Varful cu Dor - Hanul Viilor

[Lorelei]

Povestea mea nu mai incepe cu " a fost odata ca niciodata". Incepe in miezul lucrurilor. si totusi ramane o poveste. iata!

“De-as avea macar o ora aripi” – isi zise in sinea ei omida si mai rontai o bucata de frunza. “Copac batran, tu sa ma ierti ca iti rup frunzele. Oh, daca-as avea aripi... macar o ora, zece minute, doamne, ce-as mai zbura! dar asa, imi tarasc picioarele urate si-asa de multe ca niciodata n-am reusit sa le numar. Uite fluturele de colo, ce culori si ce silueta supla are! Hai, fluture frumos, ia-ma si pe mine-n zbor, un pic, uite, numai pana la floarea de colo! Te rog mult, fluture frumos!”

“Nu pot, imi pare rau, dar esti prea grea si ai prea multe picioare si s-ar putea sa-mi strici polenul de pe aripi! Si-apoi, ce-i trebuie unei omizi sa zboare?”

[Lorelei]

Omida, rusinata, lasa capul in jos si incepu sa planga incetisor. “Are dreptate, sarmanul fluture, dar spune-mi, tu, copac batran si intelept, crezi ca-ntr-o zi as putea sa zbor?”

Copacul nu credea, dar tinea prea mult la prietena sa pentru a i-o spune. Omida, insa, intelese si se-ntrista si mai tare. Deodata, insa, un zambet ii lumina privirea.

“Oh, batrane prieten, am si eu o rugaminte fierbinte. Lasa-ma sa-ti iau cele doua frunze mari din varf, sa mi le fac aripi si sa zbor. Tu mai ai alte frunze, insa mie aripi n-or sa-mi creasca niciodata.” Copacul i le dadu cu drag, caci iubea mult micuta lighioana.

Si omida isi lega cu grija “aripile” de corpul ei segmentat galben-verzui si incepu sa urce anevoie pana la cea mai de sus ramura a bunului ei prieten.

[Lorelei]

“Sa te uiti la mine, caci am sa zbor!” ii mai spuse omida si-apoi isi facu vant. Dar vai, trupul ei mare si greu o trase in jos si oricat batu ea din aripile ei verzi se prabusi pe iarba moale din apropiere.

Zacu omida zile-ntregi si o-ngriji cu drag copacul, iar dupa un timp se-nzdraveni si incepu a merge din nou.

“Omida scumpa, ia spune-mi, de ce nu mai mananci din frunzele mele? Nu-ti mai plac? Stiu, nu mai sunt asa de fragede, dar altadata iti placeau atat de mult!”

“Oh, preabunule copac, imi plac mai mult decat orice, dar nu vezi, ai ramas aproape gol! Nu-ti place viata? Eu pot sa ma hranesc si cu iarba, dar tu ce te-ai face fara frunze? Ehe, daca-as fi fluture... as mance numai polen dulce si aromat...” si iar se-ntrista omida si iar se puse pe plans.

[Lorelei]

Chiar daca in seara asta lumea e obosita si n-are pofta de povesti, eu o sa termin povestea... veti vedea-o, dragi prieteni, mai tarziu...

[Lorelei]

“Omida frumoasa si buna, de ce plangi? Ia mai bine n-ai vrea sa ma duci in spate pana la musuroiul de colo?” – se ruga cu vorba-i peltica si cam inceata un pui de furnica ratacit prin iarba deasa.

“Cu placere, se oferi omida, urca-n spinarea mea! Dar sa stii ca ne va lua ceva timp. Oh, daca-as fi fluture...”

“Dar tu nu stii ca fluturii nu traiesc decat o zi?”
“O zi – o viata! Sa zbor o zi intreaga – ce fericire!”

Omida osteni, dar nu spuse o vorba pana nu-l duse pe puiul de furnica la parintii sai. Apoi se aseza pe o bucata de muschi sa-si traga sufletul si mai apoi o porni agale spre casa.

Pe drum incepu sa se simta din ce in ce mai ciudat. “Pesemne oboseala” – isi spuse si pleca mai departe. Cu greu ajunse in scorbura copacului unde se intinse usor pe un pat de frunze.

“Prieten drag, eu cred ca nu o mai duc mult. M-au lasat puterile, picioarele nu le mai simt, capul mi-e infiorator de greu. Dar tu sa stii ca te-am iubit cinstit si curat si daca mi-a parut vreodata rau de ceva in viata, mi-a parut rau ca n-am fost fluture macar o clipa.”

Si omida inchise ochii si se lasa in voia somnului lung... lung...

Planse copacul mult, cu frunze duium.

[Lorelei]

A doua zi, din scorbura unui copac batran se ivi cel mai frumos fluture pe care oamenii l-au vazut vreodata.

[cv]

  mie mi-a placut povestea. Eu nu am avut prieten un copac ci... un licurici. Ceva ca-n Maria Mirabela. Un licurici zicea el... fara sclipici: un Scaparici. Era cel mai frumos licurici din lume... era hangita la vechiul han si o chema minisor
Iti multumesc pentru poveste

[Lorelei]

"Cand ma-nvartesc
Eu ma prajesc...
Iau foc
pe loc
sunt... licurici..."

Sper sa-ti reintalnesti licuriciul cel drag.

[cv]

Festila din sfesnic se mistuie, arde
Aci-nnabusita la fund,
Aci iar se-nalta, aci iarasi scade,
Straluce, se stinge pe rand
(Adam Mickiewicz)

gata... aduc apa proaspata de la fantana. (asta scriam surioarei... ea cam banuieste ce faceam eu acum )

[just_a_tear]

 buna ,buna,oameni buni!am trecut si eu pe la han sa beau un paharel de must (dintr-al bun),dar nu pot sta mult ,am treaba muuulta la coliba mea...
  Va salut pe totzi!

[cv]

  pofteste! astept totusi sa-ti iei ragaz (sau curaj) si pentru un pahar de vorba

[just_a_tear]

 cam ce sa vb in 10 minute?sa vedem...atzi avea cumva un post liber ,pe la han,si pentru mine??) :p

[cv]

  evident domnisoara frumoasa. contabiliceste...poate sa numaram zambete daca vrei. ideal este sa-ti prezinti cv-ul
glumesc desigur. la han fiecare comanda un costum dupa sufletul lui. fiecare drumet se prezinta iar noi il recunoastem dupa vorba

[cv]

Bun gasit zeita! Se poate sa nu cutezi a intra in han fara mine?
Credeam ca deja te-ai invatat cu locul. Pofteste dar si nu intreba

[DIANA]

E drept ca nu am vrut sa intru fara tine, draga hangita, ca te-am vazut cu treaba prin curte si voiam a-ti da o mana de ajutor daca ai trebuinta.