Dragoste pentru o persoana de sex opus sau un sentiment de afectiune si admiratie pentru ceva sau cineva.
Iubirea e ca un val , te face sa nu mai fii stapan pe tine,ai un alt stapan , nu mai esti tu. Shakespeare cu “Romeo si Julieta”,a adus cel mai frumos omagiu acestei varste,surprinzandu-i esenta : iubirea, apropiindu-se de eroi cu dragoste,tandrete,intelegere,facand din doi eroi simbolul iubirii adolescentine dusa pana la sacrificiul suprem. Romeo inlocuieste numele Julietei cu apelativele ''stapana'' si ''sfanta'' .Pentru Romeo , Julieta e icoana si el este pelerinul care i se inchina.
Iubirea presupune o reciprocitate de sentimente , o certitudine a placerilor pe care nimeni si nimic nu o poate afecta.Ea nu traieste decat atata vreme cat se crede vesnica iar cei ce sunt indragostiti cu adevarat cred ca dragostea lor e vie si dincolo de mormant.Nu are cautare vesnica decat ceea ce este vesnic frumos si adevarat , adica dragostea.Ea este un templu al tuturor , un lacas care asteapta un abur de dorinta , este un drum pavat spre eternitate un drum care presupune compromisuri care uneori depasesc puterea de intelegere.
Omul este si poate fi privit ca o entitate , un tot unitar.Dar este si trebuie sa fie privit si ca un punct de intersectie a multiple si diverse serii de relatii si interactiuni.Sistemul este atat de inchis , cat si deschis , pt a se corela cu lumea si dainui.
Iubirea ca pasiune este una din cele mai impozante ipostaze ale iubirii in literatura. Ea se caracterizeaza prin atractie reciproca puternica, existenta unor obstacole in intalnirea sentimentului de iubire, prin incalcarea unor reguli ale comunitatii in care traiesc cei doi. In cazul ei indragostitii traiesc o stare de exaltare permanenta, care duce la un dezechilibru sufletesc. Deseori ei sunt despartiti de imprejurari si aceasta departare se impune pentru a verifica sentimentele si in acelas timp pentru a-i pastra intensitatea. Iubirea-pasiune este insotita intotdeauna de suferinta, de o anume doza de nebunie si de o tentatie a mortii. In mitologia greaca pe langa zeul iubirii, Eros, exista si zeul mortii, Tanastos iar psihologia moderna considera ca si moartea sunt doua instincte dominante ale psihicului uman. Destinul marilor indragostiti in operele literare sta sub semnul iubirii si al mortii.
Exista si un mit, mitul androginului, fiinta mitotlogica care era jumatate femeie, jumatate barbat si care se caracteriza prin mandrie, trufie si priniubire.Erau fiinta rotunde avand 4 maini, patru picioare si care reprezinta un absolut, ele erau foarte fericite.Zeus, invidios pe fericirea lor a hotarat sa le desparta, dar ele erau foarte nefericite si mureau.Vazand acestea, Zeus s-a gandit sa le dea posibilitatea de a se regasi.De aici este dorintza permanenta de regasirea jumataii, de intregire a fiintei, de completare a sinelui.
In opinia lui Victor Hugo, „dragostea e chiar parte din suflet. E de aceeasi natura. Dragostea e ca o scanteie divina si ca si sufletul, si tot ca el e incoruptibila, indivizibila, nepieritoare. E un punct de foc in noi ,nemuritor si infinit ,pe care nimeni nu-l poate margini si nimic nu-l poate atinge.Il simti arzand pana in maduva oaselor si-l vezi stralucind pana in adancurile cerului.”
Iubirea este unica, este absolut ireductibila, ea nu se mai repeta. Jose Ortega y Gasset spune ca „o dragoste deplina, care s-a nascut in adancul unei persoane nu poate probabil sa moara.Ramane grefata pentru totdeauna in sufletul senzitiv.Circumstantele,departarea ii vor putea impiedica nutrirea necesara si atunci iubirea aceasta va pierde din volum, se va preface intr-un firisor sentimental,scurta vana de emotie ce va continua sa izvorasca in subsolul constiintei.Acesta e simptomul adevaratei iubiri a fi alaturi de obiectul iubit, intr-un contact si o proximitate mai profunde decat cele spatiale. Este o convietuire de tip cital cu celalalt”.
Un mit despre dragoste este cel al Afroditei si al lui Ares. Fiul lor este Eros, zeul iubirii. Acesta este reprezentat ca un copil sau un tanar gol, inaripat, caci intruchipeaza o dorintza ce nu are nevoie de mijlocire si nici nu se poate ascunde.Faptul ca Eros este un copil simbolizeaza desigur tineretea vesnica a oricarei iubiri profunde ,dar si o anume iresponsabilitate: Eros rade de cei pe care ii face sa se indragosteasca.
