Dragii mei, spunea odata un frumos nebun roz (pe care mult l-am mai indragit), ca nu merita sa fii suparat pe asta lume, ca mereu nebunii roz, cu-n simplu suras, o poate pune la zid s-o faca de doua parale.
Dar nu despre suparari am vrut sa vorbesc. Domnita Allia amintea de printi, printese, luna, stele... si eu tocmai am auzit un zvon care circula prin partea locului. Cica in noptile fara luna de au sa vina, cand noaptea se taie drept in doua, pe vechile ziduri medievale ale castelului, povestea vremilor celor senine va surade in somn.
Se pare ca in acele seri regele e dus la vanatoare si atunci in castel vor intra menestreii sa se indrageasca iar cu blondele castelane. Pajul, cu par de abanos, va dezleaga lantul puntii ridicate iar de sub cupole se vor auzi iar violele si dansul o sa se porneasca...
Plin de viata va fi atunci tinutul, Domnita Allia. Hanul se va umple si el cu siguranta, ca multi vor cauta gazduire, o cana de vin bun si-un loc sa-si odihneasca mandrete de armasari. Sigur petrecerile si veselia se vor tine lant...
... azi turnurile castelului stralucesc in luna, regele si regina sunt in camarutele lor... supusii merg in varful picioarelor sa nu le tulbure somnul... Dar vor veni, sigur vor veni searile fara luna... si atunci sa vezi cum curg povestile si voia buna, draga mea domnita