Marea Dezamagire..Nu Ma Mai Recunosc...

[R.L.]

Imi e foarte greu sa imi deschid sufletul chiar daca nimeni nu ma cunoaste..dar sper sa trec peste starea in care sunt daca nu mai tin in mine..
Pe in vara lui 2008 am cunoscut pe mess un baiat, care era verisorul iubitului celei mai bune prietene a mea.. Am vorbit o perioada pe mess si mai mult la insistentele amicei mele si verisorului ne-am cuplat pe mess la vrajeala.. la inceput nu simteam nimic pentru el si faceam caterinca de el cu versuri de dragoste facute pe moment si altele, apoi am trecut prin o mare cearta cu tatal meu, care avea o problema MARE cu alcoolul.. am avut un mare scandal in familie, s-a ajuns la politie, a fost foarte rau desi nu stau sa dau detalii despre acel conflict.. datorita acelui scandal am avut o cadere nervoasa si nu ma puteam opri din plans.. am plans 6 ore fara oprire si mama vroia sa ma interneze de urgenta la un spital de nebuni, la 12 noaptea a venit politia, m-a luat la sectie pe mine si pe mama si am dat declaratie cu ce s-a intamplat, inca nu ma puteam linisti, plangeam in hohote, m-a sunat el si m-a vazut ca plang, i-am spus ca nu pot vorbii ca sunt la politie si ca il sun dupa ce termin.. Cand am iesit de la sectia de politie era 2 noaptea m-am plimbat in tot orasul cu mama imbracata in pijamale, nu vroiam sa merg acasa, imi era frica.. Atunci m-a sunat el si m-a intrebat daca am avut vreun accident de masina.. nu stiu ce m-a impins sa fiu asa sincera cu el si sa ii spun de problemele familiale pe care le aveam dar faptul ca vorbisem cu el si ca ma ascultase, imi spunea sa ma linistesc, sa ma calmez, chiar ma calmase, am vorbit 2 ore la telefon.. si cand am inchis chiar eram impacata, ma ajutase enorm discutia cu el.. intr-un final am mers acasa si de frica ca ar putea sa inceapa iar scandalul nu am puput dormii deloc, m-am uimit singura cand tot ce ma puteam gandii era ce face oare el? de ce si-a facut griji pentru mine si cum de ii pasa asa mult de mine? .. brusc nu mai imi bateam joc de el.. a trecut cearta in familie, si cu cat mai mult timp trecea, cu atat ma atasam de el mai mult, simteam ca ma intelege cu adevarat, faptul ca nu ma cunostea nici de 2 saptamani si ca imi fusese alaturi, chiar daca era la telefon, imi dadea un plus de fericire.. incet-incet am devenit tot mai deschisi unul cu altul si m-am indragostit de el pana peste urechi.. avea si el la randul lui niste probleme mai vechi cu tatal lui, tocmai terminase liceul si era amenintat ca o sa fie dat afara din casa, sa isi gaseasca cat mai repede de lucru si sa plece.. asa ca l-am inteles..
Tineam legatura pe mess, prin web si telefon.. si-a tot cautat de lucru un an, fara sa gaseasca nimic.. in timpul asta gelozii din partea lui, desi nu avea motive, banuieli si altele. practic mergeam la scoala, veneam acasa si ii dadeam bip sa ma sune..
8 luni am indurat, apoi am inceput sa ii reprosez ca daca nu isi gaseste de lucru ma despart de el...el ori e lenes si nu imi convine asa.. ori nu vrea sa aiba un serviciu si asteapta sa pice para maleiata in gura lui natafleata si nici asa nu imi placea.. vroia in mod special un job de jandarm, politist comunitar sau asa ceva, iar la amenintarea mea s-a angajat la o sala de karate sa le predea la copii, facuse karate 8 ani.. in noiembrie 2009 ma saturasem de asteptat si i-am zis ca e prea putin, prea tarziu efortul lui de fi impreuna, tin sa mentionez ca deja ne facusem planuri de nunta, alte chestii de genul.. si a zis sa astept ca va veni la mine in oras, sa nu imi gasesc un alt iubit pana nu vorbim fata in fata, lucru pe care nu i l-am promis.. inca mai aveam o speranta ca va veni si ca e exact baiatul la care am visat, ca toate probleme vor trece si vom fi fericiti pana la adanci batraneti..asa ca nu mi-am cautat pe nimeni, doar mama stia ca ne certasem.
