Am auzit un glas...şi am stat câteva clipe să îl ascult...Era amintirea...! Părea atât de aproape încât sunt sigură că puteam să o ating...: poveştile se auzeau din nou..., nechezatul cailor din grajudul hanului..., cântecele trubadurului..., paşii plutiţi ai hangiţei..şi vocea, vocea ei dragă...
Simt cetina brazilor de la colţurile fereştrilor..., simt mirosul de ceară al lumânărilor..., simt căldura focului din vatră şi liniştea celor din han... Luna este deasupra, iar departe se aude un lup urlând... Nu mi-e teamă...pentru că lumina încă pâlpâie şi sunt deja...acasă...!