Arta de a darui si a primi cadouri

[friend]

Arta de a darui si a primi cadouri


A oferi un cadou nu este un gest obligatoriu, ci decizia celui care o face. Cadoul nu poate fi nici cerut, nici comandat, nici sugerat, desi totusi exista cateva exceptii.

A sti sa oferi mici daruri cu discretie si tact este un semn de noblete sufleteasca. Modul in care dam si primim cadouri se invata. Nu intamplator in Japonia - tara politetii- se fac cursuri speciale pe aceasta tema. Este foarte important cui si cand facem cadouri. Nu este greu de observat ca o persoana care intra intr-o casa cu o floare in mana este privita cu mai multa simpatie decat musafirul ce se scuza de fiecare data ca la florarie era inchis! Micile cadouri intretin prieteniile si produc oricui mare placere - cu conditia sa fie date din suflet si dezinteresat.

A oferi un cadou profesorului la care copilul tau este amenintat de corigenta, sau medicului pentru un certificat de concediu neindreptatit, nu este un semn de politete, dimpotriva. De asemenea, nu vom da cadouri unei cunostinte venite din strainatate, cu situatie materiala mai buna decat a noastra, deoarece o vom obliga sa-si bata capul ce anume sa ne trimita sau ce sa ne aduca cu proxima ocazie. Cu atat mai neplacut va fi pentru cel care a primit un dar oarecare sa citeasca lista de... comisioane pe care i-am pregatit-o!

Intre prieteni, in familie, intre indragostiti se pot face cadouri oricand. Nu trebuie sa asteptam o zi festiva pentru a-i darui prietenei noastre o pereche de manusi de bucatarie de care are mare nevoie sau bunicii o pereche de papuci comozi pe care i-am gasit din intamplare la un mic magazin. Am auzit intr-o casa o formula amuzanta: acesta e un cadou <de ne-ziua ta>!

In schimb, vom fi mai putin generosi cu odraslele noastre, pe care nu le vom obisnui sa astepte in fiecare zi un cadou. Pretentiile lor nu se vor termina niciodata si vom creste niste egoisti si niste rasfatati. Mai mult riscam sa ne puna in situatii delicate, intreband cu obraznicie musafirii: <Ce mi-ai adus?>

Insa trebuie sa ne ferim de eventualii profitori, sau chiar sa devenim noi insine unii. Daca am rugat pe cineva sa ne cumpere un obiect, oricat de mic i-ar fi pretul, ne interesam cat a costat si il achitam imediat. Dar daca persoana care ne-a facut serviciul isi exprima dorinta de a ni-l face cadou, nu prelungim discutia la nesfarsit. Multumim, acceptam si... tinem minte! Sa nu abuzam totusi de prietenii nostri, rugandu-i in permanenta sa ne faca mici cumparaturi, mai cu seama daca nu le putem face, la randul nostru, mici servicii. Sa cumperi ceva, mai ales lucruri care se gasesc greu, necesita timp. Astfel pierzi - sau ii faci cadou celuilalt - cateva ore. Nu poti sa faci asemenea <cadouri> la nesfarsit, ca timpul poate fi, pentru el, deosebit de pretios. Treptat, astfel de persoane profitoare isi vor pierde simpatia celor din jur.

Informatiile au fost preluate din cartea "Codul bunelor maniere azi" de Aurelia Marinescu, Editura Humanitas

[friend]

Daruieste cadoul ideal!


De sarbatori, oferirea si primirea cadourilor constituie una din marile bucurii. Este o arta sa stii sa faci din fiecare dar o surpriza deosebita, indiferent daca daruiesti sau ti se daruieste!

Un cadou reusit nu trebuie sa fie neaparat costisitor, chiar daca avem o situatie materiala de invidiat. Nu este o dovada de bun-gust. Se poate oferi orice obiect util, de la un deschizator de conserve pana la o tigaie de teflon, uneori chiar si lucruri de mancare. Dar si aici se impune un minimum de tact. Nu-i vom aduce unei prietene mai sarace, de ziua ei, un kilogram de carne!

