10 Octombrie, 2025, 07:53:03 p.m.
Totul despre Iubire

Autor Subiect: Dragostea pentru natură  (Citit de 2093 ori)

0 Membri și 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

23 Septembrie, 2004, 08:12:25 p.m.
Citit de 2093 ori
Offline

Bunny


FRUNZA

Este o dimineaţă frumoasă de toamnă,
M-am oprit pentru o clipă în parcul din apropiere.
Am început s-o urmăresc cu privirea
S-a ridicat încet de pământul rece şi şi-a început jocul.
Vântul a îmbrăţişat-o uşor, apoi a început s-o învârte,
Să-I joace ritmul
Era un dans de tango unde ea era protagonista.
Este o adevărată balerină a naturii.
Dansa în jurul meu, al copacilor şi a celora din parc.
Dansa pentru noi.
Apoi sa oprit, a luat o scurtă pauză aşezându-se
Pe pământul care o aştepta cu nerăbdare.
S-a ridicat din nou şi a venit spre mine
Acum dansa doar pentru mine.
Am admirat-o
Apoi am plecat
Eu m-am oprit să-I privesc spectacolul, dar tu?
Era lângă tine, ai observat-o?
Sau ai trecut nepăsător mai departe
şi n-ai admirat tandreţea cu care această făptură a naturii
a încercat să ne înveselească sufletele.

Dragi cititori, nu lăsa-ţi ca tristeţea şi singurătatea să nu vă permită să admiraţi şi micile minuni ale acestei lumi în care trăim. Opriţi-vă din drum şi uitaţi-vă în jurul dumneavoastră, veţi descoperi lucruri frumoase şi uimitoare.

Cum a putut un inger sa-mi franga inima?

23 Septembrie, 2004, 08:34:30 p.m.
Răspuns #1

minerva

Vizitator
frunza

De viata
Se desparte
Dansand

27 Septembrie, 2004, 06:54:44 p.m.
Răspuns #2

Lord_Saladin

Vizitator
 Natura moarta...
         de  "Muzafer"

Si ploua asa de greu afara,
Cu stropi grei si cenusii,
Cad siroaie stravezii,
De sus, din bolta cea murdara.

Aud doar al ploii clipocit,
Si mi-e asa de urat si de rece...
Aud doar vantul care trece,
Si bate amar si necontenit.

Orasul imi pare acum fantomatic,
Invelit cu un cenusiu vestmant,
Aspru si rece ca un mormant,
Dintr-un parc singuratic.

E o zi de toamna asa de rece...
Doar vantul mai trece...