ORA 13.00

[Semiramis]

Mergeam tacuta pe strada primaverii mele. Vantul abia imi soptea de visele pierdute, de frunzele furate si de cetile tarziilor dimineti. Mergeam. Un bistro aici, dupa colt o cafenea...O tenta boema imi suradea din imprejurare. M-am asezat si am comandat o cafea, mare. Esarfa ma strangea putin la gat, asa ca am desfacut-o. La doua mese de mine abia gangurea o roscata catre un domn intre doua varste. Tigara o tineam in mana stanga. Liniste, nici macar gandurile nu mi le auzeam. Sau nu gandeam la nimic...Ospatarul ma privea binevoitor. I-am zambit. De ce fumam cu mana stanga? Aaa, mi s-a spus ca dreapta se da la pupat...hihihi...si nu-i frumos. Da. E liniste in continuare. Cafeaua era putin amara...O tanara s-a asezat la masa de langa mine. A cautat cu mainile tremurande prin poseta dupa o batista. Ce-o fi patit? Si-a luat o bautura si si-a pierdut privirea verde in gol...in golul cui? Cu asa un par de soare nu-mi vine a crede ca nimeni nu i-l dezmiarda...Aproape ca am avut eu pornirea asta, Doamne! O privesc cum sta usor inlacrimata, tragand cu coada ochilor la ceas...Aaa, prima cearta. Il vad pe domnul intre doua varste cum se uita intrebator la mine, secondat de roscata. Cred si eu...Zambesc de una singura coplice...Complice cui? hahaha. Le zambesc nevinovata. Roscata ridica din umeri si incepe tampa sa-l agaseze cu glas pitigaiat de domn...Nu mai e liniste. Cu ochii la cei doi, n-am remarcat tanarul cu ochelari ce s-a asezat stingher laga copila cu ochi de padure. Ea zambeste, el pleaca ochii. Offf, n-aud nimic din ceea ce-si spun. Indragostitii astia, cred ca ei detin un secret ce nimeni nu-l stie. De parca nu toti am simtit acelasi lucru...Ce cred ei? Ca iubesc altfel, ca sunt mai pasionali, ca-si spun vorbe nemaiauzite? N-aud nimic. Iar il vad pe domn ca ma priveste. Evident, acum vorbeste cu roscata despre mine. Astia au trecut de faza cu vorbe dulci si priviri languroase si s-au apucat de comentarea evenimentelor din jur. Tinerii susotesc pe langa mine...Da. Mai imi aprind o tigara. Tot in stanga o tin. Mai stau un pic. Ospatarul isi vede servil de treaba impartind zambete strambe in stanga si in dreapta. El chiar nu-si da seama ca este evident de fals? Ii mai cer o bautura. Revine cu ea. Cu gheata. Ii cerusem fara. Solicit o lingurita. Se uita pe sub sprancene la mine. O aduce si ma urmareste sa vada ce fac cu ea...Siderat ma intreaba de ce nu i-am spus ce vreau fara gheata. I-am zambit. Imi ofera un foc. Incepe sa ma oboseasca. Ii zambesc iar. Pleaca. Ce bine, sper sa nu se mai intoarca. Roscata il ia pe domnul intre doua varste de brat si pleaca, aruncandu-mi o privire superioara. Superioara?!? Ok, daca ei ii place...dar de ce superioara? Ea crede ca are o viata in timp ce eu rad in gand de nebuna? Asa o fi...hahaha. Apare si un tip bine imbracat in costum, cu ziarul in mana. Sigur e in pauza de masa. Imi zambeste. Se aseaza langa indragostiti. Ce bine-mi pare. Acum ei trebuie sa coboare si mai mult vocea, na! Toata terasa e goala, mai putin cele trei mese ocupate de noi, grupat. De ce ne-am asezat asa cand fiecare putea sa ocupe un loc mai intim, cu mese goale in jur, sa stea linistit. Bineinteles nu ca sa-i usuram munca ospatarului parsiv, de a nu se deplasa prea mult. Cu toate ca i-ar trebui mai multa miscare. Iar apare. Sa ia comanda tipului bine, imbracat in costum. Aoleu, se uita amandoi la mine. Le zambesc inocenta. Doamne ce am, am zambit la toata lumea azi! Nu trece nimeni pe strada. Mi-aduc aminte de mesajul primit de dimineata "dor de tine, gand spre tine" trimis de cineva. Zambesc iar. Trebuie sa fac ceva sa nu mai zambesc atat, o sa creada toata lumea ca sunt tralala. Of, trebuie sa platesc. Poate ospatarul meu si-a schimbat tura si vine altul. N-am eu norocul asta. Il vad, se apropie misel, vrea sa-mi spuna ceva cu ochii la domnul bine imbracat la costum, care sta zambind (evident) la panda, insa i-o retez "nota, va rog!". Tace descumpanit. Ii zambesc (iar!!!). Pleaca spre bar. Indragostitii astia ma enerveaza. Imi vine sa le strig sa-si ia o camera. Imi vine sa zambesc dar ma abtin, mai ales ca simt ospatarul venind prin spatele meu. Imi pune nota pe masa. Ii las un bacsis gras, imi pun cocheta esarfa si-l privesc. Daca imi zambeste cred ca il omor! Imi zambeste. Incep sa rad, nebuna. "La revedere, mai poftiti pe la noi!" imi spune. "Care este ziua dumneavoastra libera?" Ma priveste surprins. Il las cu gandurile lui de mare cuceritor in urma si plec fara a intoarce capul.
Strada mi-e deschisa...cu fluturii ei rataciti. As vrea sa mai fumez o tigara. Imi suna telefonul: "Drago, te astept in parc, vii sa ma vezi?". Zambesc. Traversez spre parc. Mai am jumatate de ora din pauza. Il vad asteptandu-ma. Imi zambeste cand ma banuie pe alee. Atatia trandafiri in jur...de primavara tarzie.