In ianuarie 2010 a venit ca sa constat supefiata ca printul meu din povesti era o fata cu probleme mintale dupa parerea mea si nicidecum cine ma asteptam eu.. una care se imbraca numai baieteste, isi masca sanii cu un fel de burtiera si se tundea un fel de frezura mixta, va dati seama ca am avut un soc.. atata timp de suferinta cu ai mei, care nu erau de acord cu o relatie la distanta, ce se anunta a fi si ceva serios, de la 16 ani jumate, sentimente si vise, dragoste pentru o naluca a inchipuirii mele.. ma tot amageam ca nu e adevarat ca e o minciuna, nu puteam sa ma gandeasc la o ea... cand imi venea in gand chipul acela instinctiv ii atribuiam prenume masculine.. imi  zicea ca ma iubeste, ca nu a fost o minciuna, l-am intebat de ce ma iubeste? ca suntem amandoua fete? a zis ca ii place gandirea mea matura si ca am suflet curat.. ce raspuns... doamne! imi venea sa ma omor pentru cat de proasta fusesem sa nu vad ce rau ma mintea.. simteam ca mi s-a rupt inima in doua parti ..prima mea dragoste...o iluzie..  I-am zis sa nu ma mai caute sa isi vada de drum, si sa considere ca nu m-a cunoscut niciodata, pentru ca eu asa voi face! si am plecat..
Cu regret spun ca nici acum nu am trecut peste trauma provocata de psihopata aia.. am mers la psiholog, singurul caruia i-am povestit patania mea, in afara de acest site, dar nu m-a ajutat cu nimic, doua luni am simtit ca sunt aplecata pe marginea prapastiei, eram dezamagita de mine, de orbirea mea, de cat de usor mi-am oferit increderea si cat de rau mi-a fost tradata, de cum ma tradase pe mine inima.. am avut o tentativa de sinucidere in martie, din fericire nu a reusit, apoi am picat intr-o stare depresiva majora, nu vorbeam, nu mancam, doar dormeam incontinuu..ma duceam la scoala de forma..
Cel mai rau ma durea ca mama ma intreba de ce m-am despartit de el, cand ea stia cat de indragostita eram de el si eu ii ziceam simplu.. m-am saturat de el, vreau aventura, distractie, iubirea nu-i de mine! ..la toti le ziceam la fel, chiar daca toti vedeau cat de nefericita sunt si imi ziceau sa ma impac cu el.. care si acum ma mai cauta si ma suna si imi da mesaje sa ma impac cu el..adica ea, ca ne va fi bine... i-am explicat de cateva ori la telefon si cand am fost fata in fata ca nu vreau! nu sunt lesbi, sa ma scuze moderatorii, si ca vreau sa uit de tot ce mi s-a intamplat..
Datorita prietenilor, bauturii, tutunului, anturajului si iesirile prin cluburi si discoteci..am ajuns sa am exact ce ii spuneam mamei...aventura, distractie, nebunie de adolescenti... Si am ignorat dezamagirea provocata de el.. insa inima mea simt ca s-a ascuns, de fapt nu o mai simt deloc, nu sunt fericita, chiar daca afisez tuturor prietenilor mei un zambet larg si un ras zgomotos, am pornit o rebeliune impotriva sufletului meu si asa am ajuns sa schimb foarte des iubitii, mi-am pierdut virginitatea, pastrata pentru el, la un majorat al unui coleg, cu un tip pe care nu l-am mai vazut, am inceput sa beau foarte mult, sa fumez excesiv, sa ma droghez chiar, desi rar.. simt o ura fata de iubire, desi simt nevoia de dragoste nu mai vreau sa indragostesc niciodata!
Nu stiu de ce m-am schimbat asa mult, inainte sa il cunosc pe el fiind o fata model, laudata de toti ca sunt cuminte si invatam foarte bine, acum e pe dos, mi-am bagat cercel in limba luni ca asa imi venise pe moment, acum vreau sa imi fac un tatuaj pe omoplat si caut un model sa ma reprezinte..
Realizez ca sunt o deriva plutitoare si ca ce fac e total gresit, dar nu mi se pare la fel de grav ca greseala inimii mele de a ma trada asa rau! Nu stiu de ce imi fac rau voit.. desi pe moment am senzatia de teribilism sau ca ma distrez, intotdeauna a doua zi realizez ca e o greseala, dar nu imi pare rau, pentru ca daca ma opresc o sa revina suferinta, dorul de a avea cu cine discuta si sa sti ca acelei persoane ii pasa ce zici..


