Trebuie !

[Just]

Am deschis subiectul nu neaparat ca o tema de discutie ,ci mai degraba pentru a imparti cu voi una din constatarile mele .Mi-am dat seama ,nu cu mult timp in urma ca reactionez foarte urat sau mai concret nu mai reactionez la auzul imperativului : "trebuie !" .M-am urmatit in m situatii ,mi-am reamintit altele n si atitudinea mea a fost aceeasi .De fiecare data cand indeplinesc o sarcina pentru ca asa imi face mie placere la momentul acela lucrurile imi ies bine ,nu ma oboseste catusi de putin munca depusa ,ba ma mai si relaxeaza . Ei !cand vine vorba de : "maine trebuie sa faci cutare tema" ,ma trezesc pornita sa o duc la bun sfarsit ,iar apoi elanul imi piere putin cate putin ."Trebuie" imi anuleaza orice pornire ,ma enerveaza ,imi da o senzatie de apasare ,ma face sa-mi pierd ideile ,ma face sa ma agita si mai ales ma determina sa aman pe cat posibil .Eu cand trebuie sa fac ceva pot sa duc la bun sfarsit o mie de alte lucruri cu placere ,mai putin pe cel dintai .Orice imi vine in ajutor pentru a putea amana trebuinta e foarte bine venit . Doamne ! cand eram la scoli si aveam teme de facut sau de pregatit pentru teza de dimineata ma apucam de complet altceva ,aveam o groaza de alte necesitati care nu puteau fi amanate : incepand cu o cafea si terminandu-se cu o vizita la cineva uitat de mult . Si totusi cand nu trebuia sa pregatesc teme sau sa invat atunci ma apucam,faceam mult si cu mare drag . Au trecut anii ,dar reactia mea a ramas aceeasi in fata lui "trebuie" .Mie imi omoara placerea pe care cu alte ocazii o simteam cand faceam acel ceva ,orice .

Asa functioneaza mintea omului sau poate doar a mea ? Este explicabila reactia ? Voi cum va comportati cand vine vorba de ceva ce trebuie indeplinit ?

[viulian]

Hehe

Da, si la mine se aplica identic. Din cand in cand insa, chiar daca 'trebuie' si nu e chef, odata inceputa treaba se aplica si 'pofta vine mancand'.
In timp (viata) m-am aglomerat cu o gramada de chestii care trebuie facute asa ca a stramba din nas a devenit un lux aproape. Si atunci apare cumva bucuria ca ai mai rezolvat niste probleme, si ma simt ceva mai liber.

La mine e dilema ca totusi prioritate au chestiile care trebuie facute (vs ceea ce am eu chef sa fac). Adica sincer as vrea sa stau acasa azi si sa lucrez la noul acvariu, dar trebuie sa merg la servici. Unde daca nu ma duc, n-am bani sa termin acvariu. Si problema este ca odata intors de la serviciu, parca nici nu mai am chef sa ma ocup de acvariu (trebuie sa lucrez la un capac special, cu neoane care sa asigure 1Watt de lumina / litru de apa - capacele din comert fiind mult mai slab luminate). E, ideea e ca daca m-as apuca, ar fi asa ca o sarbatoare, un dans al calculelor, al ideilor, sa ma gandesc bine cum sa fac - sa-mi inchipui cum va arata, sa decupez fix unde trebuie, eeetc. Si parca daca n-am timp de acest dans, parca n-am timp nici de capac.

Sper in weekend sa ma apuc..

[lumycriss]

Ehe, ştiţi că este o vorbă: Oricine poate munci oricât şi în mod eficient, cu condiţia să nu fie munca pe care trebuie s-o presteze în acel moment.

Eu cred că e general valabil, adică adesea există o delăsare faţă de o anumită activitate care, chiar dacă îţi produce plăcere, numai pt că e precedată de imperativul "trebuie" devine lipsită de interes. Alteori, intervine rutina, iar neplăcerea parcă nu mai e atât de profund resimţită. Spre exemplu, mie îmi place mult să dorm, în vacanţe nu mă trezesc mai devreme de ora 10, chiar dacă seara adorm devreme. În schimb, la şcoală, aproape întotdeauna mă trezesc cu 1 minut, două înainte de a suna ceasul sau a se striga deşteptarea, oricât de târziu m-aş pune în pat. Probabil acest program mi-a intrat în reflex, oricum, întotdeauna primele zile sunt cele mai grele, adică cele de adaptare la o nouă schimbare. Restul ţine de noi şi de cât de dispuşi suntem pentru a duce o viaţă organizată. Căci asta înseamnă până la urmă "trebuie".