Subiect special de TOAMNA

[Iosif]

Cine nu a vazut? A venit.. toamna!
Va propun sa scriem despre luniile in care avem impresia ca natura moare incetisor.

[Lorelei]

Toamna  frunzele nu mor. Canta numai - cantec de lebada! - si-n risipita frumusete ne cheama, ne imbie, ne asteapta... Indragostite de vantul hoinar se arunca toate in vartej nebun. Dar ochii nostri le-au uitat. Trecem indiferenti, cu pasii obositi. A mai cazut o frunza. Si ce? Dar ea se-avatase in salt nebunesc sa-mi cada mie la picioare. Si eu o calc indiferenta, in pas grabit. Sperantele mor in pas de dans, calcate in picioare de ochi care au invatat fara rost a vedea.
Nu calcati pe frunzele care vi se astern la picioare. S-ar putea sa fi cantat special pentru voi!

[Doniacris]

Niciodata toamna nu a fost mai frumoasa!

Ne-a incantat in simfonia-i de culori
Iar curcubee in cascade
Ne-au imbatat de atatea ori!


Pasii mei in covor de frunze, cautand visele plecate la culcare, s-au oprit sub un mesteacan ... ma gandeam la povestea frunzei :
Oare cat timp i-a trebuit omului sa observe frunza, sa se compare cu ea, sa o foloseasca drept hrana sau mijloc de versificare pentru a reda o stare sufleteasca sub forme de doine, cantece de bejanie, cantece vesele, ode, balade ori versuri?
Oare ne-am putea asemui frunzei?
Iata un mugur, apoi frunzisoare insetate de lummina, care devenind mature, isi indeplinesc ireprosabil sarcinile de preparare si servire a hranei.
Sub cununa timpului, se imbraca in straie de sarbatoare, incantandu-ne sufletul, apoi primii fulgi ... si gata! Dar, nu. Nu este gata! Ea se asterne bland si lin, acceptandu-si cu demnitate destinul, si cu ultimele puteri protejeaza si hraneste radacina trupului din care a rasarit, prin care a trait si pentru care, credem noi, ca ar fi murit.Ce maret exemplu!Cati dintre noi am putea face la fel?
Frunza, saraca frunza, ignorata si neglijata frunza, rezista cu cel mai pur stoicism, cu cea mai admirabila statornicie pe pamantul acesta si nu are nici cea mai mica intentie sa se imbogateasca, ci sa imbogateasca. Sta in infruntarea vantului si nu pleaca niciunde. Isi iubeste aproapele asa cum si aproapele o iubeste.

Plec mai departe ... undeva ... in splendoarea lor ... mi-am regasit visele ...

[AL`Xandra]

TOAMNA si frunzele mele ...

Nu mai pot suporta mirosul frunzelor, ma intristeaza.
Nu ca as fi alergica, dar imi vine sa plang cand simt intrandu-mi in nari pafumul lor. Daca dragostea ar mirosi la fel, eu as fi fost un indragostit plangacios si nu mai vreau sa plang niciodata din dragoste. E ca si cum ai da afara ceea ce simti, dragostea se scurge din tine prin lacrimi. Nu-i pot intelege pe cei care isi bocesc dragostea ca pe un mort. Pentru mine dragostea miroase a toamna.
Toamna, camera mea e plina de frunze. Le pot venera... pe ele, toate frunzele din lume.
Imi plac mai ales frunzele aramii... mi se pare ca rosesc, imi place naivitatea lor. Frunzele toamnei nu au nimic din indrazneala frunzelor de tei. E o timiditate aprinsa, fermecatoare.
Parfumul teilor e strident, te agata ca vulgaritatea unei femei usoare. Ma oboseste pofta lor de viata.
E atat de incitant sa descoperi frumusetea ascunsa a frunzelor cazute, ele au modestia de a ingenunchea inintea ta, de a-ti imbratisa picioarele cu tremurul vantului trecand prin ele.

Intr-o zi, dintr-o data mi-am strans toate frunzele si le-am aruncat afara. Am crezut ca ele m-au suparat, ca am descoperit ca dragostea e mai mult decat tristete neplansa, decat moartea accepatata fara cuvinte. Nu era asa. Am descoperit ca nu poti iubi o frunza daca o tii inchisa in casa ta. O iubire sufocanta e mai mult prostie, numai prostii iubesc posesiv. Un om adevarat stie sa iubeasca liber.
Frunzele isi pierdusera luciul si roseata in casa mea.
Ma consoleaza insa gandul ca voi iubi la toamna alte frunze. Au si ele trenul lor... cu el pleaca in fiecare an____PARASINDU-MA~!!!

[desdemona]

dupa mine natura moare in fiecare luna..uneori vizibil..alteori doar amintirea.Unii spun ca toamna.Nu..eu cred ca atunci se pregateste pentru urmatorul vis,urmatoarea mai frumoasa...va fi mai extraordinara.Primavara moare natura cu adevarat...este uitata cea veche..frunzele mari ale castanilor ,la umbra care stateam ..sunt uitate.Intr-adevar se naste una noua..este ca si omul,dar cea veche...cu ea ce se intampla?trece in vesnicia uitarii..

