsat:
oricâte zări am colindat şi-oricâte orizonturi
ei mă purtau mereu pe-acelaşi drum:
mereu înainte,
mereu către TINE.
Subiect: Drumuri (Citit de 2815 ori)
