05 Noiembrie, 2025, 10:24:01 p.m.
Totul despre Iubire

Autor Subiect: Varful cu Dor - Hanul Viilor  (Citit de 756060 ori)

0 Membri și 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

10 Decembrie, 2004, 11:24:21 p.m.
Răspuns #960
Offline

Semiramis

Global Moderator
cioc, cioc si buna seara!
e cineva p-aci prin han? ca auzisem ceva de niste curcani pusi oala...
Whatever happens, happens for a reason!
Orice se intampla, se intampla cu un scop!

11 Decembrie, 2004, 08:48:19 p.m.
Răspuns #961

cv

Vizitator
Buna seara dragii mei. Azi am sa va spun o povestioara auzita acum ceva zile. Putina istorie ca suntem in preajma sarbatorilor si... 

"Peste tot in lume, oamenii sarbatoresc Craciunul. Aceasta sarbatoare sfanta are loc de mai bine de 2000 de ani, cu propriile traditii sau cu altele, imprumutate. Multe dintre acestea au aparut insa cu mult inainte de nasterea lui Isus.

Craciunul se serbeaza de mai bine de 4000 de ani, cu multe secole in inaintea nasterii lui Isus Cristos. Cele 12 zile ale Craciunului, aprinderea luminarilor, oferirea cadourilor, paradele, colindatorii din casa in casa, mesele de sarbatoare si procesiunile religioase au "radacinile" departe in timp, de la mesopotamieni.

Multe din aceste traditii au inceput cu celebrarea mesopotamiana a Anului Nou. Mesopotamienii credeau in existenta mai multor zei si a celui care-i conducea - Marduk. In fiecare an, la sosirea iernii se credea ca Marduk purta razboi cu fortele raului, si avea nevoie de sustinatori - mesopotamienii serbind astfel Zagmuk, pentru ultimele 12 zile ale anului. Regele mesopotamian trebuia sa jure credinta zeului Marduk si sa moara pina la sfirsitul anului, alaturindu-se astfel zeului si oferindu-i ajutor ca sa cistige razboiul. In haine regesti era insa imbracat un criminal de rind si sacrificat in locul regelui.

Persienii si Babilonienii aveau o sarbatoare asemanatoare, numita Sacaea, aceasta incluzind si o parte in care rolurile erau inversate: sclavii deveneau stapini, iar acestia sclavi.

Primii europeni credeau in spirite, vrajitoare, stafii si spiridusi. Cind se apropia Solstitiul de iarna, cu nopti lungi si zile scurte, oamenii se temeau ca Soarele nu se va mai intoarce si tineau serbari si ritualuri inchinate acestuia, implorindu-l sa revina.

In Scandinavia, pe timpul iernii, Soarele disparea pentru multe zile. Dupa 35 de zile cercetasi erau trimisi in munti sa vada cind va apare acesta, iar la aflarea vestilor bune se sarbatoarea Yuletide, cu ruguri uriase aprinse si uneori cu crengile copacilor impodobite cu mere, care sa reaminteasca de revenirea primaverii si a verii.

Grecii antici aveau o sarbatoare similara cu Zagmuk/Sacaea inchinata zeului Kronos care purta razboi cu Zeus si Titanii lui.

Romanii isi sarbatoreau pe zeul Saturn, sarbatoarea se numea Saturnalia si tinea de la mijlocul lunii Decembrie pina pe 1 Ianuarie. Sarbatoarea includea carnavaluri pe strazi, mese festive, vizite la prieteni si schimburi de cadouri aducatoare de noroc. Romanii isi impodobeau casele cu ghirlande din laur si brad in care aprindeau lumanari, iar stapanii si sclavii isi inversau rolurile.

Saturnalia romanilor era o sarbatoare a bucuriei, dar crestinii au considerat-o paganism pentru ca onora un zeu pagin. Primii crestini au vrut ca nasterea Pruncului Isus sa fie o sarbatoarea religioasa solemna, nu una plina de excese, pagana, precum Saturnalia.