Insa niste cutii frumoase de branza frantuzeasca, sardele sau un pateu fin de ficat pot fi foarte bine primite. Un cadou trebuie gandit, cumparat, ambalat, oferit. Trebuie sa fie frumos, util si sa provoace o adevarata bucurie celui care il primeste. Tocmai aceste eforturi dau valoare unui cadou, si nu pretul lui. Acesta va fi inlaturat cu grija. Exceptie fac discurile si cartile, de pe care pretul, daca e tiparit, nu se sterge. Cartea nu se atinge! Vom pune intre filele ei o hartie eleganta sau o carte de vizita, pe care ne vom exprima gandurile bune.

Dedicatii si autografe pot fi date numai de catre autori, traducatori, ilustratori, editori. Inainte de a pune o carte in biblioteca, fie ca am primit-o sau ne-am cumparat-o singuri, ne semnam discret pentru a nu uita ca este a noastra. Cei foarte grijulii isi confectioneaza stampile speciale.

Dupa ce am aflat sau am ghicit dorintele celor carora vrem sa le daruim un obiect oarecare, il cumparam din vreme si il punem bine. Vom evita astfel aglomeratia din magazine in preajma sarbatorilor si ne vom cruta multi nervi, deoarece, ca un facut, tocmai lucrul cel mai banal pe care voiai sa-l cumperi... nu se mai gaseste! Nu se cumpara din vreme dulciurile, alimentele alterabile si florile.

Cel care primeste un dar il va deschide in fata musafirului si nu-i va strica bucuria protestand ca e prea scump, ca nu trebuia sau, mai rau... ca are oroare de bibelouri. Va multumi, se va bucura si va reveni cu comentarii in aceeasi seara. Daca un cadou nu ne place, ne vom ascunde nemultumirea. In nici un caz nu vom spune: <Ce sa fac cu sampania asta? Mai am inca zece sticle!> Cand copilul nostru s-a straduit sa ne aduca un ruj ce nu ni se potriveste sau un vas de flori care nu ne place, nu-i vom face atunci, pe loc, nici un fel de observatie. Vom deschide o discutie pe aceasta tema cu alta ocazie si-l vom invata cum se cumpara un cadou.

Cel care a facut un dar nu va insista prea mult, incercand sa afle daca ne place sau nu. Este firesc sa cumparam suveniruri atunci cand calatorim. Tot firesc este sa le oferim familiei si cunostintelor noastre la intoarcere. Atentie insa, de cele mai multe ori, aceste obiecte sunt kitschuri! Ce facem cu gondola adusa pentru noi de la Venetia, cu turnul Eiffel adus de la Paris? Cu ursul de ipsos adus de la Vatra Dornei? Cu scoicile incrustate pe un papuc cumparat de la Eforie?! Nu ne poate obliga nimeni sa ne uratim casa si viata, uitandu-ne toata ziua la ele. Le vom pune toate la un loc intr-un dulap sau intr-o debara si la prima curatenie generala, ne vom lua inima-n dinti si le vom arunca.

Nu vom face cadouri obiecte din casa care nu ne plac. Daca au o oarecare valoare, le putem darui celor apropiati, in cazul in care acestia si le doresc - insa fara comentarii de genul: <Ma mir ca-ti place, mie mi se pare oribil!> sau <Ia-l tu, ca eu tot il arunc!>

Nu daruim, daca nu ne pricepem, timbre unui filatelist, accesorii de pescuit unui pescar, culori unui pictor. Ei cunosc in mod cert niste mici magazine specializate unde gasesc lucruri pe masura pretentiilor lor, pretentii pe care noi nu avem cum sa le ghicim.