La randul sau Eros se indragosteste de Psyche, drama celor doi simbolizand conflictul dintre suflet si iubire. Psyche, o fata care le intrece pe toate in frumusete, nu-si gaseste logodnic. Disperati, parintii consulta un oracol, care le raspunde astfel: „ fata trebuie gatita ca de nunta si lasata pe o stanca unde va veni un monstru sa o ia in casatorie”. Fata este condusa cu un alai funebru la locul desemnat si ramane acolo singura. O adiere de vant o rapeste si o poarta prin vazduh pana in fundul unei vai adanci ,intr-un palat minunat. Seara, simte o prezenta in preajma ei. Este sotul despre care a vorbit oracolul, el nu-i spune cine e si o avertizeaza doar ca daca il va vedea il va pierde pentru totdeauna. Curiozitatea o face ca intr-o seara sa priveasca la lumina lampii frumosul chip al lui Eros. De aici o serie de nenorociri se abat asupra lui Psyche deoarece devine victima maniei Afroditei. Dar asa cum Psyche nu il poate uita pe Eros, nici Eros nu o uita pe Psyche .El obtine de la Zeus dreptul de a o lua in casatorie, Psyche devine sotia lui si se impaca in cele din urma cu Afrodita.
In mentalitatea arhaica iubirea este considerata o mare forta si primul impact cu aceasta s-ar datora unei fiinte supranaturale si reprezinta un proces de initiere configurat printr-un singur mit: mitul erotic al zburatorului. Mit fundamental al poporului roman, mitul erotic e, dupa cum afirma G. Calinescu "personificarea invaziei instinctului puberal." In conceptia criticilor, folcloristilor, etnologilor, zburatorul este un spirit rau, privit ca un zmeu sau demon, o naluca, el intra noaptea pe cos sau horn, avand infatisarea de balaur, sarpe, para de flacara. Zburatorul apare in visul fetelor ca un tanar frumos, chinuindu-le somnul.
Iubirea este o tema existenta in toate literaturile din toate timpurile. Ei i se acorda o importanta deosebita, ca experienta umana fundamentala, care difera in functie de varsta, sex, stare sociala, credinta, epoca istorica sau apartenenta culturala. Astfel, tema este larg difuzata si circula in intregul sistem al literaturii, apare atat in opera marilor scriitori cat si in cea a celor minori, in viziunea specifica diferitelor genuri: epic, liric sau dramatic.
In literatura romaneasca , Eminescu este poetul care a impresionat prin poeziile de dragoste. Revista ''Flacara'' sustine aceasta afirmatie: ''Indeosebi , poeziile de iubire ale lui Eminescu mi se par , in acest domeniu , ca niste munti de-a pururi invesmantati in omat , in vis si in splendoare, de-a pururi inalti si neajunsi, in rasaritul frumusetii si al poeziei. Pentru ce poezia lui Eminescu subjuga atat de dulce, atat de greu, simtirea noastra?
Dar iubirea cuprinde si dezamagiri dintre care unele au un impact asupra intregii vieti. Melancolia se cuprinde dintr-o suita de oscilatii morale, dintre care prima atinge disperarea iar ultima placerea: in tinerete ea e crepusculul diminetii; la batranete, cel al serii.''Iubirea este doctrinara , ia culoarea fiecarui veac.''
Cuvintele de dragoste adresate femeilor, vorbe mestesugite din arsenalul seducatorului, au drept tel atingerea unui scop pedestru, teluric.
Eminescu face, si in acest domeniu, o cotitura. Erotica sa este de o sinceritate totala, cu trairi si arderi intense pe rugul dragostei este durabila si constanta, ''este o dominanta a existentei, un mod de a privi si de a explica viata.Erosul inseamna iubire, pasiune, spre deosebire de termenul ''agape'' , care defineste o iubire implinita.
Dragostea in sufletul unei femei e ca o scanteie ascunsa in cenusa, nu totdeauna descoperita, un vis de dominatie, dar si de supunere, e o dorinta de amabila convorbire si un adapost intr-un pustiu.
Se remarca astfel ca marii scriitori ai literaturii au abordat tema iubirii din diferite unghiuri cu rezultate de o imensa importanta pentru literatura autohtona. Faptul ca iubirea i-a atras dintotdeauna pe autorii unor opere de mare sau mica amploare este natural, caci iubirea este poate cea mai vasta sursa de inspiratie prin faptul ca este o experienta unica pentru fiecare in parte si poate fi privita sub nenumarate aspecte. Si in folclor iubirea este o tema fundamentala si poporul a creat o categorie estetica caracteristica ei: Doina. Doina, fie de jale, fie de dor, exprima profunzimea sentimentului de dragoste, puritatea si suferinta pe care acesta o poate provoca.
Iubirea este o tema inepuizabila si oricat s-ar scrie despre iubire, mai raman inca multe de scris. De aceea noii scriitori, viitoarele nume sonore continua sa scrie despre dragoste, sub alte forme, sub alte titluri, descriind noi trairi. Iubirea este si va ramane tema fundamentala a literaturii tuturor prezentului, trecutului si viitorului.
In dragoste cei doi sarmani indragostiti stau o clipa tacuti si-si mistuie chinurile bune ori rele ,gandurile lor raman aceleasi si se inteleg atat de bine si-n bucuriile launtrice ca si-n durerile cele mai ascunse.
Subiect: Ce este IUBIREA? (Citit de 245641 ori)
