Care este calea ta?

[Paul]

Cati dintre noi au puterea sa surada in fata necazurilor? Care dintre noi a fost vreodata capabil sa spuna in fata unei nenorociri "imi pare bine"? Cati dintre voi acceptati ceea ce sunteti? Incercand sa va schimbati cumva vi se intampla adesea sa reveniti la ce ati fost la inceput? De multe ori zicem in sinea noastra "m-am schimbat"... si constatam in scurt timp ca nu e adevarat, ne dam seama ca nu am reusit sa ne desprindem complet de ceea ce am fost, si firimitura  care ne tine legati de vechea stare ne taraie incetisor inapoi... Fiecare incearca sa-si amplifice o anumita latura a personalitatii.... Unii vor sa devina din molatici-duri, altii poate sa devina din insensibili-sensibili sau din rai-buni.... sau invers din buni=rai sau din calzi-reci. Multi isi cauta calea dupa reactia pe care o provoaca anturajului. Altii incearca sa schimbe anturajul ca sa il acordeze starii lor interioare. Totusi exista o schimbare adevarata, o schimbare pe care eu am imbratisat-o. Aceasta consta in constientizarea ca omul are o singura putere adevarata. Alegerea. Toata viata noastra este rezultatul alegerilor in fata carora suntem pusi. Eu am ales sa cred din tot sufletul in Isus Hristos, fiul lui Dumnezeu. Sa fiti iubiti, si sa iubiti.

[furia ingerului]

Respecte adresate cuvintelor tale.
Singura precizare careia ii subsemnez ar fi ca acea alegere are cu totul alta natura:

Ne nastem cu stigma de a purta previzibilitatea creatiei. Suntem suma organica de atribute nedivizibile, indisolubile si instrainabile. Alegerea de care amintesti tu as indrazni sa cred ca se manifesta sub alta forma, si anume: nu putem sa scapam de ceea ce suntem, ne urmaresc propriile atribute existentiale morfo-fizico-comportamentale. Ceea ce putem alege este...ce face cu ele.

Suntem ceea ce alege sa fim!

[Paul]

Multumesc pentru raspuns. Iti adresez o intrebare. Oare toate alegerile pe care le-ai facut, sau le faci sau le vei face sunt cunoscute de Creator dinainte de a te naste?

[furia ingerului]

Uneori mi-ar placea sa nu inteleg...
Alteori ma prefac ca n-o fac...
Dar de cele mai multe ori nu stiu daca pot intelege...

Ca oameni suntem si intrebarea si raspunsul. Suntem interogatia lui Dumnezeu de genul "Cui sa-i dau in stapanire toate cele ale Creatiei?" si suntem, de cealalta parte, solutia...noua insine.

Nu mi-L pot imagina pe Dumnezeu in afara acceptiunii noastre. Nu-I neg existenta sau verosimilitatea atributelor ce-I apartin, doar spun ca NU STIU care ar mai fi rostul Creatiei fara emblema sa de pe stindardul Perfectiunii: gandirea. Dumnezeu cred, intr-o exprimare brutala, are nevoie de suporteri. CINEVA trebuie sa-i constientizeze munca. Cred ca nimic nu ar fi avut sens fara OM. Daca nu ne-ar fi creat constiinta colosala a nihilismului asupra inexistentei Sale n-ar mai fi fost...prin urmare, ce mai ar putut exista?

Suntem tributari lui Dumnezeu pentru gandirea ce ne-a oferit-o...
Iar daca m-ai intreba pe mine, DA, ti-as raspunde, inglobam deja Implinitul...purtam intr-un fel in noi sinteza celor trei timpuri: cel ce s-a scurs, cel ce-l reprezentam prin sine in clipa cand rostim asta si cel a carui origine suntem, viitorul.

Nu cred ca se putea altfel. Il putem renega pe Dumnezeu. Personal, o voi face pana la capat. Putem huli si ne putem bate joc de noi ca proprie-i creatie prin decadenta...dar un singur lucru NU cred ca putem face...nu ne putem retrage din fata propriului destin !

Suntem, in virtutea mesajului ce-l purtam din clipa nasterii...non-sensul Creatiei: una dintre cele mai insignifiante creaturi, pleava in fata ororilor si dezlantuirii universului...dar ceea ce ne distinge de TOT restul este...constientizarea acestor lucruri !

O trestie sau o nematoda vor piedi fara sa stie ca au vietuit vreodata...
Noi insa avem condensata in interior siguranta mortii si cu toate astea doar in ziua cand ne asezam jos sa ne odihnim cu adevarat...renuntam la a mai iubi viata.

Ah, viata...!
Viata e raspunsul la totul !

Da, frate...daca m-ai intreba, ti-as raspunde:
Suntem intrebarea si raspunsul...
Iar diferenta intre noi si Dumnezeu e doar ca...
NOI nu stim sa punem nici intrebarea si nici raspunsul...noi doar le intruchipam pe amandoua...si astfel suntem propriul destin cunoscut de El inainte de a fi destin...

Daca I-as putea vorbi vreodata, L-as intreba...

Doamne...iti recunosc atributul de Necreat dar...destinul Tau unde incepe...?
Pana si Tu trebuie sa ai un Sens in lumea pe care ai creat-o...