Lady Allia,
te rog sa ma ierti daca te-am ofensat cu afirmatiile mele, dar trebuie sa stii ca nu am intentionat nici pentru o clipa sa te atac. Am citit posturile tale ulterioare si mi-am dat seama ca totul a pornit de la o neintelegere. Avusesem impresia ca modul tau de a vedea viata in "roz" e o modalitate de a masca realitatea, de a te refugia intr-o lume iluzorie. Imi dau acum seama ca nu asta era mesajul pe care vroiai sa-l transmiti. Eu, pe de alta parte, am gresit ca nu mi-am dus pana la capat ideile, nu am adus suficiente argumente in srijinul lor.
Voi face acum asta pentru a clarifica o data pentru totdeauna situatia asta care a atras atentia chiar si "conducerii"...
Precizare pentru Iulian: apreciez interventia ta, sincer! ai procedat corect (citind acum ultimul meu post, imi dau seama ca suna intr-adevar intruziv). Da-mi voi sa imi revizuiesc exprimarea si sa-mi completez ideile...pentru ca despre ele este vorba, nu despre persoane.
De ce este iubirea nebunie? Poate ca intr-o lume perfecta sau aproape perfecta, ar putea ca ea sa fie TOTUL, insa, in lumea asta pe care chiar tu, Lady Allia, ai zugravit-o mai sus in toata oroarea ei, in lumea asta iubirea a capatat statut de nebunie. Poate ca intr-un anume sens, mai filosofic, ea este rasplata omului pentru durerea ce o poarta, dreptul la fericire, care mentine balanta in oarecare echilibru. Acord acest merit iubirii.
Ceea ce am mai spus mai devreme si se pare ca a fost gresit interpretat este ca nimeni nu poate iubi fara a constientiza si cealalta fateta a lumii. Oamenii care fie o neaga, fie nu o cunosc suficient sunt inclinati sa idealizeze excesiv lumea si sa supraestimeze iubirea, sa traiasca intr-o lume, fara doar si poate mirifica, dar ireala – acei oameni nu iubesc cu adevarat ! ei se tem de lume si cauta refugiu intr-un sentiment despre care au invtat ca este centrul vietii (si chiar este, dar nu in sensul pe care i-l acorda ei).
A nega realitatea si a te refugia intr-o lume ce frizeaza imaginarul patologizat este ceea ce ii caracterizeaza pe "sinucigasi", asa cum inteleg eu termenul (poate ca ar fi trenit sa folosesc ghilimelele de la bun inceput). Ei sunt cei care isi refuza dreptul de a sti, de a trai cu stiinta (con-stiinta) si care fie isi rapesc viata intr-un moment de explozie afectiva (de extaz sau de suferinta), fie si-o irosesc treptat, o duc pana la capat dar mecanic, inutil (adica inainteaza in varsta fara a trai de fapt). Dupa cum vezi, pentru mine, termenul sinucigas are un inteles mult mai larg decat cel din limbajul comun.
Despre retardati nu mai e nevoie, cred, sa spun la ce m-am referit.
Acum, ce legatura au toate astea cu moartea ?
Pai, e in felul urmator : poti sa traiesti ca un "sinucigas", hranindu-ti iluziile si refuzandu-ti accesul la adevar, iar la sfarsitul vietii, in momentul revelatiei (care se pare ca intr-adevar exista!), lipsa de exprienta (necunoasterea realitatii) sa te umple de groaza, sa te infioare. Daca insa traiesti cu curaj (scuzati cacofonia), atunci tot ceea ce ai adunat pe parcurs (toata durerea, tristetea, mania, frica...si iubirea!!!), experienta - si numai ea! - te va ajuta sa privesti dincolo de cele lumesti cu impacare si liniste. Asta e de fapt ideea pe care ma bazez : este nevoie de o viata traita cu frica, zbucium, urcusuri si coborasuri, este nevoie sa observi toate aspectelea astea (care oricum exista in jurul tau) si este nevoie sa le intelegi si sa le asimilezi ca experiente de viata viabile pentru a putea avea parte de o moarte linistita.
Dupa cum vezi, ideile noastre nu sunt chiar atat de diferite si contradictorii pe cum par. Este mai degraba vorba despre demersuri logice diferite, dar care in final converg catre aproximativ aceeasi viziune de ansamblu.
Este extraordinar, minunat sa imbratisam iubirea si sa ne bucuram ca o putem face, dar nu trebuie sa uitam sa exploram si restul pachetului in care vine. Viata intr-adevar inseamna mai mult decat iubire si maiestrie...Noi, cei de aici, daca am ales iubirea, nu inseamna ca refuzam mania, egoismul, chiar si ura uneori (in fond, cum am putea-o face?!). A fi om insemna mai mult decat a fi vesnic indragostiti...inseamna lupta, responsabilitate.
Frica este o emotie de baza. Sta scris in natura noastra sa ne fie frica. Iar cand vine vorba de moarte, ea devine DREPTUL fiecaruia dintre noi - Avem dreptul sa ne fie frica in fata necunoscutului, infinitului, drept secondat de OBLIGATIA de a ne trai timpul ce ne-a fost acordat, in contextul in care ne-a fost acordat!
Cu respect si cu sincere pareri de rau pentru situatia creata!
Daniela