Daca dorim sa ne aratam recunostinta fata de cineva care ne-a facut un bine: medic, avocat, profesor, etc., vom alege cadoul cu mare grija. Este bine sa ne rezumam la albume de arta, cutii de bomboane, dulciuri facute in casa si bauturi fine. Daca ne gandim la un alt obiect, trebuie sa ne asiguram ca nu e total nepotrivit. Nu vom oferi lucruri voluminoase care ocupa mult loc si in nici un caz animale sau pasari, daca nu am intrebat in prealabil.

Nu vom oferi carti pe care nu le-am citit sau despre care nu am primit asigurari de la o persoana competenta ca merita sa fie citite. Oamenilor cu care cu care nu suntem in relatii apropiate nu le vom oferi obiecte de imbracaminte sau de toaleta. Ne limitam la o esarfa, la un fular sau la un parfum de foarte buna calitate. Nu cumparam farduri, colonii, spray-uri la intamplare, numai pentru a cumpara ceva. Orice om are preferintele sale si, daca nu i le cunoastem, renuntam sa i le ghicim.

Nu-i ducem de ziua ei unei doamne doua sticle de plasic cu <Palinca de Bihor>! In general, ar trebui sa daruim obiecte care ne plac si care nu ne induram sa le cumparam pentru noi. Cu putina perspicacitate, putem gasi bijuterii din argint (bratari, lantisoare, medalioane, brose) de bun gust si relativ ieftine; pentru apropiati, vom lua acele cadouri care ne sunt <sugerate> involuntar. Bunicii i s-au stricat ramele de ochelari, mama se plange ca i s-a terminat parfumul, fratele nostru ia mereu cu imprumut un stilou, iar prietena noastra isi doreste mult o vaza.

Din pacate, se raspandeste obiceiul de a darui bani in chip de cadou. Dar exista o mare diferenta intre banii pe care un parinte ii da la o aniversare copilului sau, pentru ca acesta sa-si cumpere o bicicleta, si banii pe care ii aduce in <dar> mamei lui tanarul inginer, proaspat casatorit. Nu se face! Banii, daca tanarul considera ca trebuie dati, vor fi oferiti cu alta ocazie, iar la aniversare va aduce un cadou pe care l-a ales cu drag, dupa ce s-a gandit indelung la nevoile si preferintele mamei.

Un cadou valoreaza cat doua daca este oferit la timp, adica exact in ziua in care are loc evenimentul. Este foarte important sa oferim cadouri frumos impachetate. E bine sa avem intotdeauna in casa panglici si hartie viu colorate, pe care le vom cumpara oricand se iveste ocazia, fara sa ni se para o cumparatura inutila.

Informatiile au fost preluate din cartea "Codul bunelor maniere azi" de Aurelia Marinescu, Editura Humanitas

[friend]

Cand se refuza un cadou?


Avem dreptul sa refuzam un cadou? Nu! Chiar daca nu ne place, un cadou este un cadou si a-l refuza inseamna sa-l jignesti pe cel care l-a oferit. Aceasta regula are totusi o exceptie. Sunt cazuri in care un cadou poate fi interpretat drept mijloc de presiune sau de convingere, si daca il primesti inseamna sa accepti sa faci serviciul respectiv.

In acest caz trebuie sa-l refuzi sau, daca ti-a fost trimis, sa-l inapoiezi.
Este desigur, dezagreabil pentru cel care il ofera, dar trebuie sa inteleaga situatia si sa se supere numai pe el insusi si pe lipsa lui de tact. Functionarii nu se cade sa primeasca cadouri valoroase, mai ales cand au o functie importanta. Cinstea si constiinta profesionala nu le lasa alta alegere.

Sa inapoiezi ulterior cadourile care ti-au fost facute nu este admis decat in anumite cazuri. Cand cineva te calomniaza sau te jigneste, poti sa i le restitui fara nici un cuvant, dar nu este obligatoriu. Dupa un vechi obicei, indragostitii care s-au despartit nu isi restituie unul altuia cadourile.

