PLOAIE CU CÂNTEC
Mai demult, cândva,-ntr-o vară,
O măruntă ploaie rară
M-a prins într-un câmp arat,
Încât am ajuns în sat
Tam-nisam, într-o clipită…
O femeie zgribulită,
Sub bazma ferindu-şi ochii,
Mi-a făcut semn să m-apropii:
Ia te uită ce salvare?
Mi-am zis eu plin de mirare.
Am intrat. Mi-am dat pe dată
Seama că era o… fată!
M-a poftit, cum spun, în casă,
Mi-a întins apoi pe masă
O piftie, ceva vin,
Şi mi-a zis de vreau să vin
Mai aproape, lângă ea.
Mi-amintesc că-mi povestea
Că e singură, că-i tristă
(Şi-a scos din sân o batistă
Şi-a-nceput să plângă dusă
Într-o lume veche,-apusă:),
Că părinţii şi-a-ngropat,
C-a rămas fără bărbat,
Care, vai de mama lui,
A plecat. C-a fost cam şui
Încă de când l-a luat,
Că amar s-a înşelat,
Că de-ar fi fost om cu carte
Ar fi avut şi ea parte
De-o iubire arzătoare -
Să-şi afle în ea răcoare
Sufletului chinuit,
Că-i e dor de un iubit
Cam ca la televizor:
Să-l simtă dominator,
Să o frângă chiar şi-n două,
Pe-o aşa vreme, când plouă…
Hei, vorbea vinul în ea
Şi aprinsă dragostea…
Nu ştiu când m-am pomenit
În zbateri, neprihănit,
Când afar', pe-o lună nouă,
Cerul se rupea în două.
Doamne, ce ţi-e şi cu ploaia,
Când ne mistuie văpaia
Pe-o aşa vreme nebună,
Şi gazda-i atât de… bună!
Subiect: ploua (Citit de 21661 ori)
