Din lungul drum ce-l am,
O clipa sa rasuflu
Poposit-am ici, la han,
Plosca s-o reumplu.
Un tovaras de povesti mi-a spus ca undeva, intr-o vale adanca, umbrita de murmurul codrilor de cedru, se afla un han uitat, ce-si deschide poarta la zambetul hangitei, ca o cheie magica.
Si m-a sfatuit sa-mi opresc pentru o clipa cautarile si sa mai trag in cate o noapte pierduta de luna, la gura sobei primitoare.
Si mi-a mai zis ca o sa gasesc acolo drumeti ca si mine, ce fac timpul sa-si tina rasuflarea, ascultand si el miturile ce se descopera unduitor, ca vinul.
Si mi-a mai spus ca pernele si cergile miros a basme cu iele si cu flacai ce-ncearca sa afle floarea alba de feriga ce infloreste o data la o suta de ani, in speranta ca asa isi vor castiga iubirea.
Si am mai aflat ca legendele cu crai si cu rusalii isi au inceputurile pe malul raului, chiar in locul unde este astazi inaltat hanul.
Si mi-a mai zis ca noaptea-i lunga si plina de soapte, acompaniate de menestrei ce-si plang iubirile pierdute.
Si am mai auzit ca luceferii uita sa mai apuna, vrajiti si ei de vorbele ce se inalta printre raze, pe hornul de caramida rosie.
Si ca e-n prag de iarna si drumurile sunt anevoioase, am sa trag la 'cest han, sa iau pocalul plin cu linisti, sa privesc florile de gheata de pe geam, sa-mi ascult tovarasii de doruri, sa uit pentru o noapte viata toata si sa-mi aduc aminte spre dimineata ce voi face si sa surprind zambete si priviri pentru a ma umple pana data viitoare cand voi poposi aici.
Cioc, cioc!
Bine v-am gasit!
Bucurosi de oaspeti?
Subiect: Varful cu Dor - Hanul Viilor (Citit de 756343 ori)