Pe masura ce crestinismul cistiga teritoriu, biserica era alarmata de faptul ca cei convertiti continuau sa serbeze Saturnalia. Desi initial a incercat sa interzica aceasta sarbatoare pagana, biserica a decis ca aceasta sa fie schimbata si inchinata nasterii Pruncului Sfant, fiul lui Dumnezeu.

Unele surse sustin ca sarbatoarea Craciunului a aparut ca o competitie a sarbatorii pagane Saturnalia in luna Decembrie. Ziua de 25 Decembrie nu era sfanta doar pentru romani, dar si pentru persieni, a caror religie - mithraism era la competitie cu crestinismul. Pina la urma insa, biserica crestina a reusit sa preia entuziasmul, luminile si cadourile de la Saturnalia pentru sarbatoarea Craciunului.

Ziua in care s-a nascut pruncul Isus nu se stie cu precizie. Desi era sarbatorita pina in anul 98 AD, din 137 AD, din ordinul cardinalului Romei a devenit sarbatoare solemna. Din 350 AD s-a decis ca aceasta sarbatoare sa aiba loc pe 25 Decembrie.

14 Decembrie, 2004, 11:21:13 a.m.
Răspuns #962
Offline

Iosif


Cioc, cioc!

Buna dimineata stimata hangita.
Scuzati ca deranjez inainte sa deschideti, dar v-am vazut pregatind si am zis sa-mi incerc norocul. Tare ma doare gatul, cred ca am racit, abea mai pot sa inghit, ma intrebam daca nu aveti ceva sa-mi ajute. Un vin fierbinte poate, cu niste scortisoara.. nu stiu.

Desi sunt bolnav, sunt fericit. Am puisori! Nu eu, a mica, hamsterita mea. Sunt sase, mici si dragalasi, stau langa mamica, cu ochii inchisi, toata ziulica. Am ajuns acasa tarziu, obosit, cu gandul la somn, insa cand am vazut puisorii parca nu mai imi era.. :) Tare asi vrea sa-i puteti vedea!
Am vorbit prea mult, ma doare gatul, mai bine tac, mai stau putin la caldurica, apoi plec, pentru ca mai am multe sa fac.



Life is short, Break the rules, Forgive quickly, Kiss slowly, Love truly, Laugh uncontrollably, And never regret anything that made you smile.

14 Decembrie, 2004, 09:49:18 p.m.
Răspuns #963

cv

Vizitator
Sa-ti traiasca! Intentionam sa-ti dau un suc din muguri de brad ca face tare bine la raceala dar asa eveniment...  chiar se merita vin fiert cu scortisoara. ;)
Daca mai asteptau poznasii erau dar de mos : :)

15 Decembrie, 2004, 04:06:53 a.m.
Răspuns #964

DIANA

Vizitator
La multi ani cu sanatate pentru hamstereii tai, JS! Mie imi sunt tare dragi soriceii astia! Sa iti traiasca si sa te bucuri de ei!  (lumanare)

15 Decembrie, 2004, 11:59:51 a.m.
Răspuns #965
Offline

Iosif


Vă mulţumesc frumos. :) Dacă vre-unul din voi este din Timişoara şi doreste unul să mă anunţe pe privat şi am să ii dau cu plăcere.
Pănă atunci, am să mai ronţăi nişte medicamente că azi am avut noroc şi medicul meu de familie a avut chef să-şi respecte programul.
Sănătate multă dragilor, şi sărbători fericite!
Life is short, Break the rules, Forgive quickly, Kiss slowly, Love truly, Laugh uncontrollably, And never regret anything that made you smile.

16 Decembrie, 2004, 12:09:33 p.m.
Răspuns #966
Offline

Semiramis

Global Moderator
sa-ti traiasca puisorii JS. sa-i dai la oameni care iubesc animalele si care vor avea grija de sufletelele alea... :)
inchin si eu un pahar in cinstea lor!!!
Whatever happens, happens for a reason!
Orice se intampla, se intampla cu un scop!