Aceasta regula nu este absoluta. Daca unul dintre ei a adus grave prejudicii onoarei celuilalt sau daca darurile sunt foarte pretioase, ele se inapoiaza. Buna cuviinta, pe care legea o sprijina in acest caz, cere sa se restituie obiectele de mare valoare. Toate aceste situatii nu sunt insa fara exceptii. Un cadou primit este, de regula, numai aceluia care l-a primit. Pentru a evita situatiile neplacute - cu care se ajunge uneori si la tribunal - este de preferat sa ne gandim bine ce daruim si mai ales cui.

Mi s-a plans o prietena ca logodnicul ei i-a cerut inapoi ceasul (nu prea valoros) pe care i-l daruise. I-am inteles perfect supararea si m-am gandit ce noroc a avut ca nu s-a casatorit cu personajul respectiv.

Informatiile au fost preluate din cartea "Codul bunelor maniere azi" de Aurelia Marinescu, Editura Humanitas

[Diana Nistor]

"Bucuria lucrurilor mici"
Am citit cu foarte multi ani in urma aceasta lucrare de doctorat apartinand lui Anatole France si prezentata la Sorbona. Si pentru ca este decembrie - Luna Cadourilor - si pentru ca, de cele mai multe ori cadourile pe care le oferim celor dragi sunt lucruri mici, va voi relata in continuare o "scena" reala (in special pentru cei ce au asemenea "preocupari"), care m-a determinat sa ma gandesc mai profund la ce inseamna sa refuzi un dar.

Gazda vizitei noastre (o prietena) se gandise mult ce cadou ar fi putut face unui oaspete mai special care urma sa plece dupa cateva zile. Cunoscand placerea acestuia de a canta la vioara, ii cumpara un frumos toc de vioara.
Dezamagirea ei si a noastra a fost, insa, cand, plin de politete, musafirul refuza darul, argumentand ca este prea scump.
Ce motive reale determina pe oameni sa refuze un cadou? Se simt neinstare sa se recompenseze? Orgoliu? Dezinteres? Cat de mult ne poate rani refuzul? Cat de mult ranim prin refuzul nostru?
Sper sa gasim alternative pentru fiecare ipostaza.

[ARIDANA]

E greu pentru cel refuzat,cu argumente chiar.Nu mi s-a intamplat niciodata.Mi se pare si mai crud insa,atunci cand nu te poti hotara ce sa cumperi,pentru o persoana pretentioasa ori cu multe posibilitati de-a cumpara,varianta de a oferi bani;sau oferind bani ca scuza ca nu ai avut timp sa cumperi un cadou si,oricum,"stii tu mai bine ce ai nevoie".
Inseamna mult mai mult unul din acele lucruri marunte,cu suflet mult,chiar daca nu-ti folosesc la nimic-face toti banii din lume gandul bun al celui ce ti-l ofera din suflet.

[lumycriss]

Ce motive reale determina pe oameni sa refuze un cadou? Se simt neinstare sa se recompenseze? Orgoliu? Dezinteres? Cat de mult ne poate rani refuzul? Cat de mult ranim prin refuzul nostru?

Am citit si eu o carte mai demult (cred ca este vorba despre "Daca m-as asculta, m-as intelege" - Jacques Salome) din care am extras cateva fragmente care raspund, intr-un fel, intrebarilor de mai sus:

A primi trezeste in noi sentimentul de vina ca nu am merita.
A primi are doua taisuri. Este in acelasi timp o deschidere si un risc de a fi invadat, de a se patrunde in universul nostru intim. A primi inseamna a-ti asuma riscul de a fi influentat, deci de a te schimba.
Doar o armonizare a dorintelor ne poate face sa primim cu adevarat ceea ce ni se ofera.
Un dar primit din toata inima il incanta in aceeasi masura si pe cel care daruieste.
Emotia anumitor intalniri, forta anumitor schimburi patrund adanc in noi, de unde vor incolti dupa mult timp in arta de a primi.
Acceptarea lumineaza chipul, refuzul ii da frumusetea. (Rene Char)


Probabil aceasta frica de schimbare, de influentare din partea celorlalti, ne impinge uneori sa refuzam un cadou. In aceeasi masura, cum spune si autorul de mai sus, poate ca nu ne simtim vrednici de acel cadou.

