Milogul din mine nu avea picioare...

[Mihai Dor]

Aş vrea să-mi şterg toate amintirile cu tine
Chiar daca tabla neagră va rămâne, de azi înainte,
mult timp umedă
La orele de limbi străine ai aruncat la coş
Gramatica limbii române.
Eu atunci, sufeream.
Nu începeai niciodată ora,
Dacă nu aveai cretă colorată
Spuneai că albul din vorbele tale
Nu va face lumea să zâmbească
Iar eu să-ţi iau în braţe poveştile
Ca pe orfanii unei lumi nedrepte.

Nu ştiu dacă noaptea mă simţeai
Răstignit pe cer ţinându-mă cu o mână de lună
Iar cu cealaltă dând cu stele în visele tale
Ca într-un joc de bulgări de zăpadă...
(Prea se topeau toate când se loveau de tine)
Dimineţile mă trezeam cerşind vorbele tale
La colţul dintre strada de Ieri şi cea de Mâine
Milogul din mine nu avea picioare să ajungă la tine
Şi cât aş fi vrut să te duc în zbor
Lângă castelul din inima mea...

[Mihai Dor]

Am deschis uşor ochii
Şi mergeam încet
Prin subsolul inimii tale,
Inundat aseară
Când am uitat
Să-ţi închid ochii
Ţâşnind de dor
Iar eu, însetat,
i-am sorbit dintr-odata...

era să uit,
ţi-am deschis acel robinet
de la încălzirea centrală;
cineva îl închisese foarte strâns
şi foarte înadins...

acum poţi iubi şi
poţi fii iubită fără a te încălzi
la razele soarelui,
eu  mai rămân o vreme aici,
nu m-am rătăcit,
ştiu să ies şi chiar să urc
la primul etaj al inimii tale....

[Mihai Dor]

Încercam sa-mi număr paşii
De la inima mea şi până la dorinţa
De a fi cu tine...
Să calc pe frunze, pe iarba crudă, pe flori chiar,
aş putea ?
Îmi târăsc paşii peste cuvintele uscate,
făcute ţărână,
scot gardurile de sârmă ghimpată
înşirate de privirea cu care-ai vrut
să-mi legi la spate, ca pe nişte sărmane mâini,
dragostea...

[Mihai Dor]

ursuleţul de pluş

Vorbele tale,
ca nişte felii de pâine
s-au uscat  acum pe masă
şi încerc grăbit, să le pun
într-o supă reîncălzită
la  foc mic, dar mic, mic,
din sufletul cu alizee
ce parcă vor să-l stingă de tot....

mi-aduc aminte de mirosul
de pâine proaspăt coaptă
şi-atunci când mă chemai la masă
mă sărutai pe creştet
şi mă puneai să mă rog...
substantive şi prepoziţii
adverbe şi conjuncţii,
era ciorba care-ţi spuneam
că mă arde,
şi prea des uitam să mai
suflu în ea...

gust din supă
iar păinea uscată e-acum atât de moale
încât,am crezut
că iar mă resfeţi
ca pe ursuleţul de pluş
cu care adormeai odată
în braţe...

[Mihai Dor]

http://www.youtube.com/watch?v=ry6mpJ2rRD0

mi-e dor,
şi am uitat să crestez
pe creanga ce-mi creşte din inimă,
un semn,
atunci când paharul se umple
cu picături condensate pe
metalul din spatele ochilor,
sau poate e roua din iarba crescută
peste tot în suflet,
iar amintirile abia mai scot capul
ca nişte şoareci de câmp
flămânzi,
dar iarba 'naltă-i condamnă definitiv
la aceea foame infinită....
(amintirile mele nu le pot trata
de bulimie)

[aur_ora]

.......dacă dorul tău
se mai plimbă uneori prin iarbă
şi îşi înverzeşte cămaşa
din noaptea nunţii,
iar amintirile mai pot flămânzii
dacă fructele iubirii nu se coc niciodată,
sunt doar verzi şi-ţi sterpezesc dinţi
precum agurida...
se-ntâmplă doar pentru  că ai uitat
să deschizi fereastra sufletului tău
să intre soarele celor care te înţeleg
iar fructele se vor coace poate,
în fiecare secundă!!!

iar dacă "te-nţeleg",
ai înţeles că ştiu să-ncălzesc
şi partea întunecată a sufletului
precum cea a lunii....