Chiar daca ar fi fost vorba de un minus real, trubadurul nu are de ce sa se supere! el daruieste! si primeste darurile cu inima deschisa orice ar fi... trist sau vesel, e aici... si canta.
Domnita Lorelei, trubadurul canta si te canta... Se bucura ca totusi... a fost din greseala, pentru ca se temea si pentru ca nu vrea sa supere... Cat despre ce nu face bine... isi roaga prietenii dargi sa spuna. Oricand!
Se opri sa priveasca o vitrina stralucitoare. Cat timp statuse inchis in cruzimea-i de piatra fusese orb. Nu vazuse nimic din aceste minunatii din imparatia tatalui sau si nu simtise nimic din bucuriile vietii. Fusese orb, surd si impietrit.
De dupa coltul strazii, aparu o fata, tinandu-si de mana fratiorul mai mic. Era saracacios imbracata, in haine subtiri si peticite, si avea intiparite pe fata urmele unei profunde tristeti. Micutul, cu lacrimile inghetate pe obraji, tremura intr-un paltonas rarit si prea mare pentru trupul sau firav, iar in manuta degerata de frig strangea, ca pe o comoara, o mingiuta din carpa, singura jucarie a unui copil sarman. Cei doi inaintau cu greu prin zapada inghetata, iar cel mic se poticnea la fiecare pas, din cauza ghetelor mari si rupte.
Dintr-o data, baietelul ramase, cu gura cascata, tintuit locului, cu ochii la vitrina mare si bogata, incarcata cu jucarii de tot felul, din coltul careia sclipea un brad feeric, plin de globuri si de luminite vesele.
- Uite! striga piciul, am sa-l rog pe Mos Craciun sa-mi aduca si mie un trenulet, un ursulet... si... si...
Ochii lacomi ai copilului staruiau pe fiecare jucarie in parte, aprinsi de pofta si fascinati de stralucire.
- Si tie... tie sa-ti aduca rochii si pantofi, un palton... sa fii si tu la fel ca si celelalte fete de varsta ta! Tu esti mai frumoasa ca ele! Tu trebuie sa fii regina lor!
Fata incerca sa surada, dar tristetea ii fura surasul inainte de a i se intipari pe chip.
- Mos Craciun vine doar la copiii bogati..., atat avu puterea sa rosteasca.
Printul simti cum, din adancul sufletului, i se urca spre privirile aburite imaginea unui pom de iarna si a unui mos bun, care impartea daruri copiilor cuminti, undeva in indepartata sa copilarie... Cat trecuse oare de atunci? Fusese si el un copil pur si bun... candva? De ce nu-si putea aminti?
- Hai odata!
Cu un gest brusc, tanara il trase de mana pe fratiorul sau, care ramasese cu privirile atintite la frumusetile vitrinei. Fetei i se rupea inima ca trebuie sa-i rapeasca micutului chiar si palida bucurie de a privi, dar stia cat de mare ii va fi suferinta de a nu avea, fie si pentru cateva clipe, macar una dintre acele jucarii.
La gestul ei, micuta minge din carpe aluneca in zapada si se rostogoli pana la picioarele printului care privea uimit catre cei doi. Copilul se smulse din mana surorii sale si alerga sa-si gaseasca jucaria pierduta. Vazandu-l aplecat pentru a-si cauta mingea rostogolita undeva, in umbra, printul simti cum se redesteapta in el pornirile crude si voi sa il izbeasca in piept cu piciorul. Ii era pofta sa auda oasele fragede zdrobindu-se sub forta loviturii si sa vada tasnind sangele. Dar, in momentul in care voi sa-si duca gandul la bun sfarsit, intalni privirea senina, pura si gingasa a tinerei, care statea, ninsa de lumina lunii, la numai doi pasi de el.
Dintr-o data, ca lovit de fulger, tresari si simti ca i se face frig. Nebunia se retrase, ca un melc in cochilia lui, inapoi, in amintirea rea din care venise.
Fata ramase uimita. De unde aparuse, atat de brusc, tanarul acesta imbracat atat de ciudat, inaintea ei?
Printul se apleca si ridica mingea copilului, cumpanind-o in mana-i alba, cu degete prelungi, apoi i-o intinse fetei. Ea o lua, fara o vorba. Ar fi vrut sa ii multumeasca, dar, nu stia de ce, nu putea spune nici un cuvant. Desi ar fi putut jura ca mainile lor se atinsesera, fusese mai mult o parere ce fluturase, pentru cateva clipe, in palma ei micuta.
In schimb atingerea ei il facu pe print sa se infioare. Isi dadu seama ca tanara este frumoasa ca o craiasa din povesti. Privirile ei patrundeau tot mai adanc in privirile lui intunecate, spre suflet. Apoi zambetul ei, rasarit de dincolo de poveste, ii sadi in inima un camp minunat de flori albe.
Fata isi lua din nou fratiorul de mana si, tot fara o vorba, porni mai departe, aruncand, din cand in cand, cate o privire inapoi, spre tanarul care ramasese inmarmurit, cu mantia fluturand, in mijlocul strazii.
Cand cei doi cotira pe o alta strada, printul se rupse din vraja si porni, prin umbra, pe urmele lor. Nu dupa mult timp, ajunsera in fata unei case negre, scunde, gata sa se prabuseasca. Acolo intrara cei doi, fara a se mai uita in urma.
Fara sa mai stea pe ganduri, printul se intoarse la magazinul de jucarii, de unde lua tot ce isi putea dori un copil, lasandu-i vanzatoarei uluite cateva monede de aur greu, de o mare valoare, care erau folosite cu trei veacuri in urma.
In acelasi fel, el cumpara haine si pantofi pentru amandoi si, semanand numai uimire in urma sa, se intoarse, incarcat de daruri, la casa care dormea, scufundata in intuneric si tacere. Aseza la usa toate cadourile, puse alaturi o punga de galbeni, apoi se indeparta, alergand, spre castelul sau sumbru si intunecat.
De la o fereastra, din umbra, il petrecura doi ochi albastri, incarcati de lacrimi. De dupa perdeaua grea, tanara vazuse totul. Fugi afara, cu gandul sa il opreasca pe misteriosul tanar, dar, ajunsa in strada, isi dadu seama ca nu mai era nimeni si ca pe zapada proaspata nu se vedeau decat urmele ei si ale fratiorului sau.
Pe maine... sper
. Cu bine.
Subiect: Varful cu Dor - Hanul Viilor (Citit de 754674 ori)
