Fâlfâit de aripi

[guardiangel]

Alungă-ţi somnul dintre gene
şi te strecoară-ncet, tiptil,
în visele mele.

Şopteşte-mi...
ce nu îndraznesc să ascult
atunci când eşti lângă mine.

Sfărâmă lanţurile
ce le port în timpul zilei
şi eliberează-mi sufletul.

Dă viaţă îngerului
înlănţuit în piatra dăltuită
a unei aripi frânte.

Sau lasă-mă...
Lasă-mă să rămân pe vecie
Doar un mesaj... de dincolo...

Un... fâlfâit de aripi...

............................................

Şi catifeaua nopţii se lăsase,
veşmânt greoi pe gene obosite;
„Cobori cu mine, înger de mătase
în lumea de cuvinte nerostite.

Unde atomi se-nlănţuie genetic
Reverberând impulsuri geniale,
Ce le refuzi, - când trează eşti – patetic,
De la-nălţimea purităţii tale!

Am să te fac să uiţi de tot şi toate,
să te cobor în danteesc infern,
s-atingi tot ce credeai că nu se poate,
să mori şi să  învii în dans etern!”