Ah, frunzele!

[LumyandLoly]

iulian,
lasa frunzele sa-ti pice pe-ale tale ganduri, pleoape...si de tipa, tu saruta! si intr-adevar vei simti fiorul, dar cel dulce, nu durere...

[Semiramis]

Preambul
"Invata sa mori ca frunzele toamna: cu rostul implinit, fara zbucium, leganate de vant si planse de ploaie..." - Septimiu Chelcea
ce-ti poti dori mai mult...poate ca acest citat isi avea locul mai bine la topicul "moarte", acest citat atat de drag mie...dar fiindca simt asta pentru el...il pun aici, in cel mai drag loc mie, in sufletul sirenei...

am sa invat de la frunze sa tac...sa-mi tac durerea, sa-mi tac iubirea. am sa invat de la vant sa-mi legan amarul, sa-mi legan amintirea. am sa invat de la ploaie sa-mi plang chemarea, sa-mi plang privirea. si atunci, cu scopul atins am sa plec spre apusuri mai prietenoase, acolo unde frunzele vor sta cu mine. si astfel, la margini te tacere am sa invat sa te ascult, pierduta in crepusculi, cu frunze de lotusi la picioare, acolo unde magnoliile infloresc acajou si briza imi adie blond...sunt trista.

[Lorelei]

ma daruiesc in frunze
leganate in doruri
nebunie impinsa
spre margini de gand
frunze...
dans desantat de Salomee
pagan, interzis,
dans de frunze duium,
despletite peste vechile jinduri.
chemare telurica a sevei
urcand in copaci prin inele...
si te-aud si te simt si te strig...
numai frunze

[Semiramis]

ahh frunzele,
pustiile scoici cerşinde
de rasuflarea ta.

de perle furate.
de dansuri uitate.

ahh frunzele,
argintiile fire de nisip
ti le aduc daruindu-le
la ora asta tarzie.

(nu rimeaza, nu-mi pasa, nu sunt versuri!)

[Lorelei]

copacii goi
frunze uitate sub tample
ma reinventez in iarna
cu toamna sub pleoape
toamna trista si intoarsa in frunzele scurse
ma descopar noua
si neinchipuit de frumoasa
in zambet desenat pe chipul
recompus in toate culorile toamnei
trecute si pline de frunze

[Semiramis]

frunze de ceata imi poposec nebanuit de tandru la picioare. copacii sunt goi, intr-adevar! caci esti inimaginabil de frumoasa!
frunze de clestar mi-aluneca pe langa tample, spunandu-mi sa nu plec in cautari zadarnice, cu regasiri absente. caci pleoapa ti-a ostenit.
frunze de blonda despletire plutesc pe ape repezi ce cad in hauri...reinventand abisuri in care cuvintele se pierd.
frunze cu irizatii acajou imi zambesc amarnic, impingandu-mi dorurile toate catre un singur tel...necunoscut indescifrabil.
frunze de gheata ne topesc inefabila dorinta de iarna, de amurguti rosietice...de tremurari de clipa. de clipa ce nu mai pleaca.
ahhh, frunze. iti soptesc...doar pentru tine. arareori mai trec fara sa le simt. vorbeste incet cu mine! si spune-mi...

[Lorelei]

in frunze
caut departarea
ascunsa verde in copac
purtata prin inele
de timp
si ridicata in frunze
in chip de inflorire
ma aplec peste ape
- salcie plangatore -
sunt in frunza de nufar
rasarita dintre noroaie
si coborata in adanc
ma invelesc in frunze
si ma arunc si ma azvarlu
si ma inec
in verdele toamnei
mai acaju si mai blond si mai ruginiu
ca niciodata

[Semiramis]

si spune-mi...cu pierdere de vorba. spune-mi, cum sa mai renviu in linistea-nserarii? tu, drag odor ce-am invatat sa te iubesc...cu lacrimi pe gene, cu zambete-amare, te-am cunoscut acum cateva mii de frunze cazute. si alte mii au mai trecut prin noi, pana atunci cand te-am imbratisat pentru prima oara. timpul isi duce veacul atat de ostenit, povara a simplei lui nemuriri. si clipa nu-mi mai tace. caci frunzele au inmarmurit si ele sub aripa amurgului. amurg ce-si cerne molcom firele de lumina, asteptand luna...scoica intristata.
si vantu-mi bate dinspre nadir, suav purtandu-mi frunzele inclestate pe marginea de mare.
marginea de mare unde te-am intalnit si-aseara, cautandu-mi departarea, prin salcii pururi verzi, inecata in dragele tale frunze, blonde, cernite, argintii, nesarutate, acajou, impletite, aurii, infierbantate...frunze planse de toti copacii ce i-am cunoscut vreodata.
mai spune-mi...

