Stii,nu cred in juraminte,promisiuni desarte,
sunt doar cuvinte de fum ce se sting
odata cu focul ce uita sa arda .
Eu cred in sufletul meu ce nu se lasa pierdut,
cel care a invatat sa asculte numai de inima ta,
ce-o aude batand deasupra a tot ce-i pustiit
si inselator de trist...
Chiar daca nu stiam sa iert si sa uit in acelasi timp,
m-ai invatat sa trec peste toate ,
sa-mi acopar inima doar cu acele soapte
ce stiu sa ma treaca peste noptile intunecate...
Sunt fulger in zilele cu ploaie,
stii prea bine,
e singura mea tradare,
singurul zbor a insingurare,
prima si cea de pe urma cautare de adevaruri,
fulguind peste zi
asternut al viselor care cresc si se topesc
in palma ta...
De cate ori plec,este numai pentru a ma intoarce
sa te revad ori sa te astept cuminte...cat se poate,
o geana de lumina intr-un cantec ,
doua cuvinte intr-o mare de vorbe mestesugite,
care ma fac sa nu-mi mai fie teama de apa
care trece o singura data,
si-apoi, daca ramane ceva in urma
e semn ca mai mult va veni.
Ai fost intotdeauna steaua mea,
n-am sa-ti fiu mai departe
doar atat cat sta lumina de intuneric
si nadirul de zenit...
e de-ajuns
cat sa stii ca nu mint.