Gazda vizitei noastre (o prietena) se gandise mult ce cadou ar fi putut face unui oaspete mai special care urma sa plece dupa cateva zile. Cunoscand placerea acestuia de a canta la vioara, ii cumpara un frumos toc de vioara.
Dezamagirea ei si a noastra a fost, insa, cand, plin de politete, musafirul refuza darul, argumentand ca este prea scump.

In cazul acestui domn se poate sa fi fost vorba tocmai despre acest din urma motiv. Sa fi avut sentimentul ca nu il merita? Sau, din contra, sa fi considerat ca este un cadou inferior aceluia la care s-ar fi simtit indreptatit, iar motivul invocat sa fi fost tocmai o sugestie legata de "pretuirea" pe care o asteapta din partea celor din jur? (vezi psihologia inversa). In fine, nu am de unde sa stiu, pentru ca nu cunosc statutul social al acelui om si nici nu stiu cat de pretentios este, in general. Dar da, exista si astfel de oameni, care considera un cadou, un dar primit (sau nu) mult inferior celui care li s-ar fi "cuvenit". Mai rau e cand il primesc apoi incep sa imprastie vorbe neplacute la adresa celui care a facut cadoul (cred ca intuiti la ce fel de vorbe ma refer). Nu contest dezamagirea resimtita de persoana care are intentia de a darui atunci cand darul ii este refuzat, dar poate uneori e mai bine sa se intample asa.

Atunci cand primesti un cadou, primesti in acelasi timp si o parte din sufletul, din fiinta celui care iti face acel cadou, daca o face din toata inima. E ciudat cum tocmai astfel de "lucruri marunte" ne leaga adesea cel mai strans de unele persoane; privindu-le, ne roade amintirea unor clipe, a unor gesturi sau a unor sentimente... La randul ei, persoana care daruieste, pune in acel cadou o mica parte din sufletul ei, isi pune amprenta gustului, darul devine un martor al unei alegeri pe care altcineva a facut-o pentru noi la un moment dat (pentru ca nu consider cadou in adevaratul sens al cuvantului un obiect pe care ti-l alegi singur, mergand la cumparaturi cu iubitul/iubita, spre exemplu - cazul si unor colegi de-ai mei - iar mai apoi sa te "prefaci" ca il primesti, nefiindu-ti strain decat, eventual, ambalajul).

Mie mi-a placut intotdeauna sa daruiesc, mai mult chiar decat sa primesc, desi n-am refuzat niciodata micile atentii din partea prietenilor sau a rudelor. Pentru ca intr-adevar erau mici, adevarul este ca nu am fost niciodata pusa in postura de a accepta un cadou foarte costisitor (cum ar fi o masina: se pare insa ca tinerii din ziua de astazi nu au nici o dificultate in a accepta un asemenea dar din partea parintilor lor, fara frica de a fi constransi pe viitor sa faca ceva in schimbul acestei acceptari - sa fie mai silitori, mai seriosi, mai responsabili etc. Din contra, ei simt ca primesc astfel mai multa libertate. Sa fi fost asta si scopul urmarit de parinti, sau darul lor a fost doar o forma de a-si manifesta ignoranta fata de actiunile copilului lor? Ma intreb si eu...). Revenind la cadourile mele, intodeauna am daruit din suflet, atunci cand am simtit, fie ca era Craciun, sau aniversare sau nu era sarbatoare de loc. Si intotdeauna am primit inapoi zambete sincere de uimire si multumire - chiar si in situatiile in care persoana respectiva nu prea avea obiceiul de a primi cadouri - care mi-au adus o anumita satisfactie personala si un sentiment deosebit pe care nu as sti sa-l definesc acum...