ps inspirata de cineva care a facut o plimbare astazi, in ziua asta frumoasa...si nu a vrut sa-mi spuna unde se duce.

[Semiramis]

Ningea. Ningea a singuratate. Ningea a liniste si a visare. Ningea a povesti. Timpul se oprea din cand in cand sa-si traga raspuflarea. Nu era frig. Deloc. Se insera, cuminte. Am traversat catre biblioteca pierduta intre opulentele magazine de bijuterii si de flori, care o incadrau, micuta si cu geamuri inalte. “Citeste-ma”. Am cedat ispitei si am intrat. Un batranel de moda veche (oare de ce nu mira), statea la un birou, langa intrare, infasurat intr-un pulover gros, din lana visinie. Ochelarii ii tinea pischer, pe varful nasului. Mi-a zambit a incurajare si mi-a facut semn din ochi sa indraznesc. Am plecat privire multumindu-i si mi-am dat haina jos.
Am inaintat printre rafturi...cautand cu degetele ceva sa ma atraga...Carti vechi aliniate frumos, linistite, asteptau alegerea unei maini. Carti frumoase, colorate sau sterse, pline de vieti ale altor oameni, ale altor timpuri.
Am ales un volum albastru, gros, despre semne si simboluri. Am cautat un pupitru langa geam, am aprins veioza ce mi-a creat atmosfera desueta a saloanelor de la inceput de secol. Fulgii imi bateau in geam. Destul de veseli.
Bibliotecarul cel batran a aprins o pipa. Mmmm, tutun de cirese amare. Il priveam cum scoate fumul molatic, in rotocoale si cum isi umezea degetul in gura pentru a da pagina dupa pagina. Ce viata frumoasa si plina a avut acest om...Mirosul fumului a ajuns pana la mine si mi-a adus aminte de dorul de basme, de luleaua bunicului seara. M-am intors la simbolurile mele. Imi jucau in fata mii si mii. Omul asta nu a avut nevoie de o viata a lui. A fost prea plin de atatea minti luminate ce-au creat pentru dansul. Cata istorie trebuie sa stie si cata dragoste, cata simtire si cat amar...Frumos. Poate ca ar trebui sa-l rog sa ma primeasca si pe mine aici, in schimbul de noapte. Tot am viata asta searbada. Nu mi se intampla nimic. Anost. Mda, mai bine sa mai citesc un pic, sa am ce povesti nou pisicii vecinei mele surde, de la etajul 1. Si asa pisica ei s-a mutat la mine in mansarda si stam amandoua si ascultam ploaia si ninsoarea si soarele cum ne bate deasupra...In curand o sa se plictiseasca pisica si de mine.
Ce carte am ales? Printre toate pozele astea sunt tot felul de incantatii. Descantece?!? Doamne, poate activez vreunul din greseala. Maca sa fie unul de bun augur. Ma si vad cu capa neagra, bolborosind la umbra ploii. O iau razna. Mai bine luam o carte despre al doilea razboi mondial. Macar era inofensiva.
