E atât de târziu...
privesc la iubirea mea
cum doarme şi părul ei răsfirat pe pernă
îmi pare că sunt gândurile din inimă ce vin spre mine,
ştiu că mă iubeşte,
mă caută mereu în somnul dulce,
fuge cu visele în braţe
iar dimineaţa
mă stropeşte cu ele
pe faţă şi râde aşa de dulce
încât nu mai ştiu care răsărit e mai frumos
îi ating faţa,
îi mângâi buzele
care acum nu pot să-mi şoptească
ce copilul meu suflet
ar vrea să asculte
la nesfârşit,
ca într-un carusel
unde poţi citi Te iubesc
până ameţeşti
rotindu-te în interiorul
acestui cuvânt....
Doamne, cât mi-am dorit
să am curajul să-i spun
ce mult înseamnă pentru mine
şi nu am avut această putere...
acum ar fi acel moment
iar dacă mă va auzi
cum stângaci, încerc
să îmbrac într-o poveste
propria viaţă,
propria dorinţă,
declaraţia pe care nu i-am spus-o niciodată,
nu ştiu ce i-aş putea spune...
-Era visul meu , iubito
care s-a aşezat pe părul tău
ca un porumbel
la fereastra unui suflet
de lumină...