Viața ca o flacără...

[goeteri]

Nu-i materie viața, este pură energie...
Nașterea-i e amnar, vâlvătaia-i făclie.
Începutu-i fragil, întețitu-i cu  suflul,
Roșu-i este sclipirea, rug îi e începutul.

Vântul nu o doboară, îi dă înalt, o iuțește,
Apa îi este ardoarea, în înec o sfârșește.
Emanația-i suflet, cum fuiorul de fum,
Rece-și are sfârșitul, prin cărbune înspre scrum.

Focul viu, e de tânăr... trosnet dă în scântei,
Zgomotul îl înalță, exploziv în idei.
Mistuirea-i în plin, tot distruge în cale...
Creatoare-i de crimă, topitor de metale.

Calmu-i este final; din făclie vioaie
Alb-cernitul e spuza, crudul lemn îl îndoaie.
Înțeleptul emană pulsu-i intermitent...
Poate naște un altul transferându-l ardent.

Liniștit redevine, caldu-și pierde în vigoare,
Se împrăștie în vânt, rece e, scade... moare.
Va fi doar o amintire- flacăra cărăușă-
Foc și viață se sting... totul este cenușă.

”Energia”-i plecată, pe vecie e dusă !
Reînvierea-i himeră, este doar presupusă.
Este în van încercarea, de întors, reînviat...
La cenușă, cu foc, nu dai viață....A încetat !
06.06.2010