E frig afara...De unde mi-a venit gandul asta? Doar aici e bine. Clopotelul usii imi da raspunsul. Bineintels ca trebuia sa intre exact in acest moment, cel mai aratos barbat, brunet si inalt, din toti cati am vazut vreodata. Batranul il saluta si ii da o carte subtire, de pe raft. Tanarul o ia si se uita in sala dupa un pupitru. Plec privirea in carte. Il banui ca se aseaza exact in fata mea. Of, acum nu mai pot sa visez cu gandul aiurea pe fereastra. Doar sunt intr-o biblioteca...Parfumul lui, pluteste catre mine. Miroase a iarna. Ridic ochii. Pare cufundat in lectura. Il studiez, catand sa-i prind adancurile. E frumos. Frunte inalta, tample alungite. Degete fine, ingrijite. Citesc titlul cartii...”O viata”, of dulcele de Maupassant. Trebuie sa fi fost femeie intr-o viata anterioara. Altfel cum sa stie atat de bine sufletul nostru al tuturor si felul cum simtim, cum gandim si cum iubim...si cate peisaje minunate foloseste, de te face sa te simti scolo...in padurile lui nebune. Zambesc. Deodata, tanarul isi ridica privirea si ma surprinde surazand. Inghet. Inchid ochii. Deshid unul. El inca se uita catre mine. Ma inrosesc. Imi zambeste. Plec ochii la simbolurile si descantecele mele. Ridic ochii. Ii citesc pe buze...”sa nu imi faci vreo vraja”...vai mi-e rau. Acum o sa creada ca sunt si nebuna pe deasupra. Nu ma uitam la el, ma gandeam la cartea pe care o citeste si ce trairi mi-a provocat mie...Ce sa-i spun acum? Ma fac prinsa de lectura. Poate pleaca. O sa sfarsesc arsa pe rugul constiintei. Mai bine ma duc acasa. Ma astepta pisica. Ma ridic. Nici nu ma uit la el. Bibliotecarul isi trage mai bine flaneaua pe el. Ii multumesc. “Mai treci pe aici, doamna?”. Ma impresioneaza tonul lui cald. “Sigur ca da”. Ies. S-a facut noapte si tare mai e frig. Ma intorc spre biblioteca. Luminile sunt stinse si lacatul e pus. Cum asa, abia am iesit. Doamne, am visat? In mana tin cartea pe care, doar ce-am lasat-o la bibliotecarul cel batran...Ce se intampla? Fac doi pasi pierduta. Cineva ma prinde de mana. Tresar. Atingerea e rece. “Ai inghetat toata, nu vrei sa bem un ceai? Stiu o cafenea dupa colt...” Vocea asta ma innebuneste. Mi-e teama sa ma intorc. Oricum stiu...e tanarul din biblioteca. “Dar cum...?”. Imi zambeste cald. “Te-am zarit printre fulgi, prin geamul incaperii si mi-am dorit sa fii aievea...”. Pisica mai poate astepta. “Unde e cafeneaua?” “Dupa colt, hai!” Il iau de brat. Mergem unul langa altul, tacuti si doar urmele pasilor nostri sunt dovada trecerii noastre prin noapte, cuminti, infrigurati. Nu mai ningea a singuratate. Ningea si atat.