[valericanicolescu]

Ma plimb pe o alee a parcului.Vintu adie usor si-mi leagana parul
in valuri line,ma plimb pe covorul de frunze ruginii ,studiez pomii,frunzele ramase-n ei si cuuuget la Domnul.Ma intreb cum de nu a putut omul sa faca macar o frunza vie din creatiunea lui
Dumnezeu si ma minunez privind mai departe la  toata creatiunea Sa.Dar ochii mei nu pot sa vada decat o portiune infima din cerurile,pamantul,si tot ce ma inconjoara.Ce minunata este natura.Lasa omul toata casa sa si toate bunurile sale trudite si isi gaseste pacea tot in natura creata de El.A Lui sa fie slava si marirea in veci AMIN.

[Just]

 Toamna mi-e amara ,e anotimpul depresiilor ,al dorurilor si-al bolii.Cand am deschis fereastra in dimineata ,devreme am simtit o adiere a vantului atat de racoroasa si incercand sa privesc dealurile mele nu am putut ,sunt imbracate-n ceata. Picuri reci se scurgeau pe streasina si un catelul plangea la usa ca vrea si el in casa.

  Apoi am inchis geamul infrigurata si putin intristata .Cat de dor mi-e de soare si caldura.Cat de dor imi e de verdele primaverii si albastrul stralucitor al verii.Poate ca toamna are si ea scopul ei .Ne face sa stim aprecia mai mult celelalte anotimpuri.

  Mie-mi plac ciocolatile fierbinti in diminetile posomorate de toamna si-mi mai place o muzica buna care sa-mi alinte sufletul.

  Toamna e melancolie, nostalgie ...dor.

[pokemon]

Toamna e melancolie, nostalgie ...dor.

Imi permit sa mai adaug si eu...toamne e durere...sunt lacrimi...cel mai mult e  DOR...dor de soarele cald al diminetilor de vara...in care eram cu el....Dor de dragoste...dor cerul albastru care imi insenina privirea....
Toamna...totul in jur parca este trist...

[Just]

 Linistea naturii te provoaca la contemplare ,iar frumusetea imprejurimilor te acapareaza.Pictata in nuante calde ,in ruginiu si galben pal, natura e un tablou ce aduce caldura in sufletul fiecaruia dintre noi.Are un farmec aparte fiind singurul anotimp ce pare a fi trist; copacii plang frunzele ce-i parasesc lasandu-i pustii,florile-si plang petalele de mult pierdute si din cand in cand o pasare te intristeaza cu un cantec de dor,dor de zile senine din tari indepartate...
 
  Vremea isi urmeaza cursul normal aducand zambete si bucurie in zile inmiresmate de primavara ori cate o lacrima de dor in zile ruginii de toamna.

[Miss M.]

" A venit toamna ...
  Acopera-mi inima cu ceva !
  Cu umbra unui copac ,
  Sau mai bine cu umbra ta ... "

[Humpty-Dumpty]

Acopera-mi sufletul cu o raza
Sa nu vad cum se asterne toamna,
Sa nu sufar dupa fiecare frunza,
Dupa fiecare fir de iarba...
 

   Stiu ca nu sunt asa talentat....dar strofa aceasta este din sufletul meu...sper sa va placa 

[|ngerMorT]

Mie una chiar mi-a placut    Mai scrie!

[Miss M.]

E toamna ...

Cad frunze uscate de vreme ,
Sperante ce mor , rand pe rand ,
Toamna in suflet se asterne ...
Ma simt mai pustie ca oricand .

Doar eu si cu mine mai hoinaresc
Prin ploaia rece de vise uitate
Incerc , cu greu sa mai zambesc
In fata clipelor destramate ... 
 
 

[Semiramis]

toamna a venit de ceva vreme, poate chiar de astă-vară când, printre pricurii de ploaie a lui august, călcam pe lângă bălţi, strângandu-mi tricoul pe mine mai tare.

astăzi toamna îmi pare fără ploaie, cu ceaţă şi miros de brumă. frunzele încă nu au căzut cântându-i sirenei serenade la picioare.

mâine poate toamna va fugi alungată de iarna cu fulgi mari şi cu miros de lemne arse.
cine ştie...poate va cădea şi o stea la noapte...vis frumos.

[amelie]

este noiembrie...cu lumina sa ascetizata. Apusurile cu razele lor subtiri, ce se scorojesc in umbra , lungi si friabile frunze uscate par sa irupa din sufletul meu, intr-atat suferinta trecuta s-a contopit cu frumusetea lor sfasietoare...Lumina ce bate pe perete e rece... ofilita...o pelicula fina de galben diluat artificial , ca accesoriile unui mort...cunosc nuanta asta, facuta doar din fragilitate si un fel  de  oboseala. Sufletul meu nu-i astfel colorat... dar de fiecare data tresar la atingerea ei, de parca as privi din greseala un lucru pentru a carui  intelegere  nu-s  inca  pregatita ... noiembrie  se  confunda  cu zonele neclare din sufletul meu ... cu dorul pentru el ... inchis in mine ca  sangele  in  artere,  traind febril... necesar ... nestiut ... cutreierandu-mi  cele  mai  neasteptate  colturi  ale  fiintei  mele, mereu viu, mereu neobservat...slabiciunea mea se numeste noiembrie...