[Lorelei]

din frunze ti-am impletit azi
crampei de gand hoinar
aruncare zaluda in clipa
si desantare de culori
ma rasfat in apusuri albastre
rasfrante sub genele tale
te aud printre frunze
te chem printre frunze
te renasc printre frunze
toamna rasarita sub frunte
si reinventata in doruri caprui
... numai frunze

[alexia]

             Ah, frunzele...ganduri despletite in cuvinte colorate, ca pletele nimfelor-frunze ce imi bantuie noptile...
             Ah, frunzele...cuvinte nerostite, ramase pe buzele indragostitilor pe care nu i-am intalnit printre curcubeiele cu care cerul saruta marea...
              Ah, frunzele...bataile inimii mele ce le-am ingropat intre cer si pamant, in fiecare urma a pasilor tai ce te purtau departe, tot mai departe de mine...

[Lorelei]

doruri ascunse
cohorte de frunze
leagan de patimi
si visuri tarzii
frunze duium
fioruri ascunse
blonda uitare

se aseaza praful peste vechile jinduri

doar frunzele au mai ramas
astazi
din albele visuri de fluturi
frunze inmugurind sub talpile goale
in dor atavic de copac

dor... frunzele, ah, frunzele, frunzele...
cum dor...

dor de duca...

[Semiramis]

astazi, dar numai astazi, frunzele zalude s-au transformat in hoarda de fluturi dementi ce zburatacesc mai dihai ca vantul...
dorinte...dorinte ancestrale ies la iveala, dezvaluind sentimente de neimaginat. si de nedorit, dar vai! ce-as da sa nu doresc! caci inima, natanga viseaza pasiune. lasati-ma cu frunzele voastre si cu fluturii vostri caci nu-i gandesc cu adevarat! ii simt si ii tanjesc...fioruri, nu ascunse, fioruri acajou, la rang de inalta simtire mi-am asezat. caci zambesc.
oare sa vina primavara, mai devreme anul asta, sau doar la mine? sau doar imi pare...deja vad noi vlastari in pomi, sau inca amintirea frunzelor moarte imi e aproape..?
caci prea zambesc.
cu cohorte de fluturi, otova, aiurea in imprejurarea mea, prea linistita pana ieri, ma inabus!
mi-e dor de frunze....chiar daca ma dor.
atat doar astazi...
caci prea ma dor.

[George Ene]

Frunză verde de gutui,
Desfrunzi-m-aş şi n-am cui
Că prea rătăcii hai-hui
Zilele-astea, sus pe grui,
Ca proscris al Nu-Ştiu-Cui!
(Ba eu ştiu, dar nu vi-l spui!).

Vrut-am să mă fac umbrar
Şi frunziş înalt de-arţar
Dar cădeam mereu, că iar
Îmi da ăla-n cap cu-n par;
Vai de el - "poet barbar",
Cioplitor ca un pietrar.

M-au prins hoţii, m-au lovit
Apoi m-au buzunărit
De versuri. M-au jefuit
Şi-mi ziceau: "Bă, eşti trăznit
De frunzar împătimit!
Tu n-ai drept' să fii iubit!"

Dar scăpai. Prin păpuriş
Umblam ziua pe furiş,
Noaptea o luam pieptiş,
Când târâş şi când grăpiş,
Să ajung în luminiş
Aici, la voi, în frunziş.

Frunză să mă fac de-alun
Şi să ard în foc nebun
De-o să mai plec! Căci vă spun:
Ăla, de se da "Om Bun",
A plesnit ca un lăstun
Trăznit de-un obuz de tun!

[alexia]

               Am desenat copacilor de la fereastra frunze, frunze mari, cu contururi zdrentuite dar nu le-am colorat... Din visele mele as lua verdele frumos in care ma invelesti atunci cand vii sa ma vezi, dar pleci cu tot cu culori, intotdeauna pleci... Am doar frunze, iar frunzele au culoare numai cand esti langa mine...
               Hmmm...Nu-i asa ca atunci cand va veni primavara tu nu vei mai pleca? Nu vei fi in bratele mele, dar vei fi in verdele pomilor de la fereastra mea...Vei fi! Pana atunci, mai desenez niste frunze...

[George Ene]

În fereastră,-n-spre grădină…

În fereastră,-n-spre grădină,
S-a pitit un Făt-Frumos
Şi frunze pictează-ntr-una
Pentru voalul luminos

Al copilei lui iubite,
Care tot mereu e dusă,
Visătoare, într-o lume
De poveşti, demult apusă.

A mai desenat o frunză,
A rostit câteva şoapte
Şi-a pus-o pe patul dragei,
Pe cămaşa ei de noapte.

Acum, iată-l, stă şi-aşteaptă -
Căci nu pleacă Făt-Frumos
Până când nu vede fata
C-o îmbracă şi-o dă jos…

Pică frunza, fată dragă,
Şi-o să pice cu folos,
Căci la noapte, ţin-te bine:
Te răpeşte Făt-Frumos!