Apus de soare,in septembrie

[ARIDANA]

Stiu ca sunt doar o straina,
diabolic de insingurata si patetic de trista
...uneori.
Te intreb doar,m-ai putea iubi?
...atunci cand sufletul mi-e gol,
ars de rugaciuni stinse si amintiri uitate?
...cand singura stralucire de liniste in ochii mei
o aduc numai bratele tale,
acoperindu-ma ca un apus de soare?

Prin trecut am devenit prezent,
si-mi doresc sa ating ,in viitor,
celalalt capat al curcubeului
din orizontul atat de diferit in care
voi renaste.
Am stiut cand imi cantai,cu patima,
numai mie,
ca n-am sa te uit.
Cu ochii la rasarit m-am rugat,
sa mai ramai o vreme,
acum e apus asa cum il simti
doar in septembrie.

[ARIDANA]

Eu,altfel,
nu stiam sa iubesc,decat...
cu toata viata din mine clocotind inafara,
cu toata uimirea si naivitatea
jucand in doua palme intinse,
in doi ochi stralucind din adancuri.
Ca un izvor de munte,
Ca un luminis de padure,
Ca o fereastra deschisa,
 zi si noapte,catre lume.

Apoi,am aflat,
si inca ma doare,
ca nu va intelege nimeni
iubirea de soare
Pe pamant,
toate-s in negru si-n alb
iar caldura nu mai sade,
demult,in culoare.

Acum,
stiu sa iubesc
ca lumea toata,
doar asteptand.
Ca o mare care-si mangaie tarmul,
umezind,din cand in cand,nisipul uscat.
Numai ca,
din nisip si din sare
niciodata nu va creste floare,
oricat de multa apa ar fi in mare
nisipul e tristete de scoici muritoare.