Ma puteti ajuta? vreau sa ma inteleg mai bine..poate asa o sa trec de perioada asta a vietii mele.. Va rog..
Sper sa aveti rabdare sa imi cititi povestea..

P.S. poeziile plagiate de pe acest site erau plagiate de ea ca un raspuns la poeziile pe care i le faceam eu lui..ea si el fiind acelasi desi nici acum nu imi vine sa cred.. 

[sunshine]

O sa-ti spun acum, pe scurt, parerea mea , urmand ca atunci cand voi avea timp mai mult, sa intru in amanunte.
 In primul rand te felicit ca ai avut curajul sa scrii aici si sa fii sincera. Asta, cred eu, este un pas important in ceea ce trebuie sa faci de acum cu viata ta.
 A  recunoaste  si a-ti asuma greselile facute este foarte important in viata. Cred ca deja ai inceput sa te intelegi. Cu siguranta drumul gresit pe care ai pornit a fost o evadare din toata suferinta prin care treceai. Nu esti de condamnat, ai fost foarte vulnerabila si ,chiar atunci cand aveai mai multa nevoie de un umar,ai fost si mai mult dezamagita.Nu este vina ta, pur si simplu psihicul tau a clacat. Bine ar fi daca ai putea sa incepi sa uiti si sa indrepti ce se poate indrepta, strict in ceea ce te priveste. Renunta la a-ti face rau , nu rezolvi absolut nimic batandu-ti joc de sanatatea ta, de viitorul tau (pe care trebuie sa incerci sa ti-l faci singura).
 Stii ceva? Si eu am avut multe suferinti in adolescenta, nici nu-ti poti imagina cate. Dar , din dorinta de a nu o dezamagi pe mama si a nu-i aduce si ei o suferinta mai mare, am reusit si nu m-am abatut din drum. Acum nu regret nimic, nici lacrimile, nici noptile de groaza, nici cele in care o internam in spital , ii strangeam perna si camasa de noapte in brate pt a-i simti mirosul ...eram doar un copil care nu intelegea de ce atata suferinta intr-un singur om. Asta esti si tu, un copil singur. Dar ai mult curaj sa ceri ajutor si sunt convinsa ca vei reusi, este imposibil ca viata asta sa nu-ti ofere si ceva frumos 
 Succes

[R.L.]

Iti multumesc pentru incurajare si pentru sfaturi sunshine. Sincera sa fiu nu cred ca viata are ceva frumos pregatit si pentru mine.. in tot bradutul de craciun al vietii mele un beculet e aprins...dragostea mamei mele, care si ala palpaie intrerupt.. De fiecare data cand viata mi-a dat o palma am intors si celalalt obraz cu speranta ca nu va mai lovi si intotdeauna loveste mai rau ca inainte, cand te astepti mai putin.. Imi e frica sa intorc iar obrazu... Mersi inca o data pentru tot

[Iosif]

Am o nedumerire..

Pe in vara lui 2008 am cunoscut pe mess un baiat, care era verisorul iubitului celei mai bune prietene a mea..

Aici imi pare ca tu si cei implicati aveti certitudinea ca este vorba de un baiat, chiar cunoscut. Cum se face ca pana la urma era o fata?

Zici ca ati vorbit la telefon. La telefon avea voce de baiat?

[andalusia]

R.L.,

sunt multe lucruri de spus, o sa le iau pe rand, in speranta ca totul va avea coerenta in final.

In primul rand legat de faptul ca te-ai simtit tradata de un el/ea care te-a mintit cu privire la propria identitate: poate ca ar trebui sa te intrebi in ce consta acea tradare. Poate ai auzit pana acum de transgender sau transsexuali. Literatura de specialitate spune ca nu sunt psihopati, pur si simplu sunt fiinte sexuate in corpuri gresite. Cu alte cuvinte un baiat care printr-o greseala a naturii s-a trezit intr-un corp de fata. Imagineaza-ti pentru o secunda ca ai trai o asemenea drama. Prizoniera intr-un trup care nu e al tau, pe care il resimti ca strain. Ti se refuza sansa la dragoste, sansa la fericire, pentru ca oricine te-ar privi ca pe un nebun / o nebuna... Sansa ta? Singura sansa posibila: a ascunde adevarul pana castigi increderea cuiva suficient de puternic incat sa accepte ca ai mintit pentru ca nu aveai incotro, in speranta ca va putea sa te accepte drept ceea ce esti inauntru, nu in afara, la momentul adevarului. E o povara mare de dus. Dar - omeneste vorbind - fiecare spera ca exista cineva atat de special incat va intelege. Repet, oamenii astia nu sunt psihopati, sunt oameni ca noi toti, doar ca treiesc prizonieri intr-un corp care nu le apartine. Acum daca tu te gandesti la drama ta, gandeste-te numai o secunda la drama lui/ei. Si-a strans tot curajul de care a fost in stare sa vina si sa ti se arate in adevar. Iar raspunsul a fost o respingere brutala.

