Bătrânii pământului

[goeteri]

Îi vezi trecând, încet, tot mai încet, agale,
Fac pașii tot mai mici, c-au obosit făcând.
Nici nu privesc, absenți, sunt totul doar un gând...
Se țin într-un toiag, se îndoiesc din șale.

Sunt prea albiți de timp, ierni multe au făcut,
Sunt uscățivi, firavi, că nici nu mai mănâncă.
Nu-i mai salută nimeni, că nu-i cunoaște, încă;
Nici tinerii ce trec... copii ce n-au trecut.

Se țin firavi de mână-  de au pe cin’ să țină-
Vorbesc șoptit și-adesea înclină cap, să-asculte...
Vorbesc despre nepoți - c-au subiecte multe -
Se întreabă; ”Când s-aștepte, c-o fată au, să vină.. ”.

Și-au făcut socoteala la banii ce-i mai au,
-Căci pensia nu-i mare, impozite au plătit-...
Ce le-a rămas, e-n casă; copii și-au prevenit
Să vină, să dea strânsul; ...”Săracii,  că ei n-au”.

Se întorc la casa mică, curată, cu pridvor...
E-n plin oraș, cu curte și cu garaj la stradă
Și-i  gol;  doar  amintiri,  călătorii,  sau treabă...
Mașina-i la fier vechi,  căci oricum, mâine mor.

Se așează încet la masă, și scot album să-l vadă,
Sunt poze de-ale lor, din timp nemăsurat.
Au și părinții acolo, le-au ros de-atât uitat...
Se întreabă, cu mult tâlc, de-apucă iar zăpadă.

Căci e ajun de an, înainte de Crăciun
Și sunt tot mai slăbiți, și An Nou e departe...
Sunt împăcați cu gândul... ”la toți au făcut parte”!?...
Vor fi și ei, de mâine... o poză de album...
28.06.2010