Sarpele cu aripi

[inda]

Stiu sigur ca ma iubesti pentru ca
inima-mi tresare cand te vad acolo,
stand pe treptele catedralei,
siroind de lacrimi pana jos la glezna,
invaluit in dangat de clopot ucis
intr-o dupa-amiaza tarzie de vara
cand pasii pelerinilor sunt mereu impari,
cand florile se preschimba-n cenusa pe altare
si drumurile mor sub desfraul ierbii.

Oare cat te-am iubit de-am devenit parte din tine ?
Mi-e trupul rastignit pe cadranul solar
si setea de viata se prelinge pe lespezi de piatra.
Iti vad doar ochii in care sticleste
steaua Aldebaran ajunsa la zenit
si nici n-am simtit taisul rece al cutitului de obsidian
pana cand mainile tale calde mi-au smuls din piept
inima ca sa faca loc vasului de turcoaza.
Nu mai stiu cand ai aprins focul,
toti se inchinau si luau din el,
imi amintesc doar ca nu mai aveai aripi,
ca in locul lor iti crescusera solzi mari si verzi
iar lumea murmura ceva despre cel plecat pe mare
fagaduind sa se intoarca atunci cand
cerului nu-i va ajunge aripa
si nici pamantului nu-i vor ajunge solzii.

N-am aflat niciodata daca te-am iubit,
stiu doar ca acum pot sa-ti mangai picioarele
intepenite-n nisipul fierbinte,
tu sa-mi spui vant pribeag,
iar eu sa plec de fiecare data
doar ca sa pot raspunde la chemarea ta.

[inda]

Iarasi am plecat prea devreme din tacere
pe drumul abia inchipuit dintre doua vise fragile,
unul aproape uitat celalat nevisat inca.
Cuvinte grele cu muchii ascutite sfarama drumul
dar eu pasesc mai departe catre un iluzoriu punct cardinal
unde gandurile mele orbiteaza in elipse absurde
in jurul nimicului din tine.
Un inger schilod sufla in lumanari fumegande
adunand in el tot intunericul
sa nu vad ca in locul penelor ii crescusera frunze
iar glezna stanga ii prindea radacini
intr-o vesteda singuratate.

Azi am pasit mai repede decat
putea ingerul meu pazitor sa zboare.
Apoi a fost toamna.

[ARIDANA]

Cuib de randunica atins de
blestemul pustiului din frunzele de toamna.
Elipsa de suflet
repetand miracolul nasterii
din pamantul inflorit primavaratic.
Amorsa de iubire
pentru fiecare graunte de adevar
castigat cu osteneala zborului frant
si pastrat apoi,iluzoriu,in
caseta cifrata a timpului,
metamorfozat in vis
...cu aplicabilitate terestra.
Armonie de culori
disecate in nuante de umbre,
condensate in intunericul,
definitiv si irevocabil,
al lamentarilor unui "Va fi..."
fara sanse de-nceput.
Fantoma albastra
ridicata deasupra jaraticului,
purtata pe aripi de sarpe
cu solzi de argint,
catre genune de uitare.

Carnaval de suflete triste,
bantuind in taverna Hades-ului,
in asteptarea miracolului intruparii
in mugurele de fluier,
ce va purifica durerea
pana la esenta surasului,
inaintand victorios catre zambetul
omului drept,
fara nevoi inutile,...
precum... cea de a fi indreptat.

Inceput de izvor,
adunat din lacrimi si rostogolire
intru credinta nesfarsita,
dar nu orbita de adanciri,
inchipuite la nesfarsit,
intr-o margine de prapastie
interminabila...