Nu spun ca ar fi bine sa va impacati, foarte foarte probabil ca este mult prea mult de dus pentru tine, te-ai speriat, te-ai simtit tradata, te-ai simtit oripilata... ceea ce incerc sa sugerez este sa ai mai multa intelegere pentru celalalt, fie el/ea atat de diferit...

In ceea ce te priveste, cred ca cel mai onest este sa mergi mai departe fara sa privesti in urma. Vei trece peste acest episod, cu siguranta iti va fi greu sa mai ai incredere in cineva... totusi eu as lua partea pozitiva a lucrurilor, mi-as cauta prieteni in viata reala si nu in cea virtuala, as deveni mai toleranta si mai inteleapta... Nu e o nenorocire, pe termen lung e un moment, un episod, poti merge mai departe, esti tanara... toti avem dezamagiri, toti avem esecuri, neintelegeri, tradari. Daca acum teribilismul este solutia... so be it! - o sa treaca si faza asta dupa o vreme, atunci cand vei intelege de ce anume aveai nevoie de acest teribilism.

Viata ta abia incepe, ai doar 18 ani, vei pleca probabil destul de curand de acasa, te vei bucura de libertate, de tinerete, de dragoste. Trebuie doar sa iti pastrezi inima deschisa spre iubire si sufletul deschis spre frumusetea lumii. In rest, sunt sigura, totul va fi bine.

[R.L.]

nu stiu daca e transexual, sa fiu sincera nu imi pasa daca e sau nu.. Si eu am fost baietoasa cand eram mica, si intr-un fel inca mai sunt putin.. dar nu ma indragosteam de fete, chiar daca imi placea modul lor de gandire si altele, poate le consideram modele pe care sa le urmez, prietene si in   caz de nevoie sa le cer un sfat.. nimic mai mult.
el/ea a fost singura mea incercare de a avea un prieten virtual si nu mai am de gand sa incerc vreodata.. inainte sa il cunosc am avut numai prieteni in viata reala, sa nu se inteleaga ca sunt timida in realitate si ca nu pot aborda baieti sau asa ceva.. Momentan sunt intr-o relatie de 3 saptamani, dar nu tin absolut deloc la respectivul baiat..

Iti multumesc pentru rabdare, ca mi-ai citit povestea si ca m-ai sfatuit.. ai dreptate o sa trec peste acest episod la un moment dat si poate candva ma voi simti iar fericita.. desi nu cred ca voi putea sa imi tin inima si sufletul deschis dragostei si fericirii.

[R.L.]

avea o voce normala pentru un baiat dupa parerea mea, nu era groasa ca a tatei de exemplu si nici subtire ca a unei fete..era o voce normala.

[R.L.]

buna. dupa 6 luni de zile de cand am intrat prima data pe acest site pot spune ca mi-am schimbat viata!
as vrea sa va multumesc celor care m-ati ajutat cu sfaturi si intelegere cand am avut nevoie si sa le transmit ca au avut dreptate!
acum sunt fericita, imi continui viata in mod normal si nu mai fac excese de nici un fel! totusi cu o umbra de tristete si o maturizare prea subita la capitolul relati si incredere in altii acum am inceput o relatie care avanseaza incet dar sigur! cu un baiat de data asta 
VA MULTUMESC DIN TOT SUFLETUL TUTUROR PENTRU AJUTOR SI SPER SA AJUTATI SI PE ALTI CUM M-ATI AJUTAT PE MINE! 

[iwill]

Wow! M-a infiorat povestea asta. Si m-am gandit ca ce mi se intampla mie nici nu suporta comparatie! Ar trebui sa scot pe hartie mesajul tau, R.L. si sa il recitesc ori de cate ori ma simt cu moralul la pamant. Iar schimbarea pe care o anunti in ultima ta postare arata cat de puternica esti.

Te imbratisez si iti doresc numai bine!