Universul exterior este limitat iar timpul se scurge...

[viulian]

Am inceput sa accept ca pana la urma, viata asta… se duce repede si nici nu e atat de palpitanta pe cat credeam odata.

Principalul factor care limiteaza ’spectacolul’ sunt banii. Acesti bani tempereaza nivelul aspiratiilor, reduce fluxul ‘noului’, si vrand nevrand, te vei intinde cat ti-e plapuma si cam asta e.
Cat iti este plapuma, atat este universul.
Nu poti scapa din el, il poti inlocui putin (sa zicem ca iti schimbi job-ul, sau renunti la un hobby pentru altul - obs: la hobby esti limitat fizic, nu poti sa ai 1000 de hobby-uri caci nu ai spatiu suficient si nici timp suficient; ori spatiul in care se desfasoara astea este limitat - de exemplu nu sunt decat parcuri aproape in care poti sa alergi. Iar ca sa poti schimba asta iti trebuie timp si bani, care sunt limitate, asta ducand pana la urma la o limitare a alternativelor).

Si pana la urma totul devine ca un soi de cusca, virtuala de fapt, in care te poti invarti.

Ducand insa argumentatia si mai departe, sa presupunem ca exista o resursa infinita de bani si maxim de timp (24 de ore / zi) disponibil in care sa faci tot ce-ti place.

In acest moment, constrangerea devine spatiul - poti sa mergi oriunde, dar nu mai departe de Luna [sa zicem ca ai bani suficienti sa-ti faci o racheta si sa zbori pana acolo, asa.. for fun].

Si dupa aceea ?

Dilema mea este cat sa te opresti de fapt, cand sa accepti ca oricat ai face, nu poti depasi niste limite fizice… poti alerga dupa bani, poti alerga dupa prestigiu, si pana la urma sunt sanse sa le obtii, dar… la ce folos ? Universul exterior este limitat iar timpul se scurge.

Asa ca am inceput sa accept… nu stiu ce, dar parca se lasa linistea asa…

Ce e de facut deci, incat la 60 de ani sa nu ai sentimentul ca ai trait degeaba ? Ca... vremea s-a dus ? Ca puteai sa faci 1000 de chestii, dar nu le-ai facut din cauza ca ai avut o gramada de probleme, si acum, la pensie, e timp, ceva bani, dar... nu mai esti tanar ?
Eu stau si ma intreb, oricat ai alerga, oricat te-ai invarti in ‘cusca’, pana la urma un regret parca tot ramane, in gol interior… ca si cum ai spune ca nu ai ajuns sa atingi infinitul, ca ai facut tot ce s-a putut, dar totusi… ceva lipseste, si ai mai avea nevoie de inca o viata sa poti sa incerci iar, sa-l atingi. Si sa regreti ca nu te-ai prins mai devreme, sa mai fi castigat cativa zeci de ani in care sa mai incerci.

Si ce ai incerca atunci ?

Hmmm...

[Just]

Eu numesc acel gol ,regret permanent din sufletele noastre melancolie ,insa acea melancolie ce o poarta fiecare suflet si ce se gaseste acolo datorita faptului ca viata este efemera ,noi suntem efemeri.Cred ca mereu avem sentimentul ca se putea sa facem mai mult cu (in) viata noastra ,numai ca uneori este mai puternic ,iar alteori sta pierdut undeva in noi.

Nu stiu neaparat daca ar fi mai bine sa dispui de nelimitate resurse de bani .Eu am vazut persoane ce s-au ridicat greu ,au ajuns acolo cum nu se putea mai bine ,aveau tot ce se putea de la viata :bani ,familie ,succes ,iar apoi au pierdut tot ce era mai important VIATA si asta din plictiseala. Elvis Presley era in culmea succesului cand a inceput sa se drogheze ,deci sa se sinucida incet .

Cred ca suntem limitati de anii pe care-i avem de trait ,de timp. Spatiul sau Universul este limitat doar de noi ,in sensul ca punem bariere :"eu atat vreau sa cunosc de aici" ,altfel ar fi mereu mereu ceva nou de cercetat ,de explorat .Nu-ti va ajunge o viata sa cunosti tot ceea ce este in jurul tau, incepand cu omul (cel mai complex).

"Dilema mea este cat sa te opresti de fapt, cand sa accepti ca oricat ai face, nu poti depasi niste limite fizice… poti alerga dupa bani, poti alerga dupa prestigiu, si pana la urma sunt sanse sa le obtii, dar… la ce folos ?" In general alergam sa obtinem ceva cu un scop .Obtinerea acelui "ceva" poate ne va aduce bucurie ,multumire sufleteasca.In definitiv cautam fericirea.Timpul intr-adevar se scurge inevitabil ,doar ca una e sa traiesti cu sentimentul ca oricum faci ceva ,incerci macar si alta e sa stai si sa astepti resemnat sa treaca viata pe langa tine.

Nu exista "a trai degeaba".