16 Decembrie, 2004, 12:57:36 p.m.
Răspuns #967
Offline

Iosif


Am venit să vă raspund tuşind...
Am să încerc, am mai avut unul săritor, alb, cu ochi roşii, l-am dat şi se pare că e fericit unde a ajuns. :)
Life is short, Break the rules, Forgive quickly, Kiss slowly, Love truly, Laugh uncontrollably, And never regret anything that made you smile.

18 Decembrie, 2004, 10:48:42 p.m.
Răspuns #968

cv

Vizitator
Prieteni dragi timp de cateva seri va propun la han o poveste - Regasirea zambetului. Inca nu am terminat-o dar pe masura ce o scriu (daca nu ratacesc si propriul zambet intre timp) am sa o postez. Cred ca nu va avea decat trei parti dar daca va place primele doua sunt gata  ;)

Întâmplarea despre care am să va vorbesc s-a petrecut cu mulţi ani în urmă, într-un loc tare frumos, aşa cum se zvoneşte ca era satul zânelor din umbra pădurii.
Acolo, s-a zămislit - într-un chip inocent - zâmbetul. Printre zâne şi vieţuitoarele pădurii trăia un copil înaripat care ştia toate bucuriile trăite sau netrăite încă de fiinţele pământului. Avea inimioara lacomă de dragoste şi, pentru a păstra floarea zâmbetului, toate zânele-l imbratişau cald şi-i dăruiau sărutări pe pleoape. Vântul îi cânta din fluier la fereastră, soarele-i surâdea iar cerul îl veghea în somn dăruindu-i vise magice ce se strecurau uşor în pătuţul lui.
În ziua când a început povestea, la ora amiezii, copilul se juca pe malul eleşteului cu curcubee, zugrăvind în culori florile. Palmele-i trandafirii mângâiau frunzele să freamăte. Plutind pe ape venea spre el o zână cu chip nespus de frumos, părul lung, negru şi ochii de un verde întunecat, mari şi pătrunzători. Toată suflarea a amuţit vrăjită de frumuseţea ei. Vâslind din aripi pruncul s-a prins încrezător cu ambele mânuţe de gâtul acelei neasemuit de frumoase făpturi (aşa cum făcea cu surioarele dragi) dar aceasta a dispărut fără urmă şi din senin cerul s-a întunecat iar pe obrajii copilului au apărut lacrimi care curând i-au pătat degetele.
- Ce poate fi asta? Se întrebă el. Nu înţeleg ce se întâmplă cu mine! În acelaşi moment în inimioara lui mare se cuibări durerea. Trist, copilul s-a întors în satul zânelor, unde deja pietrele erau încruntate iar licuricii-şi risipiseră lumina.
Surioarele dragi, pe jumătate plângând au încercat să-l împace, l-au îmbrăţişat pe rând sărutându-i pleoapele, cu speranţa că Întunecata a uitat un colţ de zâmbet. Din ochii copilului, curgeau neîncetat lacrimi. Văzând asta zânele şi-au dat seama că trebuie să trimită pe cineva pe tărâmul geamăn cu „lumina dimineţii”, în peştera Zânei Verzi Întunecate.
Nu era deloc simplu, fiecare zâna avea rolul ei în pădure aşa că nu puteau să o părăsească pentru a nu strica ordinea lucrurilor. Şi totuşi, trebuia recuperat zâmbetul…
S-a făcut sfat mare să plece câteva vieţuitoare. Nimeni nu se codea dar... era tare greu să alegi de cine poţi lipsi pădurea.
Lista avea trei nume când, clătinându–se şi căzând în fugă a sosit greieraşul. Şi-a aranjat la repezeală fracul şi se adresă grav sfatului:
- Distinsă adunare cum să fac să mă înscriu şi eu? Vreau să recuperez zâmbetul! Trebuie s-o leg pe hoaţă! Ce lecţie bună am să-i dau…
Se priveau neîncrezătoare vieţuitoarele pădurii.
- N-are nici un rost – ripostă un glas din mulţime. Eşti prea mic să poţi schimba ceva, iar ceilalţi or să fie nevoiţi să-ţi ducă grija!
Tare s-a mai întristat greieraşul dar nu a dat semne de retragere. Zânele, văzându-i faţişoara s-au lăsat înduplecate gândind că poate va fi şi el de vre-un ajutor. Părea tare bătăios şi,  l-au acceptat pe listă.
În aceea zi, la orele amiezii, pădurea, atât de însufleţită de un du-te-vino şi de larma vieţuitoarelor, era tăcută şi mohorâtă. Cei patru voluntari erau însoţiţi afară din sat iar în inima celor ramaşi era mică speranţă că vor putea recupera zâmbetul de la Zâna Verde.
Am uita să vă spun că ceilalţi voluntari erau un şoricel (cenuşiu cu mustăţi lungi, ochisorii roşi şi cu urechiuşele mereu ciulite), ursul cafeniu (temut pentru laba lui mare si grea) şi un lăstun (acceptat mai ales pentru performanţa lui de a putea rămâne în aer mult timp fără nici un fel de escală).
Luna era gata să răsară şi cei patru au ajuns la marginea pădurii. Stăteau comozi pe spatele cafeniului făcându-şi planuri cum să învingă zâna când, ursul întinse gâtul cât putu mai bine adulmecând aerul. Fratele cenuşiu îi urmă pe dată pilda, rotindu-se puţin să prindă vântul ce bătea din stânga. Micul lăstun se ridică la rândul lui în aer şi cuprinse cu privirea întinderea. Doar greieraşul stătea bosumflat sprijinindu-se în arcusul viorii. De-ar fi putut şi el să ştie ce se întâmplă... Cu o mişcare ageră se avântă totuşi pe urechea cafeniului dar cât vedea cu ochii erau numai flori mici şi albe ca nişte clopoţei.
- Sunt lăcrămioare, suntem pe drumul spre zâna rea! şopti soricelul prinzând protector greieraşul de un picioruş tocmai când acesta era să cadă tot încercând să examineze întinderea..
- Parfumul florilor e prea puternic. De aici mirosul nu mă mai poate ajuta să vă duc mai departe. spuse la rândul lui ursul
- Poate norocul nostru este cu lăstunul. O sa zboare în jurul poienii până va gasi drumul spre tărâmul nopţii. îşi dădu plin de importanţă cu părerea greieraşul.
« Ultima Modificare: 18 Decembrie, 2004, 10:53:20 p.m. de Minerva »

