Mixtum in, extra corpus

[goeteri]

Cât de greșit, pe suflet, spirit,
Îl judecăm la fel precum pe corp,
Ne întrebând naivi de ce e orb
Și mut și surd și ocult, empiric!?

Tot credem putregaiul din coșciug
Ce-ar fi supremul, de ce suntem, anatomici;
De mâini zbierând, ne plângând comici,
Purtați de nas, cu parul de belciug.

Sau doar mimăm că nu am ști de haruri     
Primite, ca și cum doar le-am merita,
Indiferent de cum am fi; le-am tot avea
Ca și când făr-a da... le merităm eterne daruri!?

E greu de spus de corp suntem în fond,
Că el dispare sigur, când spui ”oare-s cine?”;
Tipar croit se promenând pe oasele divine...
Sau, plutim flu halou, o buclă de fum blond?!

E evidentu-n aparențe vii, teluriene,
Citite material în simț, miros, retine,
În pipăit de vis, plăcerile de bine
De îndestulat ambiții, pământene...

... Dar e-un nestins de hipocamp mister,
Ascuns de emisfere, în receptacol,
Vibrând în non-control, ca un oracol
Cu negrul vid din stele... pe-o parte bleu, de cer!
21.08.2012