Dragii mei, domeniul unde am poposit in peregrinarea mea are hotarul de la “Culoarul Lacramioarelor” la “Saratura” si de la “Codrul Caus” la “Valea Mieilor”. Sa tot fie o ora si o patrime de strabatut la pas vioi
Despre loc? Frumoasa faneata cu cele 1000 de clai, frumoase viile de dadeau 1500 ako de vin pe an, frumoasa moara de apa si sora ei din deal: moara seaca.
Dar cel mai tare m-am bucurat ca in acel loc minunat am descoperit intr-o zi un han cald si primitor cu oameni minunati asa cum cutez sa cred ca-i al nostru
Erau intinse mese, desfasurate perne in pene umflate, asternute stergare cu bucate si multi lumeti petreceau printre ulcioare, strachini pline…
Atmosfera… cine era catranit se facea alb si voios, cine era rosu de manie se facea precum aurul de luminos
Dintre toti, la masa joasa era un tanar care atragea toate privirile. Era oarecum frumos dar chipul ii era brazdat de o multime de cute. Ochii senini si adanci erau ca un magnet pentru toti musterii. Parca tot sufletul ii era in privire.
Intr-un tarziu, vazand ca nici unul dintre meseni nu cuteaza a-l indemna la vorba si curioasa (cum sunt toate hangitele) am cutezat si l-am starnit si iata ca, pana atunci tacutul barbat se ridica si zise:
- O, pentru toate cele de trebuie sunt facatori, si pentru toate palavrele vorbitori. Eu nu stiu cat am vorba de mestesiugita dar… (se intoarse catre mine) daca duduia vrea am sa-i spun niste versuri sa-i faca umerii usori
- Perfecta alegere, tinere! am spus imbujorandu-ma de placuta oferta
Atunci adunandu-si mantia recita cu voce calda dar si grava:
Scot cantec nou din struna mea,
cat ploaie nu-i, nici vant, nici nea;
ma-ncearca draga mea, caci vrea
sa-mi stie pe de-a-ntreg iubirea,
dar orisicat ma-nteapa ea,
din mreje nu-mi vad mantuirea.
Ba inca ei ma harazesc,
la ea-n hrisov sa ma citesc.
Si nu ganditi ca ma smintesc,
de-mi darui numai ei iubirea,
caci fara ea au nu traiesc,
de mult ce-o vreau cu toata firea.
Nu-i fildes alb ca trupul ei,
deci nu ma-nchin altei femei.
Dar de-o ramane ca un stei,
cand eu astept sa-mi dea iubirea,
pe Sin Grigore c-o sa piei,
de n-aflu-n brate-i fericirea.
Stapana mea, ce folosesti,
de-amorul tau ca ma lipsesti ?
S-ar zice schitul ca-l ravnesti.
Da-ti spun: de grea ce mi-e iubirea,
ma tem sub chin ca ma zdrobesti,
de nu te-mbun cu tanguirea.
Ce folosesti de-oi fi plecat,
si n-o sa ma mai tii legat ?
Tot raiul lumii ne e dat,
de ne-om trai, noi doi, iubirea.
Cer lui Daurostre*, bun fartatL
nu-mi urle: cante-mi stihuirea !
Ea-mi da fiori si-nvolburare,
atat de mare mi-e iubirea;
de la Adam, cred eu, nu-si are
nimeni ca ea alcatuirea
...draga mi-a cazut prezenta aceea si stiti... am plans. Am plans amintindu-mi de hanul nostru si de alt tanar frumos cu vorba mestesiugita: dragul meu trubadur. Asa ca iata-ma acasa si tare ma bucur sa va reintalnesc
*Daurostre este numele jonglerului care urma sa recite poezia.
Poezia: Contele de Poitiers - Trubaduri
Subiect: Varful cu Dor - Hanul Viilor (Citit de 755375 ori)