19 Decembrie, 2004, 05:15:21 p.m.
Răspuns #969

cv

Vizitator
Nu ştiu ce gânduri aveau temerarii dar timp de trei zile lungi, până s-a întors lăstunul nici o vorba nu s-a rostit.
- Ne îndreptăm spre soare-apune – îi atenţionă înaripatul când a revenit. Până acolo e drum cam de o noapte în câmp deschis. Suntem pierduţi dacă se lumineză cât traversăm poiana. Grăbiţi-vă! Şi nu uitaţi, trebuie să avem cu toţii stomăcelele pline. Nu aţi mâncat nimic iar curând apa şi alimentele nu mai sunt sigure.
- Voi căuta să merg cât pot de repede - spuse cafeniul liniştitor, ronţăind în fugă din darul albinelor. Apoi, urmând zborul lăstunului, mării pasul.
Spre dimineaţa, cum au plănuit, s-au văzut trecuţi de câmpie şi au ajuns la poalele unui munte. Drumul mai departe era printr-un torent dar ursul era mai liniştit şi hotărât să nu ia pauză până ajung pe malul opus.
Şoricelul, deşi cu inima îndoită, se prinse de blăniţa cafeniului să treacă împreună înot. Mult prea speriat de viteza apei, greieraşul alese să urce pe aripioara lăstunului.
A durat câteva ore şi în sfîrşit cafeniul a ajunse pe celălalt mal abia trăgîndu-şi sufletul. Au luat o pauza de doua-trei ceasuri iar în vremea asta, greieraşul construia scenarii despre cum o să fie, cum o să o învingă pe hoaţă, cum...

