Domnita daca tot suntem numai noi, ti-oi spune alta poveste veche despre cautari...ca toata viata e o cautare iar hangita este si a fost mereu "nomad"
Soarele-şi revarsă lumina peste decor. Nici o umbră. Privirea e atrasă doar de strălucirea câtorva pietre pe care deşertul încă nu le-a învins. Ochii îmi sunt atraşi de anumite forme, încât mă aplec şi le culeg pentru plăcerea de a le contempla mai de aproape, de a le putea simţi, sub buricul degetelor, luciul sau asperitatea. Cum e exclus să mă împovărez cu ceva ce nu-i esenţial, după câţiva metri le redau deşertului.
Peisajul e alb incandescent. Tălpile se afundă numai câţiva milimetri. Nimic spectaculos, însă dogoarea izvorâtă din nisipul dur, supraîncins tulbură văzul pe toată circumferinţa orizontului. Retina e nevoită să îndure această nemarginită dilatare a albului.
Trebuie să mă deprind a fixa depărtarea. Adesea neclare, tremurătoare, deformate de vibraţia căldurii, contururile se reconstruiesc ceva mai sus
...nisip
vânt
totul începe să danseze
alb-auriu
albastru-lăptos
se roteşte mă roteşte împrumutând în sarabandă nebună auriu alb alb privire sunet
fierbinte
creşte în lujer de nalbă sălbatică dănţuind în milioane de exemplare albe
continui
un pas şi încă un pas
o lume fără urme şi umbre
vârtejfloareretinaretinafloarevârtej
fum
altfel de fum
hora frenetică îmi lipeşte de obraji granule de nisip fierbinte...
Tai direct nesfârşita întindere de gigantice dune. Escaladez pante abrupte de nisip, cobor încordată, urmând meandrele. Mă pomenesc într-o căldare ai cărei pereţi sunt prea verticali să-i pot escalada. Sunt captiva dunelor.
Nisipul mi se pare din ce în ce mai moale. Vuiet, tunet, pustietate netedă. Tâmplele mi se zbat, iar în faţa ochilor încep să mi se rotească spirale de foc.
Nisipul se sfârşeşte pentru a face loc gresiei. Caravane de cămile vin şi pleacă.
Negustori bogaţi, prăvălii pline de mătăsuri, de obiecte din aur, potire cu perle. Fildeş şi pene, şofran şi boia, safire şi rubine, turbane purpurii şi bărbi negre, pânze în culori de curcubeu.
Fum... Un fum des şi alb... În mijlocul pieţei, un negustor trage din narghilea şi vinde apă...
Apă...
Apă... cioburile fostelor oale, pietre de moară preistorice... Printre degete alunecă nisipul fin.
Un pas, doi...
Câteva cratiţe ruginite, un capăt de frânghie abandonat, capre, un pâlc de copaci, pături şi saci aruncaţi pe jos...
Umbrele se lungesc răcoros. Privirea se odihneşte în strălucirea câtorva pietre care au învins deşertul. Prin fanta unei busole, visez steaua cea mai strălucitoare şi mai apropiată de orizont şi pornesc direct spre ea.