Călătoria a durat multe zile şi nopţi. Au mers călăuziţi în tot acest timp de lăstun. Alţi zori erau aproape când în sfârşit se zării marginea întinderii de lăcrămioare. Lăstunul cercetă terenul şi îi anunţă cu tristeţe în glas:
- Am ajuns pe tărâmul pasărilor de pradă de aici drumul împreuna a luat sfârşit. Nu vă este de folos moartea mea.
Le povesti scurt pericolele ce-i pot aştepta pe şoricel şi greieraş după care a zburat înapoi să povestească zânelor prima parte a calatoriei.
Ramaşi fără ajutorul înaripatului cei trei erau cam îngrijoraţi de ce-i aşteaptă. Soarele începuse să strălucească dar cerul era acoperit de pasări întunecate. Ascunşi în blana cafeniului şoricelul şi greieraşul tremurau unul în braţele celuilalt încercând să se încurajeze.
Adus de vânt un fir de polen gâdilă năsucul şoricelului şi acesta era gata gata să atragă atenţia asupra lor din cauza strănutului. Norocul a fost că greieraşul a simţit cum se mişca agitată mustăcioara prietenului şi într-o fugă i-a vârât arcuşul viorii sub năsuc.
« Ultima Modificare: 19 Decembrie, 2004, 05:39:16 p.m. de Minerva »

19 Decembrie, 2004, 09:34:09 p.m.
Răspuns #970
Offline

Gordius


Trubadurul s-a asezat cuminte langa foc si se simte ca un copil care asteapta cu gura cascata sa vada ce se mai intampla in poveste. Foarte frumoasa, Hangita draga! Ai darul de a mangaia suflete cu cuvintele tale.

Era sa uit, dragii mei! M-a rugat Mos Craciun ca anul asta sa aduc eu un bradut la Han ca sa il impodobim in seara de Ajun :). Eu am adus bradul, voi, prieteni, aduceti podoabele :). Si apoi poate vin si colindatorii.

19 Decembrie, 2004, 09:36:23 p.m.
Răspuns #971

cv

Vizitator
 :) cu riscul de a dialoga unul cu celalat cam mult nu vrea Domnia ta sa colinde poate ies oaspetii cu daruri?

19 Decembrie, 2004, 09:43:55 p.m.
Răspuns #972
Offline

Lorelei


Eu am adus clopotei  (clopotei) si un ingeras asezat pe o semiluna  (ingeras) sa il asezam in varf in loc de stea. Hangita, cumintica ma asez si eu la povesti ori la colindele trubadurului.
Amintirile au un singur cusur: ne viziteaza in fiecare zi.

19 Decembrie, 2004, 09:52:01 p.m.
Răspuns #973

cv

Vizitator
Povestea, Domnita Lorelei o sa o asteptati putin sa o scriu mai departe. Colinde o sa avem sigur, sigur. Vin colindatori din Tara Motilor.  ;)
Dar stie domnita ca fara beteala din margelutele cuvintelor ei nu e sarbatoare deci...

19 Decembrie, 2004, 09:53:47 p.m.
Răspuns #974
Offline

Gordius


Dragii mei, nu ma las prea mult rugat cand e vremea de cantat, da doar Trubadur mi-s. :) Si cum colindele-mi sunt tare dragi, hai sa colindam, dar :).

Candva, Surioara mi-a daruit cateva colinde de pe la noi, din Maramu, pe care nu multa lume le stie si care mi-s tare aproape de inima. Le impartasesc cu voi cu tot dragul.

Gazda veselindu-se

Cel domn bun să veseleşte
Corindem Doamne, Corinde
Mândra masă-mpodobeşte.
Da pă masă ce şi-şi sântu?
Sântu-şi, sînt colaci de grîu.
Dar pântre colaci de grîu,
Suntu-şi, sunt cupe de vin.
Dar pântre cupe de vin?
Suntu-şi, sunt păhară-umplute.
-Tu, domn bun, pă cine-aştepţ’?
- Io-l aştept pă Dumnezeu,
Să-l marim, sa-l petrecem
Până-n Poarta raiului
Unde-s pomii răsădiţ’,
Primăvara-s înfloriţ’,
Toamna pică de rodiţ’.